Cărți dragi

#recomandaredecarte: Acolo unde îmi bate inima de Sebastian Faulks

Acolo unde îmi bate inima este cartea care mi-a stat alături în ultimele săptămâni ale lunii septembrie. Deși a trecut ceva timp de când am terminat-o, nu am apucat să vă povestesc prea multe. Asta pentru că m-au încercat sentimente tare contradictorii.

Robert Hendricks a îngropat adânc în memorie experiența războiului. Cu o carieră strălucită și o viață amoroasă (aproape) inexistentă – așa aș descrie personajul dacă m-aș rezuma la primele pagini.

Lucrurile se schimbă atunci când Hendricks primește o scrisoare de la un oarecare Alexander Pereira, neurolog și veteran al Primul Război Mondial. Din dorința de a afla mai multe despre tatăl lui (spune autorul), dar și pentru că simte că e momentul să se întoarcă în trecut și să-și înfrunte demonii (aș spune eu), acceptă invitația.

De aici începe o adevărată călătorie în timp (nimic sf, având în vedere că totul se petrece în mintea personajului). Așa aflăm despre copilăria lipsită de tată, anii de școală și, ulterior, de studenție, primele iubite și înrolarea în armată.

Deși nu pot reproșa nimic scriiturii, toată introspecția mi-a părut mai degrabă banală. De fapt, singurul lucru pentru care am continuat să citesc a fost promisiunea de pe coperta IV a cărții: întâlnirea frumoasei Luisa.

O carte despre formare, reușite și eșecuri

N-aș vrea să vă dezvălui cum decurge acțiunea, dar vă pot spune doar că, în ciuda așteptărilor mele, povestea de dragoste promisă este doar o temă singură. În altă ordine de idei, este o carte despre formarea unui medic, anii de studenție și, ulterior, de practică, reușite și ratări.

Pe de altă parte, s-ar vrea o carte despre război. De ce spun că „s-ar vrea”? Pentru că nici aici nu am rămas impresionată de descriere sau de acțiune.

Cartea e presărată cu mister, pe ici, pe colo, însă nici asta, nici micile secrete ce ies la iveală treptat, nu mă pot face să spun despre Acolo unde îmi bate inima că este mai mult decât o carte mediocră. Aș crede, totuși, că mi-ar fi plăcut cel puțin de două ori mai mult dacă ar fi avut 150 sau 200 de pagini. Cu alte cuvinte, mi se pare că povestea e mult prea diluată, iar asta te poate face să abandonezi lectura, deși, per total, poate n-ar fi atât de rea.

Concluzia? O recomand mai degrabă celor care sunt în căutarea unei lecturi la granița dintre ficțiune și psihologie sau celor care vor o lectură despre formarea unui medic psihiatru (mă gândesc că sunt și astfel de persoane, nu?).

Pentru mine, n-a fost tocmai o carte de care să-mi amintesc, dar, cel puțin, m-a făcut curioasă referitor la Sebastian Faulks și vreau să citesc „Cântecul păsărilor” (despre care am auzit că-i de câteva ori mai bună).

Dacă vreți să-i dați o șansă, vă recomand să o achiziționați de la librăria online Libris.

Arată-le și prietenilor:

2 thoughts on “#recomandaredecarte: Acolo unde îmi bate inima de Sebastian Faulks”

  1. Cred că Sebastian Faulks se pricepe să scrie doar cărți lungi 😛 Eu am citit Amprenta omului, pe la 800 și ceva de pagini și, la fel, mi s-a părut că a lungit extraordinar de mult acțiunea. Nu am apucat să scriu despre la momentul când am citit-o așa că impresiile mele s-au mai estompat între timp. Rețin însă că descria cu foarte multe detalii locurile și insista foarte mult pe un subiect, ceea ce încetinea lectura foarte mult. Acțiunea în sine este destul de statică, insistând foarte mult pe componenta științifică a cărții, și anume descrierea primelor ședințe și tratamente psihologice. Interesantă din punct de vedere istoric, dar cam fadă pe partea de personaje și acțiune.

Comentarii: