Gânduri adunate

2017 – o retrospectivă și câteva momente cheie

Acum câteva zile, vorbeam cu iubitul meu și îi spuneam cât de multe cred că am realizat în 2017. A fost un an fericit, dar și unul în care am muncit mai mult. Iar rezultatele se văd. Nu aveam de gând să scriu despre asta, pe blog, totuși. Apoi am văzut articolul frumos scris de Cristiana Cornea și mi-am zis c-ar fi și păcat să nu vă povestesc de ce 2017 a fost un an atât de bun. Așa se face că am selectat câteva momente cheie. Vi le prezint într-o ordine aleatorie:

Ne-am mutat împreună

După vreo trei ani de făcut naveta București – Brașov, am decis că a venit timpul să facem pasul ăsta. Așa se face că ne-am luat inima în dinți și ne-am căutat împreună o garsonieră în București. Și un job pentru el, care stătea la Brașov. Și-a fost atât de bine din prima zi încât mi se pare și firesc să nu mă întreb cum de-am rezistat până acum așa. Am ajuns să ne cunoaștem mai bine și am devenit cei mai buni prieteni. Fie că ne bem cafeaua împreună, pierdem ore întregi prin librării, facem curat sau gătim, fiecare moment e mai special pentru că e împărțit în doi. Și, chiar dacă au existat temeri legate de etapa asta, la final de 2017 știu că a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le puteam lua.

Mi-am luat licența

Am reușit să termin Facultatea de Jurnalism, deși, la finalul anului trecut, vă povesteam că nu vreau să fac presă. Mai mult, mi-am făcut o licență faină de tot și am și luat nota 10 pe ea. A fost despre Bookletta, primul brand pentru care am lucrat în echipa din PR. Și despre pasiunea mea de nestăvilit pentru cărți și lectură.

Am fost admisă la masteratul de Social Media și Marketing Online

Mi-am propus, imediat după ce am terminat cu licența, să-mi contui studiile cu un masterat. L-am ales pe cel de Social Media și Marketing Online, de la SNSPA. Și bine am făcut pentru că, după un semestru, vă pot spune, că îmi place mult ce învăț aici. Nu pretind că e o necesitate pentru cineva care lucrează în domeniu. Dar am aflat multe lucruri noi și am cunoscut oameni interesanți. E un master pentru oamenii creativi, se pune accentul pe teme practice și lucrul în echipă, iar asta nu poate decât să mă bucure.

Am învățat să fiu team-player și am obținut primul meu job într-o agenție de PR

Nici în liceu, nici în facultate, nu pot spune că am lucrat prea bine în echipă. Lucrurile s-au schimbat anul acesta, o dată cu primul meu job. După o perioadă de lucrat în regim remote (de acasă), să-mi găsesc un birou la care să vin cu drag și o echipă care să mă accepte, a fost una dintre rezoluțiile celei de-a doua jumătăți de an. Și am reușit, în cadrul Comm ON. Cu toate că, între timp, am renunțat la acest job pentru că am prins o ocazie pe care n-am vrut să o ratez. Vă spun la început de 2018 în cadrul cărei companii mă veți găsi de acum înainte, promit.

În 2017 am scris (mai) mult pe blog și mi-am crescut contul de instagram

După ce, la final de an, am luat decizia să încep un proiect nou, în 2017 m-am ținut de treabă și am scris cât am putut de mult. Așa se face că mi-am luat domeniu nou și m-am străduit să fac blogul să arate cât mai prezentatibil. Ba chiar am și mers dincolo de zona de lectură și am început să scriu despre viața de chiriaș în București, organizare, evenimente și, mai nou, lucruri ceva mai personale (a se vedea acest articol).

Cât despre contul de instagram, am început să mă ocup serios de el, iar rezultatele n-au întârziat să apară. Am atins pragul de 7500 de followers și nu mă opresc aici.

Blog de idei s-a mai împrietenit cu o editură, două librării și un festival de teatru

Vă spuneam mai sus că am scris de câteva ori am avut ocazia. Dincolo de asta, m-am orientat spre noi parteneriate. Așa am reușit să devin unul dintre blogurile care colaborează cu Editura Art, Cartepedia și Books Express, începând din acest an. Cât despre cei care mi-au rămas alături, trebuie musai să le mulțumesc celor de la Libris (cei mai vechi colaboratori ai mei, încă de pe vremea când scriam pe Blog pentru suflet), Editura Nemira și Editura Publica. Ei m-au urmat atunci când am făcut schimbarea de blog și tare susținută m-am simțit atunci când au decis să-mi rămână alături la începutul unui proiect nou, care putea, foarte bine, să nu meargă (deși n-a fost cazul).

Tot alături de mine a rămas și Festivalul de Teatru Independent Teatru sub lună, organizat de InDArt. Așa se face că am avut un an plin de lecturi interesante și piese de teatru grozave.

 

Care au fost momentele cheie din 2017 pentru tine? Ai reușit ce ți-ai propus la început de an?

 

Arată-le și prietenilor:

Comentarii: