Momente cheie din 2019 și ce am învățat de pe urma lor

by andreeachiuaru

2019 a fost un an presărat cu de toate. O nuntă, o demisie, un nou job, câteva proiecte noi, alte proiecte de care am reușit să mă țin, terminarea masterului și probabil mai sunt câteva. Din 2017 mi-am dezvoltat un obicei din a scrie pe blog despre cum a fost anul meu. Fac asta ca să pot să am o arhivă a lucrurilor importante care s-au întâmplat în viața mea și să înțeleg ce am făcut bine și ce aș putea îmbunătăți. Poți citi (înainte sau după ce îl termini pe acesta) și articolele scrise în 2017 și 2018.

Am început să fac terapie și asta m-a ajutat să înțeleg ce mi se întâmplă

Am vrut să abordez articolul cronologic pentru că, într-un fel, tot ceea ce s-a întâmplat în 2019, au fost consecințe ale evoluției mele. Una dintre primele mele amintiri e prima întâlnire cu Sabina, terapeuta mea. Am fost crescută să cred că terapia e pentru oamenii care suferă de depresie, oamenii cu probleme pe bune. Eu am decis să merg la terapie ca parte dintr-un proces mai amplu de înțelegerea a felul în care funcționez. A fost cea mai bună decizie.

Țin minte că era înaintea a doua evenimente importante și eram agitată. Urma să vorbesc în public pentru prima dată. Pe seară aveam de organizat evenimentul de lansare cu Petronela Rotar și aveam emoții cât cuprinde. Sabina m-a îndemnat să vorbesc și atât. Iar la finalul mi-a spus o poveste cu niște copii și m-a făcut să înțeleg că în viața asta nimic nu trebuie. Ai putea să eșuezi pentru că nu trebuie să fii perfect. Nu trebuie să te căsătorești pentru că așa vor cei din jur. Nu trebuie să îndeplinești așteptările cuiva. Nu trebuie să fii pe cât de bun se așteaptă șefii tăi să fii. Nu trebuie să ai mereu un back-up plan. Ai voie să eșuezi. Ai voie să faci lucrurile altfel. 

Cele mai bune decizii din viața mea le datorez perioadei de câteva luni în care am făcut terapie. Și când spun cele mai bune decizii, mă refer inclusiv la demisia mea.

Ce am învățat de aici? Cu toții avem nevoie să vorbim cu cineva. Terapia nu e ceva ce păstrezi pentru momentul în care clachezi. Terapia nu e un răspuns la depresie. Terapia e ceva la care ajungi în momentul în care îți dorești să fii tu bine cu tine însuți. Pentru mine, cel puțin, așa a fost.

Am vorbit pentru prima dată în public și nu am pățit nimic

Încă țin minte că prima reacție la „tu o să ții prezentarea asta” a fost de ce eu? Răspunsul a fost (nu neapărat în forma asta) pentru că e treaba ta. Privind retrospectiv îmi dau seama că acela a fost momentul în care lucrurile au început să meargă prost. Însă sunt totuși recunoscătoare pentru experiența de a-mi depăși propriile limite.

Am învățat de aici că pot reuși mai multe decât aș crede la o primă vedere. Am aflat, printre altele, că nu o să mor dacă vorbesc în public. E o glumă în cursurile de public speaking care spune că între a vorbi la o înmormântare și a fii cel din coșciug, mulți oameni ar prefera să se afle la propria înmormântare. Cred și că acel prim moment în care am avut un microfon în față a fost momentul în care am realizat că pot face mai mult decât cred. Și mi s-a făcut o poftă foarte mare de a-mi depăși propriile limite.

Am susținut primul meu curs de social media content 

Știți ce a venit după dorința de a-mi depăși propriile limite? O serie de oportunități interesante care m-au făcut persoana care sunt astăzi. 2019 a fost cu adevărat un an în care mi-am depășit limitele de multe ori.

Întotdeauna mi-a plăcut să explic, să arăt, să ajut. De aceea nu mă feresc să vorbesc deschis despre parteneriatele pe care le am, ce am învățat la diferite joburi etc. The funny thing e și că bunătatea asta m-a făcut mai vulnerabilă decât era cazul. Dar despre asta vă povestesc puțin mai jos.

Cursul de construirea unui brand în mediul online a fost șansa mea de a da mai departe ceea ce știu. A fost un execițiu interesant, la fel cum a fost și feedback-ul care a venit la finalul cursului.

Am decis să mă pun pe mine pe primul plan

Nu m-am ferit niciun moment să spun că jobul pe care l-am avut la Cartepedia mi-a adus multe satisfacții pe plan profesional. Însă într-o zi am decis să mă pun pe mine pe primul plan. Țin minte că după multe seri în care m-am întors plângând de la job și am dormit mai mult de 8 ore pentru că eram continuu obosită am decis să spun stop. A durut ca naiba, la fel cum doare atunci când închei o relație. Dar știu că dacă aș fi rămas acolo aș fi pus pe pauză dezvoltarea mea personală.

Rămânem în organizații sau pe poziții profesionale pe care nu ne simțim comozi din multe motive. Pentru că e mai simplu să faci ceea ce știi deja. Pentru că ne e teamă de schimbări. Pentru că ne-am uitat ani întregi la părinții noștri care ne-au dat adevărate lecții despre de înseamnă să reziști în ciuda șefilor care defilează cu discursuri de leadership, dar sunt departe de asta. În ciuda colegilor pentru care e natural să facă totul pentru o poziție mai sus în firmă.

Am scris la vremea aceea un articol cu lacrimi în ochi. Acum, privind retrospectiv, îmi dau seama că a fost cea mai bună decizie pe care o puteam lua. Cea mai bună decizie pe care a fost nevoie să o iau pentru sănătatea mea. Am învățat că ești mai important decât o poziție într-o firmă. Și am învățat că, dacă jobul nu te lasă să te dezvolți ca om și îți răpește toată bucuria nu e un dream-job, oricât de mult ți-ar plăcea ție ce faci zi de zi la birou.

Mi-am luat o lună fără job ca să mă vindec de perfecționism

Terapia m-a învățat că uneori e ok să nu știi ce vrei. E ok să vrei timp să te gândești. Așa că, după plecarea de la Cartepedia, mi-am luat o lună fără job. O lună în care am căutat un job, dar nu de parcă viața mea ar fi depins de asta. Începutul a fost extraordinar. M-am trezit la 9:00 atunci când am avut poftă să o fac, am putut să ies la cafea la 11:00 și am mers mai mult ca niciodată pe jos, explorând orașul. Apoi am plecat la Sibiu într-un impuls de moment.

Am învățat de aici că e crucial să ai alături oameni care să te înțeleagă și care să nu te judece. Uneori clacăm și e o adevărată binecuvântare să fie cineva acolo care să ne întindă o mână. Așa a fost pentru mine sprijinul soțului meu care nu m-a presat o secundă.

Dar o lună fără job nu a fost doar despre libertate. Am învățat și lecții mai puțin frumoase. Am aflat că lucrurile merg chiar și fără tine. Mi-a rănit puțin ego-ul să știu că nu eram centrul Universului. Apoi mi-a trecut.

Mi-am ales pentru prima dată angajatorul pornind de la valori comune

Am început să merg la interviuri pentru job-uri part-time și internship-uri încă din anul 1 de facultate. Întotdeauna am crezut că trebuie să te prezinți așa cum se așteaptă. Să spui ceea ce vrea angajatorul să audă. Să fii dispus să faci orice ca să iei postul.

Pentru că aveam sprijinul lui Alex (emoțional și financiar vorbind) mi-am permis să fiu mai sinceră decât de obicei. Am făcut-o pentru că încă nu eram bine cu mine și știam că, dacă aș fi ajuns într-o poziție în care s-ar fi întâmplat același lucruri (epuizare psihică, nerecunoașterea meritelor, încălcarea limitelor vieții personale etc.) aș fi clacat din nou. În perioada aceea încetasem deja să mai merg la terapie pentru că mi-am dat seama că am nevoie să învăț să-mi analizez și singură deciziile.

La primul interviu pe care l-am dat mi s-a spus că se așteaptă de la mine să fiu gata să răspund la mesaje pe social media și noaptea târziu, și în weekend. Am spus că nu aș face asta. Știam că nu era ceva ce se poate negocia, dar am spus nu cu riscul de a mai rămâne încă o lună fără job. Apoi am dat două interviuri pentru posturi în piața de carte. Și unul pentru Red Goblin. Am ales Red Goblin pentru conexiunea pe care am avut-o cu antreprenorul care a creat acest business. Pentru că am discutat despre limitele mele și mi-au fost acceptate. Pentru că am simțit că și Red Goblin, la fel ca și mine, căuta omul potrivit la locul potrivit.

Am învățat de aici că oportunități există întotdeauna, dar ca să le găsești pe cele mai potrivite trebuie să-ți asculți măcar puțin și intuiția. Că nu e totul despre statut și sonoritatea unui brand.

Am reușit să organizez 8 ediții de Shop my library

Sunt recunoscătoare că, în tot tumultul care a fost prima jumătate a lui 2019 pentru mine nu m-am gândit nicio secundă să renunț la Shop my libraryÎn 2019 târgul s-a mutat dintr-o locație în alta. Am cunoscut mulți oameni noi. Am învățat să fac lucrurile mai bine, ediție cu ediție.

Shop my library înseamnă multe lucruri pentru mine. E interacțiunea mea directă cu oamenii care mă urmăresc. E proiectul care mă lasă să activez în continuare în piața de carte, chiar dacă nu mai am un job full-time. Când am organizat prima ediție nici n-aș fi visat că vor fi oameni care vor veni din alte orașe ca să participe la târg. Sau că unii își vor planifica plecările din oraș în așa fel încât să nu fie „în sâmbăta cu târgul”.

După 10 ediții (organizate în 2018 și 2019) am învățat că cele mai de calitatea interacțiuni pe care le poți avea cu oamenii sunt față în față. Zecile de mesaje din inbox nu se compară cu momentul în care cineva vine la tine, te privește în ochi și îți spune „datorită ție am început să citesc mai mult”.

M-am căsătorit și am făcut o nuntă așa cum nimeni nu se aștepta

De ce am lăsat povestea căsătoriei noastre la urmă? Pentru că, între toate poveștile de mai sus, e cea care are legătură doar cu viața mea privată. Însă, pe de altă parte, se leagă mult de procesul de terapie pe care l-am menționat la începutul articolului. În ianuarie începuserăm să punem bani de-o parte pentru nuntă, dar atât eu, cât și Alex eram terifiați de ea. Fiecare răspundea în felul lui: eu agitându-mă, el fiind extrem de pasiv, de parcă am fi vorbit despre nunta unor cunoscuți la care nici măcar nu suntem invitați.

Terapia m-a învățat să ascult ceea ce îmi spun ceilalți dincolo de cuvinte. Să înțeleg că absolut fiecare frază rostită are mai mult sens pusă în context. Că eu pot spune un lucru și Alex poate spune un lucru și totuși aceeași frază să aibă sensuri diferite. Așa am învățat să nu mă mai supăr pe Alex. Să înțeleg că și eu organizam ceva ce nu voiam să se întâmple.

Am scris mult despre nunta noastră, pentru că, pe măsură ce povesteam, au venit alții la mine și mi-au spus că nu s-au căsătorit încă pentru că nu voiau ceva atât de clasic cum e o petrecere cu multe rude și cu reflectoarele asupra lor.

Organizându-mi nunta așa cum mi-am dorit am învățat că e important să fac lucrurile pentru că îmi doresc, nu pentru că trebuie făcute. Am învățat să mă ascult și să ascult mai mult. Și în final a fost între cele mai frumoase zile din viața noastră împreună.

Alte momente-cheie din 2019, într-o ordine aleatorie:

Tu ce ai învățat în 2019?

Arată-le și prietenilor:
2 comments
3

S-ar putea să-ți placă și:

2 comments

Alina Vladoi 15 ianuarie 2020 - 13:09

Andreea, ador articolul acesta.
Bravo, felicitari!
Faptul ca faci lucrurile asa cum crezi tu ca e bine si nu cum vrea toata lumea, e unul dintre motivele pentru care te admir si te urmaresc.
Sper sa ai un 2020 si mai bun si sa ramai la fel de sincera cu tine si cu cei din jurul tau.

Reply
andreeachiuaru 17 ianuarie 2020 - 9:31

Îți mulțumesc tare mult, Alina! Un 2020 plin de inspirație și fericire îți doresc!

Reply

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

despre cărți, viața în București și alte idei

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate. Acceptă Află mai multe