Acasă Cărți dragi Cele 15 cărți citite vara asta și un mic top personal

Cele 15 cărți citite vara asta și un mic top personal

de andreeachiuaru
2 comentarii

Vara s-a încheiat, iar eu mă declar complet mulțumită de lista de cărți citite. Nu atât datorită numărului, cât datorită titlurilor grozave pe care le-am descoperit. Și, pentru că voi m-ați rugat pe instagram, am decis să le și centralizez într-o listă. Cu două-trei vorbe despre fiecare, firește.

Ce voiam să vă spun înainte să vă las cu lista propriu-zisă: acest articol e primul dintr-o serie de cărți citite. Am decis să adopt această formă de articol pentru că nu-mi permite timpul să vorbesc într-un articol dedicat chiar despre fiecare carte în parte. Iar, uneori, recunosc, nici n-am ce să zic ca să scot de o recenzie întreagă.

P.S: la final vă așteaptă și un mic tot personal cu cele mai bune cărți citite vara asta

O viață măruntă de Hanya Yanagihara

Cartea asta mi-a schimbat viața. Nu-mi amintesc vreo altă lectură care să mă fi sfâșiat de-a dreptul. Sau care să mă fi făcut să trăiesc cu adevărat alături de personaje, să le simt durerea. Ce a făcut Hanya Yanagihara în romanul ei e mai presus de cuvinte. O viață măruntă va rămâne multă vreme unul dintre cele mai bune romane dedicate homosexualității, maturizării, prieteniei, iubirii necondinționate și self-harm-ului.

Da, ai dreptate. Cana ai înseamnă mult pentru mine. Dar tu însemni mai mult. Așa că, te rog, încetează să te mai chinuiești singur. Dacă aș fi un alt gen de om, aș putea spune că acest incident este o metaforă a vieții în general: lucrurile se mai strică, uneori se mai repară, dar de cele mai multe ori îți dai seama că, orice s-ar întâmpla, viața se restructurează în așa fel încât să compenseze pierderea pe care ai suferit-o, uneori în mod miraculos.

Dar… există un dar. Deși pentru mine povestea de dragoste dintre Jude & Williem a fost cea mai frumoasă și mai încărcată poveste de dragoste din toată literatura, nu e genul de carte pe care aș recomanda-o oricui.

Aș spune, însă, s-o citești fără rețineri dacă vrei să înțelegi mai multe despre abuz și self-harm, dar și cât de devastatoare poate fi neîncrederea în propria persoană. E genul de carte care dărâmă prejudecăți. Pentru că personajele sunt atât de reale, încât, chiar la câteva luni după ce citești cartea asta, ai impresia că ai auzit povestea chiar din gura lor. Pentru mine, O viață măruntă nu a fost o lectură, ci un episod din viață.

Cea mai bună carte despre prietenie

Și, ah da, dacă ar fi să recomand o singură carte despre prietenie, aceasta ar fi prima mea alegere. Dar e atât de dură și de încărcată de emoție, încât ar trebui să-mi însoțesc recomandarea de un sfat: citește-o cu sufletul și mintea deschise și renunță la orice preconcepție.

Singurul secret al prieteniei este, cred eu, să găsești oameni mai buni ca tine – nu mai deștepți, nu mai interesesanți, ci mai buni la suflet, mai generoși și mai iertători – și să-i apreciezi pentru ceea ce poți învăța de la ei, să încerci să-i asculți când încearcă să-ți spună ceva despre tine, oricât de bun – sau de rău – ar fi acel ceva, și să ai încredere în ei, iar ăsta e cel mai greu lucru. Dar și cel mai bun totodată.

Găsiți O viață măruntă aici sau aici.

Grădina de sticlă de Tatiana Țibuleac

Tatiana Țibuleac scrie într-un mod poetic și amețitor. Asta am remarcat-o încă de când am citit Vara în care mama a avut ochii verzi. M-am bucurat nespus când am văzut apariția unui nou roman. L-am luat de la Bookfest, chiar de la apariție. Mi-era teamă că va ajunge prea greu în librării și nu mai aveam răbdare.

Însă am fost puțin dezamăgită. Am regăsit aceeași poezie în proză. Și, da, e același gen de poveste – plină de durere și care te pune pe gânduri, dar cumva n-am reușit să mă apropi de personajele din carte. Nu am simțit-o ca pe o poveste pe care aș fi putut să o aud undeva, iar de pe la jumătatea cărții, schimbarea temporală și poezia cuvintelor m-au obosit, așa că am terminat-o cu greu.

Rămâne un roman bine scris, dar cumva lipsit de conținut. Și da, sunt conștientă că poate fi o părere care să supere. Dar îmi asum.

Decât cu rușinea, mai bine cu durerea, Lastocika, să trăiești. Să ții minte asta de la mine. Durerea când vine, când îți bate la ușă îi deschizi și gata. Se așază cu tine la masă, beți dintr-o cană, îți înfoaie perne pentru noapte. Dar cu rușinea, Lastocika, treabă e groasă. Rușinea nu-ți ia nimic, ea îți adaugă. Intră în tine ca o așchie și te umple de puruoaie

Recomand cu tot dragul Vara în care mama a avut ochii verzi, însă. Cartea aia a fost un fel de O viață măruntă a lui 2017 pentru mine, din perspectiva stărilor prin care m-a trecut.

Spulberatic de Anca Vieru

Am cumpărtat Spulberatic încă de la Bookfest, însă apoi l-am primit cadou chiar de la autoare. Lansarea nu a fost tocmai pe gustul meu și m-am întors acasă cu vreo câteva spoilere date de invitați care mi-au „tăiat” din plăcerea lecturii. Asta și faptul că acțiunea e plasată în perioada comunismului m-au făcut să nu apreciez atât de tare romanul. Nu pentru că nu ar fi o carte bună, ci pur și simplu pentru că am simțit că nu a venit cu nimic nou.

De ce am plecat. Pentru că pentru tine nu sunt eu, ci o păpușă rusească, o Matrioșcă pe care abia aștepți să o desfaci ca să scoți dinăuntru cealaltă păpușă, de la care aștepți răspunsurile pe care eu nu ți le pot da. (…) Tu nu vrei să trăiești o iubire cu mine, ci cauți, scurmi după o dragoste străină, veche și deja consumată.

O recomand însă des, celor care vor să descopere literatura română contemporană. Mi se pare genul de lectură care ajunge ușor să placă. Iar laudele și le merită din plin. Însă și mai tare de atât cred că pe Anca Vieru puteți să începeți să o iubiți citind Felii de lămâie – volumul ei de proză scurtă.

Irezistibil. Dependența de tehnologie și afacerile din spatele ei de Adam Alter

Cea mai bună carte de non-ficțiune a anului pentru mine. Irezistibil m-a șocat și m-a făcut să o devorez. Exact ca pe un roman intrigant. E drept, n-am avut vreun mister de rezolvat, însă am vorbit timp de o lună continuu despre ea și despre informațiile regăsite acolo oricui a avut răbdare să mă asculte.

O recomand serios oricărui om care activează în online. Fie el creator de conținut sau angajat cu normă-ntreagă. Și, mai mult decât atât, o recomand fiecărui om care s-a trezit în mijlocul unei sesiuni de scroll-uit pe social media și și-a spus „Facebook/Instagram îmi mănâncă prea mult timp și aș vrea să fac ceva în sensul ăsta”.

Un articol dedicat cărții e în lucru. Până atunci, o găsiți pe site-ul editurii Publica (aici) sau pe Cartepedia.

Scrisori din insula Guersney de Mary Ann Shaffer & Annie Barrows

Una dintre cele mai frumoase surprize literare ale anului. De regulă, nu-mi plac cărțile a căror acțiune seamănă cu una a unei comedii romantice. Însă numeroasele recenzii pozitive pentru Scrisori din insula Guersney m-au convins să o citesc. Și nu-mi pare rău deloc, din moment ce am numit-o cartea perfectă pentru vacanță. Nu intru în detalii, pentru că am scris deja un articol dedicat acestei lecturi.

P.S: Scrisori din insula Guersney e disponibilă pe site-ul Editurii Nemira

Singura poveste de Julian Barnes

Am o relație de love-hate cu Barnes. Am citit două cărți care mi-au plăcut enorm: Niveluri de viață și Sentimentul unui sfârșit. Apoi am dat peste două nu chiar atât de grozave Cafe au lait și Până când m-a cunoscut. M-aș fi așteptat ca Singura poveste să încline balanța în favoarea lui Barnes, având în vedere că m-a atras tare mult prezentarea cărții. N-a fost cazul, însă. Mai multe despre Singura poveste am povestit în articolul de aici.

Disconfort Residence de Radu Negoiță

O lectură obligatorie. Așa aș descrie eu Disconfort Residence a lui Radu Negoiță. E o carte actuală și un musai de pus pe lista de cărți citite pentru toți cei care vor să-și ia în viitorul apropiat o casă sau un apartament al lor. Disconfort residence, după cum probabil ați ghicit, este orice residence apărut peste noapte la periferie sau pe singurul spațiu liber dintr-un cartier deja înțesat de blocuri comuniste. E genul de carte plină de informații, dar împachetată în umor. Mult umor.

P.S: citește și recenzia.

Eu, și totuși alta de Jojo Moyes

Me before you mi-a frânt inima. Însă, dincolo de asta, m-a făcut să mă îndrăgostesc de Louisa Clark. Genul de tipă aiurită și frumușică care parcă trăiește pentru a fi prezentă în comediile romantice. Doar că seria asta mi s-a părut mai mult de atât din moment ce urmărește și schimbarea și maturizarea personajului principal. Așa se face că am urmărit evoluția lui Lou și pe parcursul celei de-a două cărți (După ce te-am pierdut) – care nu mi-a plăcut chiar atât de mult. Și, firește, am citit și volumul de față, cel cu numărul trei. Dacă mi-a plăcut? Da, și nu, iar mai multe puteți citi în acest articol.

Dacă decideți să citiți seria, începeți cu Înainte să te cunosc – una dintre cele mai bune cărți ale anului 2016 pentru mine.

Răul de Jan Guillou

Răul a fost o dezamăgire. Nu pentru că nu ar fi o carte bună și intens recomandată. Ci pentru că mă așteptam la cu totul altceva. Am vrut să o citesc după ce am văzut o comparație cu O viață măruntă. Însă cele două nu seamăna. Nu așa cum mă așteptam eu.

Răul este tot o poveste despre maturizare. Și tot una încărcată de violență. Însă personajul principal a fost prea rece și nu am reușit să empatizez cu el.

Răul naște rău. Poate că asta e morala cărții. Sau ce am reușit eu să pricep din ea. Cert e că, spre deosebire de O viață măruntă, nu există pic de empatie. Autorul mi s-a părut doar un observator fin al compartamentelor. Cu siguranță că, peste câteva luni voi uita chiar acțiunea cărții.

Cartea a fost publicată în 2018 și e de găsit la preț redus aici.

Matriarhat de Cristina Andrei

Nu am citit de mult un autor român contemporan care să-mi plac atât de mult precum Cristina Andrei. Matriarhat ne prezintă poveștile a opt femei. Spuse din perspectiva lor sau a cuiva aproapiat, prieten sau dușman, fiecare portret e unic, dar încântător. Personajele Cristinei Andrei nu sunt bune sau rele, ci reale. Iar situațiile sunt atât de iscusit conturate, încât, pe moment, ai impresia că ai auzi povestea chiar din gura personajului narator.

O recenzie mai lungă e în curs de publicare pe blog.

A zis unul că nu te poți scălda de două ori în aceeași apă a unui râu. Așa o fi, dar te poți scălda de câte ori vrei în amintire și aduci apele timpului înapoi tot când vrei tu. Asta e puterea noastră asupra timpului.

Găsiți cartea pe site-ul Editurii Nemira căreia îi mulțumesc pentru ocazia de a citi acest volum minunat. Click aici.

Iubire amară de Elena Ferrante

Nu am reușit să fac un articol cu lecturile mele din primăvară, însă dacă l-aș fi scris, Elena Ferrante ar fi fost pe primul loc. Tetralogia ei napoletană a fost cartea primăverii pentru mine. Fiind seria pe care o tot recomand de ceva timp încoace, ar fi fost imposibil să nu mă las trasă în vraja de a citi Iubire amară, cartea ei de debut. Proaspăt publicată la Editura Pandora M, Iubire amară spune povestea regăsirii propriei persoane și a împăcării cu trecutul. În același Napoli fascinant, Delia încearcă să dezlege misterul morții mamei ei. Iar călătoria pe care o face pentru a afla adevărul devine, treptat, o călătorie de descoperire a sinelui.

Când intri în casa unei persoane moarte recent, e greu s-o crezi pustie. Casele nu au stafii, ci păstrează efectele ultimelor gesturi de viață. Mai întâi am auzit zgomotul apei care venea din bucătărie și, pentru o fracțiune de secundă, cu o inversare bruscă a lucrurilor adevărate și false, m-am gândit că mama mea nu murise, că moartea ei nu fusese decât rezultatul unei lungi și angoasante închipuiri stârnite cine știe când.

Deși nu mi-a plăcut atât de mult ca Tetralogia napoletană pentru că nu am avut răgazul de a mă atașa de personaje, am devorat-o de-a dreptul. Am citit-o într-o singură zi și m-am lăsat fermecată de puterea scriiturii Elenei Ferrante, dar și de deznodământul poveștii.

Cartea e disponibilă aici.

Puterea de Naomi Alderman

Puterea face parte din categoria de cărți citite față de care am mixed feelings chiar și la mult timp după terminarea lecturii. Se întâmplă asta când aleg să citesc acele cărți despre care vorbește toată lumea, dar să nu-mi placă.

Deși este descrisă ca o distopie, mi s-a părut o carte pentru adolescenți și atât. Și, cu toate că ideea cărții mi-a plăcut nespus, scriitura și construcția personajelor a lăsat mult de dorit. Nu am reușit să îndrăgesc niciun personaj, dialogurile m-au scos din sărite, iar acțiunile unor dintre personaje m-au umplut de nervi.

Mai multe povești despre Puterea am lăsat chiar în recenzie.

Mințile lui Billy Milligan de Daniel Keyes

Billy Milligan a fost primul condamnat din istorie achitat pe baza diagnosticului de personalitate multiplă. Mințile lui Billy Milligan este povestea adevărată a cazului. Spun adevărată pentru că Daniel Keyes chiar a dedicat câțiva ani studierii acestui caz și a fost singurul căruia Billy a acceptat să-i spună întreaga poveste.

Mi-aș fi dorit să povestesc mai multe despre Mințile lui Billy Milligan, însă, la vremea respectivă, nu mi-a găsit cuvintele. Printre altele, mi-ar fi plăcut să spun că nu am înțeles de ce la noi a fost încadrată în categoria young adult, căci e mult mai mult de atât. A fost un motiv pentru care am fugit multă vreme de lectura ei. Iar apoi mi-am dat voie pur și simplu să o descopăr și a ajuns rapid în lista mea de cărți citite & iubite, cum îmi place mie să spun.

Oricât de sceptic ai putea fi la început, Mințile lui Billy Milligan dă peste nas prejudecăților tale. E drept, a fost un personaj negativ, însă am empatizat atât de mult cu el și cu cele 24 de personalități ale sale încât m-aș putea situa cu toată încrederea în tabăra susținătorilor, dacă acesta ar fi încă un caz de actualitate.

Credeți-mă pe cuvânt, e de citit și o găsiți aici.

Pălăria președintelui de Antoine Laurain

Pălăria președintelui a fost o altă carte perfectă pentru vacanță. Am citit-o la mare, pe plajă sau pe la terase și am dat-o gata în vreo două zile. Asta pentru că nu am stat chiar tot timpul cu romanul în mână, căci aș fi terminat-o chiar mai devreme.

Cu un scenariu care ar putea concura perfect cu orice film relaxant de weekend, Pălăria președintelui spune povestea unui pălării buclucașe care ajunge din mâinile (sau de pe capul?) președintelui, în mâinile lui Daniel, un corporatist căruia îi dă curajul să-și înfrunte șeful și să prindă un post frumușel în cadrul aceleiași companii. Însă pălăria se pierde și ajunge în mâinile unei tinere & frumoase amante care prinde curajul de a-și părăsi iubitul, un bărbat însurat. Iar călătoria nu se oprește aici, din moment ce pălăria reușește să scoată un ilustru parfumier din depresie și încurajează un tânăr să-și exprime părerile în ciuda familiei.

Dincolo de acțiunea care te ține cu sufletul la gură, cartea are și un mesaj simpatic: uneori, puterea de a lua o decizie are nevoie doar de un impuls. Ești la un pas de a-ți schimba viața chiar în orice moment.

Dacă vreți să o adăugați și voi pe lista de cărți citite, o găsiți aici.

Și, deodată, cineva bate la ușă de Etgar Keret

Etgar Keret e un geniu al prozei scurte. Povestirile sale sunt puțin mai lungi decât niște anecdote, iar personjele atât de reale încât te fac să crezi că scriitorul nu fabulează, ci chiar spune povești ale unor oameni pe care i-a cunoscut personal. Greu de crezut având în vedere că multe dintre ele au elemente fantastice înglobate în interiorul acțiunii. O altă chestie care mi-a mai plăcut mult de tot este că am avut impresia că fiecare dintre personaje a pășit pe o scenă imaginară pentru a-și spune povestea. Nu am simțit că citesc doar cartea unui singur om, ci peste 50 de povești, scrise de 50 de oameni diferiți. Recenzia completă e de găsit aici.

Crede-mă pe cuvânt și adaugă în bibliotecă Și, deodată cineva bate la ușă!

Un mic top personal pentru cărți citite vara asta

Așa cum vă spuneam la început și cum probabil v-ați dat seama din cuvintele de mai sus, am avut multe cărți citite & iubite vara asta. Și chiar mă bucur că am reușit să o fac. Ar fi de prisos să le pun pe toate într-un top, însă, dacă ar fi să aleg doar cinci dintre ele și să-mi motivez alegerea, aș spune așa:

Locul 1. O viață măruntă – pentru că mi-a schimbat viața și fiecare pagină a fost ca o lovitură sub centură.

Locul 2. Irezistibil. Despre tehnologie și afacerile din spatele ei – pentru că m-a ajutat să înțeleg multe despre mine și despre lumea înconjurătoare, dar și să fac un prim pas spre vindecarea de tehnologie

Locul 3. Mințile lui Billy Milligan – pentru că Billy și cele 24 de personalități ale sale au fost alături de mine non-stop pentru cinci zile, atât cât mi-a luat să termin de citit cartea, iar Daniel Keyes a devenit în felul acesta unul dintre scriitorii mei preferați

Locul 4. Și, deodată, cineva bate la ușă – pentru că nu aș fi crezut niciodată că niște povești amuzante, puțin mai lungi decât niște anecdote, pot da startul unor teme la care să mă gândesc mult timp după încheierea lecturii

Locul 5. Matriarhat – pentru că mi-a dat un reminder asupra motivelor pentru care iubesc eu literatura contemporană română

 

Voi ce cărți citite ați adunat în această vară și ce ați recomanda mai departe?

Arată-le și prietenilor:

2 comentarii

Bookish 20 septembrie 2018 - 10:49

Eu am citit infinit mai puțin vara asta (7 cărți), dar dintre acestea, cele mai mișto și probabil și în categoria cărțile anului 2018 pentru mine ar fi:
O viață măruntă – aș vrea să scriu despre ea, am multe chestii notate, multe idei pe care încă le rumeg. Pentru mine a fost în primul rând o carte a suferinței și a singurătății, și mai puțin a prieteniei. Ba chiar m-a făcut să-mi pun întrebări dacă ești cu adevărat un prieten bun dacă nu faci nimic concret ca să-ți ajuți prietenul, deși știi că suferă înfiorător de mult (mă gândesc și la Andy și la Willem care nu au făcut nimic concret atâția ani). Apoi, m-a făcut să mă gândesc la cât de mult contează o copilărie fericită și să ai parte de dragoste pentru ca apoi să devii un adult funcțional din toate punctele de vedere. Și, nu în ultimul rând, am reuși să văd prin alți ochi depresia, să înțeleg mai bine de unde vine nevoia de autopedepsire, de unde vine senzația că nu ești destul de bun și că nu vrei reuși no matter what. Pentru mine a fost șo o lecție de psihoterapie cartea asta. Sper să reușesc să pot scrie toate chestiile astea care mi se învârt în cap.
Iubire amară – ți-am spus deja cât de mult mi-a plăcut.

răspunde
andreeachiuaru 20 septembrie 2018 - 10:52

Mă bucur că împărțim două dintre cărțile bune citite vara asta. Recunosc că recenzia ta m-a convins să citesc „Iubire amară” până la urmă și chiar nu-mi pare rău că am făcut-o. „O viață măruntă” e sublima în atât de multe feluri și sunt de acord cu tine. Eu n-am reușit să scriu despre ea în atât de multe feluri, m-a copleșit.

răspunde

Spune-mi părerea ta:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. În regulă Află mai multe