Studenție & Carieră

De ce nota de la bac nu contează

Astăzi newsfeed-ul meu a fost invadat de discuții despre nota de la bac. M-a apucat puțin nostalgia legată de momentul în care mi-am aflat notele.Pe moment, am fost fericită. Nu luasem neapărat o notă mare, dar eram mulțumită de rezultat. Apoi mi-am dat seama de un lucru: nota de la bac nu m-a ajutat cu nimic.

Despre nota de la licență s-ar putea să te întrebe câțiva angajatori mai curioși din fire. Sau care, întâmplător, au terminat aceeași facultate. Nota de la bac, în schimb, va fi uitată cu deșăvârșire. De altfel, a fost nevoie să îmi caut diploma în sertar pentru a afla ce nota am luat la bac. Asta ca să înțelegi cât de importantă e acum pentru mine.

*

Nota de la bac nu e peste 9? Așa, și?!

Da, media mea de bac a fost sub 9 (8,86 mai exact), iar lucrul ăsta nu m-a afectat câtuși de puțin.

Desigur, media de la bac contează dacă dai admitere la o facultate care face departajarea astfel. Dincolo de asta, nu îți va afecta cu nimic parcursul profesional.

De fapt, sunt șanse foarte mari ca, într-un an de-acum, doar facebook memories să-și amintească ce notă ai luat tu. Și maică-ta, probabil, dacă ai luat o notă mare.

Eu, de exemplu, am luat 9,80 la mate. Dacă mi-ai pune în față un exercițiu similar celor pe care le-am rezolvat perfect la bac, probabil că nu aș avea habar să îl rezolv. De ce? Pentru că nota de la bac se bazează pe niște noțiuni învățate pe de rost. Și care, cel mai probabil, nu îți vor fi niciodată cu adevărat folositoare. Așa că, mai devreme sau mai târziu, vei uita complet de ele.

*

În încheiere mai am de zis doar atât: felicitări vouă, celor care ați luat examenul. Indiferent care a fost nota de la bac. Într-un an de-acum sutimile care v-au departajat de colegi (care au luat note mai mari sau mai mici) nu vor face nicio diferență între voi.

 

 

sursă foto

 

Arată-le și prietenilor:

Comentarii: