Acasă Cărți dragi Bookhaul de la bibliotecă sau ce cărți ți-aș recomanda să cauți acolo

Bookhaul de la bibliotecă sau ce cărți ți-aș recomanda să cauți acolo

de andreeachiuaru
0 comentariu

A trecut ceva vreme de la ultimul bookhaul așa că m-am gândit să vin cu unul nou. Mai exact, un bookhaul cu titluri pe care v-aș încuraja pe voi să le căutați intr-o bibliotecă. Am ales cărți care s-au reeditat de mai multe ori și care există inclusiv în ediții mai vechi. Asta ca să fiu sigură că le găsiți dacă vă notați titlurile pe o listă și mergeți cu ea la bibliotecă.

Apropo de cărți ceva mai vechi, cred că sunt multe titluri valoroase în biblioteci spre care ar trebui să ne îndreptăm atenția, inclusiv povești ale copilăriei care nu țin de generație.

Buratino și cheița de aur de Alexei Tolstoi

Prima mea întâlnire cu literatura rusă s-a întâmplat cu mult înainte de Dostoievski și Lev Tolstoi. Buratino și cheița de aur a fost printre primele cărți descoperite de mine în copilărie. Și ce credeți? Am descoperit-o chiar la biblioteca școlii în care am făcut eu primii opt ani de școală. Eu sunt o mare susținătoare în a lăsa copiii să citească cărți relevante pentru vremurile în care trăiesc ei, însă cred că Buratino și cheița de aur are multe dintre elementele nemuritoare care fac din ea genul de lectură de citit atât de copiii generației mele, cât și de copiii de astăzi.

Aventurile lui Huckelberry Finn de Mark Twain

V-am spus care a fost una dintre primele mele lecturi de la biblioteca școlară. Acum tare-aș vrea să vă spun și despre una dintre cărțile recitite de cele mai multe ori. Huckelberry Finn a fost unul dintre „prietenii” copilăriei mele. Recunosc, eu n-am fost un copil care să iubească prea mult aventura. Dar am trăit atât de multe lucruri prin intermediul aventurilor lui Huckelberry Finn încât mi-ar părea rău să nu dau mai departe recomandare aceasta.

Lorelei de Ionel Teodoreanu

De la copilărie sar la adolescență. Asta pentru că mi-e puțin dificil să vorbesc despre cărțile copilăriei. Pe de-o parte, pentru că au fost foarte multe. Pe de altă parte, pentru că îmi amintesc doar vag acțiunea. Din adolescență, în minte mi-a rămas Lorelei a lui Teodoreanu. Atmosfera aceea, dar și stilul poetic al lui Teodoreanu au făcut din cartea asta una pe care încă o deschid ca să recitesc din fragmentele subliniate.

Invitație la vals de Mihail Drumeș

Un loc de cinste în biblioteca mea îl are și Mihail Drumeș. I-am citit toate cărțile, însă, de departe, cel mai mult mi-a plăcut Invitație la vals. Poate și pentru că a fost prima mea întâlnire cu Drumeș. Dincolo de asta, însă, mă leagă și o poveste semi-amuzantă de cartea asta: am parcurs-o într-o zi și ajunsesem la maximul posibil de curiozitate și… Am descoperit că exemplarul de la bibliotecă avea ultimele 20 – 30 de pagini lipsă. Adică fix deznodământul poveștii. Cum am descoperit asta seara târziu, n-am avut încotro decât să îmi pun răbdarea la încercare până a doua zi, când m-am întors după alt exemplar.

 

P.S: dacă  v-ar plăcea să vă (re)împrieteniți cu biblioteca sau să-i împrieteniți pe micii cititori din familie cu ea, intrați pe platforma File de poveste, căutați biblioteca școlii voastre/a copilului vostru și votați-o; iar dacă nu o găsiți, înseamnă că ar fi cazul să o înscrieți. Biblioteca câștigătoare va primi muulte file de poveste, sub forma unor titluri foarte interesante pentru copiii de ieri, de astăzi și, sper eu, de mâine.

Arată-le și prietenilor:

S-ar putea să-ți placă și:

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. În regulă Află mai multe