Cărți dragi

Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău – cu toții avem nevoie de povești bine spuse

Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău este al doilea roman al lui Frederik Backman tradus la noi. Cine e Frederik Backman? Un autor suedez tradus anul trecut la noi care a cucerit inimile a zeci de cititori. Prima sa carte, Un bărbat pe nume Ove, a fost printre cele mai bune cărți citite de mine în anul 2017.

Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău – o poveste pentru copiii de toate vârstele

Cartea a fost publicată încă de la Gaudeamus 2017. Tot de atunci, datorită prietenilor mei de la Editura Art, a ajuns și la mine în bibliotecă. Dar cumva am tot amânat citirea ei. De ce? Pentru că îmi plăcuse atât de mult de Ove încât mi-era teamă să nu-mi stric imaginea despre Backman.

Dacă bunica nu ar fi fost cel puțin la fel de simpatică precum bătrânul Ove? Dacă romanul nu va fi la fel de amuzant? Dacă, dacă, dacă…

Apoi am trecut-o pe lista lecturilor pentru luna februarie și mi-a zis că n-are sens s-o mai amân. Deși văzusem destule păreri contradictorii. Unii ziceau că nu se ridică nici pe departe la nivelul lui Ove, alții că nici n-ar trebui să pui semnul egal între cărțile astea două. Pentru că e un cu totul alt gen de poveste. Și am ajuns să-i cred pe cei din a doua categorie.

O bunică țicnită, o fetiță altfel și o vânătoare de comori

Elsa e o fetiță cu totul diferită. Într-un sens bun, dacă mă întrebați pe mine. Elsa citește cărți bune, știe că oamenii care nu fac la fel nu știu o grămadă de lucruri și e tare curajoasă. Dar Elsa nu are niciun prieten tocmai pentru că este atât de diferită. Mă rog, o are pe Bunica.

Și ce mai bunică! Bunica Elsei o iubește atât de tare pe fetiță încât construiește o întreagă lume de basm doar pentru ea. În Miamas, toate aspectele realității iau forma unor povești. Ba există chiar și o limbă secretă pe care cele două o folosesc ca să comunice. Și, cu toate că, pentru cei din afară, bunica ar putea părea cel puțin țicnită, cititorul va înțelege imediat că bunica ar face orice pentru ca Elsa să nu resimtă respingerea colegilor de la școală.

 

Ce se întâmplă când Bunica nu mai are puterea de a o apăra pe Elsa? 

Ca în toate poveștile din lumea reală, nu există (doar) finaluri fericite. Bunica moare prea devreme. Și nu o spun cu titlu de spoiler tocmai pentru că asta e intriga cărții. Și, pentru că Elsa este cavaler de Miamas, iar cavalerii de Miamas sunt neînfrincați, Bunica o trimite într-o misiune foarte importantă. O misiune care, în aparență, are legătură cu ultima ei dorință, cea de a-și cere iertare unor persoane pe care le-a rănit. Ba face asta chiar cu riscul de a-i dezvălui Elsei că, de fapt, nu e nici pe de parte o super-eroină așa cum a făcut-o să creadă.

Iar Elsa ajunge să o urască pe Bunica. În primul rând pentru că a lăsat-o singură. Iar, mai apoi, pentru că află că niciodată nu i-a spus cât de mult rău le-a făcut celor din jur. Iar apoi, misiune cu misiune, Elsa învață că, de fapt, oamenii trebuie acceptați așa cum sunt. Iar poveștile n-au aproape niciodată eroi care fac doar bine, indiferent de circumstanțe.

De ce e Backman un scriitor atât de bun, până la urmă?

Asta e ceea ce îl face pe Backman un scriitor atât de bun din punctul meu de vedere. Ia aspecte ale cotidianului precum singurătatea unui moș ursuz sau o fetiță agresată de colegii de școală și le transpune în povești. Personajele lui Backman nu sunt nici pe departe perfecte. Ove e un munte de nemulțumire, iar bunica Elsei fumează tare mult, intră în grădina zoologică prin efracție și e un haos în aproape toate aspectele vieții.

Dar în poveștile lui Backman vezi dincolo de primul strat al acestor personaje. În poveștile lui Backman descoperi oameni pe care îi ai în jur și înveți să nu-i judeci atât de aspru. Sau măcar să o faci mai rar. Pentru că toți suntem imperfecți, iar asta e perfect în regulă.

Revenind la Bunica mi-a spus să-ți zic că-i pare rău… e fix genul acela de colecție de povești care sintetizează tot ce v-am povestit mai sus despre scriitura lui Backman. Pentru că, dacă în Un bărbat pe nume Ove avem câteva personaje, în cel de-al doilea roman avem cinci împărății pline cu fel și fel de oameni în aparență defecți.

De ce ar trebui să citești Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău?

Am să încep cu un disclaimer. Începutul nu m-a prins atât de tare pe cât mi-aș fi dorit. Pentru că, la fel ca viața Bunicii, cele cinci împărății sunt dominate de haos. Sunt povești care par să nu se lege. Uneori, vei avea impresia că există personaje care nu-și au rolul în poveste. Dar sfatul meu e să acorzi atenție fiecărui detaliu.

Îți recomand cartea asta pentru că e genul de lectură care te va însoți mult timp de acum încolo. Mai mult, e fix acel gen de carte pe care o citești nu doar pentru poveste, ci pentru a putea reflecta mai bine la lucrurile din viața ta. Până la urmă, toți suntem la fel de imperfecți precum personajele lui Backman. Iar poveștile lui ne învață că ar trebui să tratăm asta ca pe ceva special. Atât când vine vorba de noi, precum și când vine vorba despre ceilalți.

Dacă te-am convins că merită citită, găsești Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău pe site-ul Editurii Art, pe Elefant sau Cartepedia.

Tu ce alte cărți bune ai mai citit în ultima vreme? Aștept recomandări în comentarii!

 

 

Arată-le și prietenilor:

Comentarii: