Gânduri adunate Viața în București

București, te iubesc! – o declarație de dragoste

În octombrie, s-au împlinit doi ani de când am venit în București. Astăzi, vreau să-i fac o declarație de dragoste orașului care m-a învățat să-l iubesc.

Experiența mea cu Bucureștiul este despre…

Primul apartament. Împărțit, undeva în zona Sebastian. Cu-o Ană pasionată de știrile de la Antena 1 și de emisiunea Mireasa pentru fiul meu care mi-a dat dureri de cap. Pentru fix nouă luni de studenție. Și-o pisică pe nume Tarzan. Pe care m-am încăpățânat să n-o îndrăgesc pentru că mi-era antipatică stăpâna.

Primele luni de facultate. Și oboseala pe care am resimțit-o în fiecare zi, prefăcându-mă a fi altcineva. Cât de grea a fost acomodarea. Și cât de mare dezamăgirea când mi-am dat seama că nimerisem la o facultate nepotrivită mie.

Prima mea cameră. Atât de mică încât cărțile stăteau în teancuri pe-un dulap improvizat pe care erau lăsate, de fosta chiriașă, abțibilduri cu Basarabia e România. Acolo am lipit primele poze cu mine, iubitul meu, mama, tata, prietena cea mai bună din liceu și chiar și cățelul. Dar dorul n-am putut să-l lipesc cu bandă dublă adezivă, așa că l-am purtat zi de zi după mine.

Primul vânzător ambulant de cărți descoperit. Și plasele pline de cărți la 2 lei/bucata pe care le-am orânduit, pe rând, în camera aceea mică, în care abia dacă-mi încăpea dorul.

Dragul de Cișmigiu. Primul parc în care m-am plimbat de mână cu el. Și am râs. Și cât l-am urât apoi pentru că rămas pustiu și eu eram a nimănui căci el al meu era prea departe.

Prima întoarcere acasă. Și ce lungă mi s-a părut vara aceea când locul unde am crescut nu mai era acasă al meu, ci un alt loc de tranzit.

București, te iubesc! Cu bune și cu rele, cu amintiri vechi și planuri de viitor. 

Prima noapte într-o cameră de cămin. Și cât de dezamăgită am fost în anul ce a trecut de toate petrecerile și nopțile pe care le pierdeam înjurând, în gând, energia și cheful de petrecere al colegilor de etaj.

Gara de Nord. Care a fost locul din care am plecat și m-am întors. Uneori zâmbind și alteori cu sufletul țăndări. Unde l-am privit plecând pe el. Și unde l-am așteptat să se întoarcă. Cafele ieftine de la aparate. Patiserie înfulecată pe fugă. Trenuri prea pline de studenți care se întorceau acasă. Zeci de minute de întârzieri.

București. Orașul pe care l-am iubit și l-am urât pe rând. Acasă al meu. Dar și locul care m-a ținut de multe ori departe de oamenii pe care i-am iubit. Bucureștiul și ale lui anticariate și parcuri. Librării și cafenele. Clădiri minunate și oameni frumoși. Bucureștiul și aglomerația lui. Cu oamenii nervoși și îmbrânceli. Bucureștiul și zâmbetele pe care mi le-a oferit, dar și lacrimile pe care mi le-a pus pe față.

 

poza e de aici

Arată-le și prietenilor:

1 thought on “București, te iubesc! – o declarație de dragoste”

Comentarii: