Acasă Cărți dragi Ajută-mă să nu dispar de Petronela Rotar | Micro recenzie de carte

Ajută-mă să nu dispar de Petronela Rotar | Micro recenzie de carte

de andreeachiuaru
7 comentarii

Ajută-mă să nu dispar a ajuns în wishlist-ul meu imediat ce a fost anunțată (adică înainte de apariție). Am citit și două volume de proză scurtă în trecut, însă după Orbi (despre care am scris aici) am devenit cu adevărat interesată de tot ceea ce scrie.

Despre ce e Ajută-mă să nu dispar?

Dacă la Orbi și la Privind înăuntru încă mă gândesc din când în când, Ajută-mă să nu dispar nu a rămas prea mult cu mine după finalizarea lecturii. E drept, am devorat-o într-o zi pentru că ardeam de nerăbdare să știu care va fi soarta personajului. Însă acum aproape că îmi vine greu să scriu despre ea. Povestea începe cu relația dintre un bărbat căsătorit și o femeie abuzată în trecut care-și dă voie să spere. Însă lucrurile nu merg așa cum se așteaptă, iar el decide să-și pună familia pe primul plan. Ani mai târziu, aceeași ea cade într-o capcană similară: se îndrăgostește de un alt bărbat, de asemenea, căsătorit.

Ce mi-a plăcut la carte?

Pe măsură ce citeam îi spuneam soțului meu că e o carte atât de bine scrisă și de antrenantă încât am impresia că nu citesc un autor român. Ajută-mă să nu dispar m-a prins serios și am stat până la 2 dimineața să o termin. Nu povestea în sine (care nu a venit cu ceva nou neapărat), cât felul în care sunt construite personajele. Mi-au plăcut cuvintele, dialogurile, e-mail-urile celor doi. E scrisă din perspective multiple, dar nu am simțit niciun moment că un personaj nu e cât se poate de autentic. De aceea cred că e cea mai bine-scrisă carte a Petronelei Rotar.

Ce nu mi-a plăcut la carte?

Deși pot extrage câteva idei despre abuz și dependență și pe alocuri este similară cu OrbiAjută-mă să nu dispar nu mi-a plăcut la fel de mult. Mi s-a părut că, după terminarea lecturii, nu am rămas cu mai nimic. Practic, nu m-a pus pe gânduri deloc și nu a modificat nimic din felul în care îmi văd eu relația, prietenii, viața, în general. În ultimul an asta a fost o întrebare care m-a urmărit. Așa că rar mă mai pot bucura de o carte de ficțiune cum obisnuiam să o fac. Excepțiile care m-au bucurat enorm vor fi într-un top 10 cele mai bune cărți.

Cui recomand Ajută-mă să nu dispar?

O să tot recomand Ajută-mă să nu dispar de acum înainte celor care spun că literatura română e proastă și că nu se compară cu cea din afară. Și o să o recomand și celor care își caută alinarea în lectură, celor care au trecut prin experiențe similare. Mi-ar veni greu să recomand cărți de psihologie cuiva care vrea să afle despre relațiile abuzive, de exemplu, dar astfel de cărți-pansament sunt necesare și mă bucur că Petronela le scrie.

De aici puteți cumpăra toate cărțile Petronelei Rotar.

 

Arată-le și prietenilor:

S-ar putea să-ți placă și:

7 comentarii

munteanu diana 17 decembrie 2019 - 19:23

Am obtinut cartea exact din mana autoarei, cu autograful ei, insotia de zambetul ei putin mirat, ca nu doresc si o imbratisare. Nu pot imbratisa straini, asa usor. In fine, cartea a dospit vreo saptamana pe un raft, pana ce i-a venit randul.Am citit pana acum 3 carti ale autoarei. Subiectul se repeta, femeia intr-o relatie complicata cu un barbat casatorit sau despartit temporar, navetist intre nevasta si amanta. Zici ca autoarea doar atata poate da. Ceva este insa nou. Detaliile relatiei cu acest barbat insurat. incisivitea verbului, agresivitatea scenelor erotice, socant de exacte si sincere…te gandesti, femeia asta ori a experimentat la greu, ori are fantezii pe bune, bravo ei. Psihoanaliza la greu, la un moment dat citesti in diagonala. Una peste alta, clar un progres lingvistic. Mi-a placut, dar in 3 zile am uitat-o.

răspunde
andreeachiuaru 18 decembrie 2019 - 9:53

E drept că temele se repetă puțin în cărțile Petronelei. Mie tocmai substratul psihologic îmi place, nu am citit nimic pe diagonală. Dar „Ajută-mă să nu dispar” e parcă mai mult literatură ca oricând, așa că nu rămâne cu tine, poate doar dacă ai o experiență similară în spate și atunci o privești ca pe ceva în care te regăsești.

răspunde
C 18 decembrie 2019 - 13:29

Zic si eu ceva: poti sa scrii despre multe lucruri fara sa le fi experimentat sau sa ai fantezii be bune. Adica eu am publicat articole despre tuberculoza si nu am avut boala, din fericire; si nici nu am fantezii cu meningita tuberculoasa 🙂 Exista o oarecare repetare a temelor, nu zic nu, dar cred ca e nedrept sa minimizam in asa masura talentul de autoare al Petronelei, care de altfel a si vorbit mult despre cum a scris cartile, asta in special.
Cred ca in orice carte gasim o parte importanta din autorul sau, dar eu nu ma gandesc neaparat in termenii expusi de tine, sau cel putin incerc sa separ lucrurile, caci asa mi se pare corect fata de autor, cand vorbim de acest gen literar (am avut cumva aceeasi senzatie ca a ta citind o a doua carte a lui André Aciman, care a si confirmat de unde pornesc temele lui recurente, dar tot nu as indrazni sa fiu asa sigura ca a experimentat el sau are fantezii sau eu mai stiu ce, pentru ca pana una alta e un autor al unei carti).
Una peste alta :), mi se pare ca amesteci omul cu ce a scris si nu sunt foarte sigura ca asa functioneaza mecanismul in cazul literaturii. Sau oricarui fel de arta, pana la urma.

răspunde
C 17 decembrie 2019 - 13:27

Si mie mi se pare cea mai buna carte a Petronelei si m-a prins instant. In cazul meu, m-a atins mult si m-am identificat cu aproape toate personajele. Ai dreptate cand scrii ca e o carte-pansament, asa am trait-o si eu, desi depinde mult din ce perspectiva o privesti – poate fi chiar si o carte-rana pentru care sa ai nevoie de pansament.

răspunde
andreeachiuaru 18 decembrie 2019 - 9:53

Ce frumos ai spus! 🙂 Tindeam să fiu mai sensibila in trecut la literatura, dar acum ma identific putin mai greu cu personajele.

răspunde
Maria 17 decembrie 2019 - 10:55

Buna! La ce te referi prin: “am impresia că nu citesc un autor român”. Multumesc!

răspunde
andreeachiuaru 18 decembrie 2019 - 9:55

Bună, Maria! Atât mie cât și soțului meu ne-au ajuns în mână niște cărți scrise de autori români teribil de proaste. Nu spun că toate literatura română de azi e proastă, am citit și câteva bune, însă chiar și în acelea bune parcă uneori e prea multă repetitivitate. Iar Petronela a venit, nu neapărat cu ceva nou, dar cu un stil de scriere și cu niște personaje care mi-au amintit de literatura contemporană străină.

răspunde

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. În regulă Află mai multe