10 cărți bune scrise de autori români de citit în 2019 (și nu numai)

Știu zeci de cărți bune scrise de autori români. Le recomand cu drag când primesc întrebări, însă n-am reușit până acum să le adun pe toate într-o listă. Întâmplare face însă că mi-am pus și eu ordine în lecturile din ultimii ani zilele trecute. Așa că am ales 10 cărți bune scrise de autori români.

Orbi de Petronela Rotar

Cei care mă urmăresc ar putea să jure deja că am fost plătită să recomand cartea asta. Nu, nu am fost. Însă mi-a plăcut atât de mult Orbi încât ar fi o nedreptate să nu o trec pe lista mea de cărți bune scrise de autori români.

Nu intru în multe detalii; pentru asta există articolul despre carte. Însă, pe scurt, e o carte care te provoacă să te gândești mai bine la experiențele care te-au format. Și la motivele din spatele deciziilor tale. Vorbește despre violență (și modul prostesc în care o acceptăm uneori), sacrificiile pe care le facem din dragoste (credem noi) și vindecare. Mai ales despre vindecare. Eu consider romanul Petronelei Rotar o experiență în sine. Așa că, dacă nu l-ați citit încă, vă recomand să o faceți.

Cianură pentru un surâs de Rodica Ojog-Brașoveanu

Cianură pentru un surâs e un roman polițist. Dar, în același timp, e și un roman în care vei recunoaște atât de multe din tipicul societății românești, încât vei crede că citești o știre. Miza e simplă: locatarii unui corp comun de locuințe împart un secret și o vină – aceea a unei crime. E o carte haioasă și surprinzătoare, pagină cu pagină. Dincolo de asta, personajele Rodicăi Ojog-Brașoveanu (în special Melania Lupu) sunt pline de farmecul care mie mi se pare că lipsește prea des din literatura contemporană românească. Vestea bună e că s-a reeditat în sfârșit după mulți ani de absență din librării și o găsiți aici.

Matriarhat de Cristina Andrei

O colecție de proză scurtă unde totul gravitează în jurul femeii. Bune sau rele, puternice sau slabe, curajoase sau lașe, personajele Cristinei Andrei sunt reprezentative, prin felul lor de a fi, pentru întreaga feminitate. Stilul povestirilor este de fiecare dată altul. Însă toate surprind părți ale societății contemporane și vorbesc, într-un fel sau altul, despre raporturile de putere stabilite între femei și bărbați. Disponibilă aici.

Măștile fricii de Camelia Cavadia

Am citit toate cărțile scrise de Camelia Cavadia, însă Măștile fricii mi-a plăcut cel mai mult dintre toate. Ce aș vrea să clarific de la început e că toate cărțile scrise de Camelia Cavadia nu sunt lecturi facile sau ușor de digerat pentru că fiecare dintre ele vorbește despre teme ce trebuie digerate în tihnă. În Măștile fricii înțelegem cât de mult rău pot provoca traumele copilăriei. Exemplu ne este o poveste ce ar putea fi povestea oricăreia dintre familiile din România. Din păcate, una unde violența este la loc de cinste.

Poezii pentru acea necunoscută de Andrei Crăciun

E singurul volum de poezii pe care îl includ aici. Eu nu sunt cititoare de poezii, însă Poezii pentru acea necunoscută mi s-a părut că s-a pliat atât de bine pe dorințele mele de lecturi perfecte de citit între două întâlniri sau în drumurile cu metroul. Are ceva din sensibilitatea poezilor de demult, însă este adaptată perfect la vremurile noastre, fără să cadă într-un romantism siropos. Iar dacă ați alege o carte de proză scurtă de Andrei Crăciun, atunci eu recomand să fie Aleea Zorilor – cartea scrisă dintr-o singură frază.

În spatele blocului de Mara Wagner

O frumoasă odă dedicată copilăriei. În era comunismului, ar trebui să adaug, însă nu simt neapărat nevoia. Pentru că, deși poate fi privi ca un episod din vremea comunismului, copilăria Mariei are atât de multe în comun cu orice altă copilărie încât nu poți să nu te identifici. Pentru mine a fost, într-un fel, o lectură document și o șansă să trag cu ochiul la vremurile de atunci. Și o confirmare a faptului că în copilărie cele mai frumoase bucurii sunt simplele jocuri sau un zâmbet primit de la cel/cea care îți place. E una dintre acele cărți bune scrise de autori români de pus pe lista tututor nostalgicilor. Mai multe despre În spatele blocului am povestit aici.

Pervazul lui Dumnezeu de Ana Barton

Ana Barton este o altă scriitoare cu a cărei operă sunt bună prietenă. Am citit-o aproape pe toate (la fel ca și blogul) și mi-a plăcut peste ce am dat. Însă dacă ar fi să aleg o singură carte scrisă de Ana Barton pe care o recomand, aceea ar fi Pervazul lui Dumnezeu. Nu vă lăsați păcăliți de titlu, nu are deloc implicații religioase. În Pervazul lui Dumnezeu sunt adăpostite povești fel de fel, care mai de care mai sinceră și mai surprinzătoare. Se citește cu o cană de ceai și un creion prin preajmă. Exemplarul meu e plin de fragmente subliniate.

Autoportret într-o oglindă spartă de Octavian Paler

L-am descoperit pe Octavian Paler în liceu și de atunci am citit periodic câte una dintre cărțile lui. Am ales să recomand Autoportret într-o oglindă spartă nu pentru că e neapărat cea mai bună dintre toate cărțile sale, ci pentru că este cea mai recentă dintre lecturile mele. Se poate citi ca biografie sau, mai simplu, ca jurnal, pentru că, deși Octavian Paler lasă între paginile cărții o viață de bun, e atât de relatable încât ai putea crede că tocmai ai dat peste un articol de blog în care te regăsești perfect.

Pânza de păianjen de Cella Serghi

Ultima carte din lista este una dintre cărțile mele de suflet. Cred cu tărie că, dacă citești o carte la momentul potrivit, această are puterea de a-ți schimba destinul. Pentru mine, asta a fost Pânza de păianjen, cartea care m-a făcut să mă gândesc pentru prima dată la faptul că îmi doresc să scriu o carte. Și tot datorită ei am și scris-o, vreo patru ani mai târziu. E o poveste de dragoste, dar și o poveste despre ce înseamnă să fii femeie, cu bune și cu rele.

Bonus: Iocan – revista de proză scurtă

Nu am inclus Iocan în lista de mai sus pentru că n-aș ști să recomand un singur număr și, mai ales, pe care dintre ele. În cazul în care n-ați dat încă peste ea, Iocan este revista de proză scurtă românească care adună câteva dintre vocile noi (și nu numai) ale prozei românești. Ce mi se pare foarte cool este că în fiecare număr există și două-trei povestiri din volume noi sau în curs de apariție. Cred că e modalitatea perfectă să tragi cu ochiul în cărți noi fără să mergi într-o librărie. Și, firește, să descoperi noi autori pe care să îi urmărești în continuare.

Un update cu autori români citiți în 2019 pe care-i recomand

Renert Dusout cu Minus infinit (despre care am scris aici)

Ioana Pârvulescu cu Inocenții (despre care am scris aici)

Voi ce autori români recomandați mai departe?