5 cărți de Ziua Îndrăgostiților pentru 5 tipuri de cititori

by andreeachiuaru

Pentru cititorul care citește non-ficțiune chiar și de Ziua îndrăgostiților 

Dacă nu-ți vine să iei o pauză de la non-ficțiune nici de Ziua îndrăgostiților îți recomand o carte super smart și să scrisă într-un stil amuzant. În Dragostea modernă, Aziz Ansari explică cum am ajuns să ne alegem partenerii după exact aceleași criterii care erau importante pentru bunicii noștri: apropierea și numărul de lucruri în comun. E cool pentru că vorbește despre cum funcționează site-urile de dating online. Da, chiar și despre cum funcționează aplicații precum Tinder. Dincolo de asta, oferă și o analiză sociologică a felului în care oamenii din întreaga lume își aleg partenerii de viață. Tocmai s-a reeditat la Editura Publica și o găsești aici.

Pentru cititorul obsedat de viața scriitorilor săi favoriți

Cunosc mulți cititori care au citit mai înainte jurnalele autorilor înainte de a le citi opera. Eu, recunosc, fac fix pe dos. De altfel, citesc jurnalul sau biografia unui autor dacă i-am citit cărțile și mi-au plăcut foarte mult operele sale. Însă, dacă te-ai trezit întrebându-te cât la sută din ceea ce ai citit s-a întâmplat în realitate sau vrei să faci paralele între literatură și viața reală, Romantism, pasiune, scandal este pentru tine. E lansată acum ceva ani la Editura Humanitas și o găsești aici.

Pentru cititorul care iubește poveștile din timpul războiului

Voi trișa puțin și voi recomanda o carte pe care nu am citit-o. De altfel, este cartea pe care am ales-o eu pentru weekend-ul ce urmează după Ziua Îndrăgostiților. Din păcate, doar atunci am timp de citit. Mie mi s-a recomandat O logodnă foarte lungă pentru scriitură și pentru construcția acțiunii. Pe scurt, este vorba despre căutarea neobosită a logodnicului pierdut după război, acțiune ce se transformă într-o logodnă foarte lungă. E ok, știu că nu am luminat pe nimeni cu fraza asta. Dar până nu termin de citit nu știu ce să spun mai mult. Disponibil la editură (menționez căci sunt niște reduceri active în site) sau pe Cartepedia.

Pentru cititorul îndrăgostit de literatura clasică

Presupunând că a citit deja Mândrie și prejudecatăLa răscruce de vânturi sau Jane Eyre o să-ți recomand un clasic pe care probabil nu-l știai: Andre Maurois. Climate e una dintre cele mai superbe analize asupra relației de cuplu pe care le-am descoperit în literatură. Cu un stil specific unui jurnal și o oralitate aparte, Climate aduce perspectiva lui și perspectiva ei în aceeași carte. E o carte excelentă despre cum evoluează iubirea unui cuplu. În plus, pune într-un mod sublim sub lupă gelozia în cuplu și sentimentul de nesiguranță. La cel mai mic preț am găsit-o aici.

Pentru cititorul care sărbătorește românește

Cititorul care sărbătorește românește, de Dragobete, e cel mai norocos. Zilele viitoare va apărea un articol dedicat cărților de dragoste din literatura română pe care eu le-am citit și mi-au plăcut. Însă dacă ar fi să aleg o singură carte din toată lista de recomandări, atunci Nuntă în cer ar fi the one. De altfel, nu-s fană Eliade pe toate planurile (multe le-am început și nu le-am terminat), dar cartea asta de mai puțin de 200 de pagini e atât de frumos scrisă încât ai impresia că asculți o poveste spusă chiar de îndrăgostitul suferind. Încă un argument și gata: e printre puținele cărți pe care am simțit nevoia să le recitesc și mi-a plăcut de fiecare dată la fel de mult.

 

Tu ce fel de cititor ești?

 

P.S: apropo de cărți de Ziua Îndrăgostiților; dacă ești genul care nu ține cont sau e single, vezi recomandările de cărți de aici. Și nu uita că, februarie sau nu, pe librăria online Cartepedia găsiți mereu reduceri atractive la cărți, inclusiv la noutăți.

 

Arată-le și prietenilor:
2 comments
1

S-ar putea să-ți placă și:

2 comments

Oana M 22 februarie 2019 - 21:04

Cred că mă incadrez la cititorul care iubește literatura clasică. Nu stiam despre acea carte amintită în postare, dar probabil voi cauta mai multe informații despre ea. Deși dacă e în genul scrierilor surorilor Bronte sau ale lui Jane Austen, nu are cum sa nu îmi placă.

Reply
andreeachiuaru 23 februarie 2019 - 9:40

Nu e chiar în genul Bronte sau Jane Austen, dar am un feeling că îți va plăcea.

Reply

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

despre cărți, viața în București și alte idei

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate. Acceptă Află mai multe