Cea mai frumoasă cerere în căsătorie | Povestea noastră de dragoste

by andreeachiuaru

Deși nu a fost genul de cerere în căsătorie pe care o vezi pe Youtube, cred că am avut cea mai frumoasă cerere în căsătorie. Am spus „da” la Roma, la patru ani fără o zi din ziua în care ne-am văzut prima dată față în față. Vă povestesc mai jos cum o zi în care ghionul părea să se țină scai de noi s-a terminat în cel mai frumos mod.

Prima noastră vacanță în afara țării. Destinația: Roma

Ne-am dorit întotdeauna să călătorim în afara țării. Însă în primii ani de relație, bugetul abia dacă ne permitea câteva zile la munte sau la mare. Nu mi-o rușine să spun că eu nu am ieșit din țară până la 23 de ani. Alex fusese deja în două țări, însă în ambele trimis prin jobul pe care îl avea.

Cumva, am știut dintotdeauna că primul oraș pe care îl vom vizita va fi Roma. Am decis să iau bilete pentru martie 2018. M-am pus pe planificat cu 8 luni înainte. Am economisit bani. Apoi am căutat și am tot căutat. Privind retrospectiv îmi dau seama că puteam lua biletele mult mai ieftin. La vremea respectivă am dat cam 160 de euro pentru amândoi. Însă cum călătorim ieftin am învățat mai târziu. Cazarea n-a fost nici ea cea mai grozavă.

Sosirea noastră în Roma a fost de la început un șir lung de ghinioane

Am ajuns și la Roma. Ne-am rătăcit printre străzile de la gară. Am găsit cu greu pe cineva care să ne îndrume. Mie îmi mergea GPS-ul, dar nu aveam internet. Alex avea internet, dar nu-i mergea GPS-ul. Când am ajuns la hotel tot ce ne doream era să lăsăm bagajele și să plecăm la pas prin oraș.

Ne făcuserăm deja planurile cu ce și când să vizităm. Alex, își făcuse la rândul lui, planuri pe care eu nu le-am știut. Am ajuns pe 21 martie și aveam cam jumătate de zi la dispoziție. În ziua a doua, pe 22 martie, voiam să mergem la Vatican și să urcăm cele 551 de trepte până în Dom. Văzuserăm noi că priveliștea merită tot efortul, într-un vlog.

în prima zi la Roma

Însă la recepție ni s-a spus că a doua zi era grevă la transportul în comun. Așa că planurile noastre aveau nevoie de o modificare majoră. Stăteam prea departe de Vatican ca să mergem pe jos. Mbine, stăteam prea departe chiar și de centru ca să mergem pe jos. Dar pe asta tot am făcut-o. Aveam doar 3 zile la Roma și voiam să profităm din plin.

Cât de mult ghinion poți avea într-o singură zi?

Alex mi-a zis de cu seară că vrea să-mi dea cadoul când ajungem la o terasă. Eu, care mă comport ca un copil în așteptarea lui Moș Crăciun de fiecare dată când am ceva de primit, am întrebat la fiecare 10 minute când îmi primesc cadoul. Acum? Dar acum? Acum se poate?

L-am înghesuit în prima cafenea deschisă (pentru că am plecat la 8 de la pensiune și n-am știut că la Roma cafenelele nu-s deschise de la 7, ca-n București). Mi-a zis că locul e prea… nepotrivit. Adevărul e că aducea mai mult a bar decât a coffeeshop și compania nu era cea mai selectă.

Am ajuns la Gara Termini și ne-am oprit să ne învârtim puțin prin zonă. Și fix acolo am avut parte de cel mai mare ghinion. Un tip foarte grăbit a trecut pe lângă mine în vizită și am simțit o lovitură în picior. Cât s-a oprit el să-și ceară scuze și am aruncat o privire în jos am văzut că îmi sfâșiase practic blugii. Nu pot să-mi dau seama nici acum în ce m-am agățat sau cum am reușit asta. Dar răul era deja făcut.

Ce-ar fi facut un om normal? S-ar fi intors la hotel și și-ar fi pus o altă pereche de pantaloni. Doar că eu nu aveam altă pereche de pantaloni. Obsedată să ne încadrăm în bagajul de mână de la Ryanair (primul zbor, ce să zic) am luat doar o pereche de pantaloni pentru mine și o pereche de pantaloni pentru Alex. Dacă mi-aș fi rupt tricoul, aș fi avut cu ce sa-l schimb. Dar in timp ce mi-am imaginat ca pot murdari un tricou, nu prea mi-am imaginat că pot strica o pereche de blugi.

Mi-e greu să-mi imaginez ce-a fost în mintea lui…

Ce puteam să facem? Să cumpărăm o nouă pereche de blugi. Însă, deși în zona Termini erau destule magazine, noi am intrat în patru dintre ele și în toate o pereche de blugi costa peste 200 de lei. Schimbaserăm prea puțini euro la plecare. Oricum nu aveam un buget prea mare. Doar câteva intrări, mici suveniruri, ceva de mâncare din categoria „street food”.

Mie aproape că îmi venea să plâng. În mintea lui Alex nici nu pot să-mi imaginez ce a fost când el se știa cu inelul în buzunar și vedea că avem ghinion peste ghinion și nu mai ajungem într-un loc frumos în care să-mi pună acea întrebare. Am avut norocul să găsim peste drum câteva second hand-uri. Nu mi-e rușine să vă spun că ocazional mai intru în second hand-uri să scotocesc după haine. Însă cele din Roma nu erau chiar genul în care aș fi intrat. După 4 perechi probate am găsit una în care îmi stătea cât de cât ok. Nu bine, nu erau nici măcar mărimea mea. Însă în orice caz îmi stătea mai bine decât în blugii mei sfâșiați de la genunchi în jos.

Cea mai frumoasă cerere în căsătorie

Să vă spun sincer, cam uitasem de cadou la un moment dat. Mi-am amintit când am intrat în Forul Roman. Alex mi-a arătat o colină și mi-a spus că ne oprim acolo, pe o bancă, să-mi dea cadoul. Așa că mare mi-a fost mirarea când am văzut că tot trage de timp, odată ajunși pe colină. Fotografiază și aia și Uite ce frumos se vede din unghiul ăsta. Alex nu e genul care face multe poze. Iar zona era un punct de atracție pentru toți cei care voiau să se fotografieze.

La un moment dat, s-a eliberat un colț și mi-a spus să stau acolo. Voia să-mi facă o poză. Eu voiam să mâncăm ceva, să beau o cafea, să îmi dea cadoul. Însă nu a mai făcut poza aceea. S-a dat câțiva pași mai în spate și a băgat telefonul în geacă. Până să apuc să-l întreb ce face am văzut că scoate un săculeț mic de catifea. Nu luase cutia pentru că nu voia să-l găsesc întâmplător. Apoi l-am văzut. Cel mai frumos inel. Cea mai frumoasă cerere în căsătorie.

Am rugat pe cineva să ne facă o poză imediat după ce am spus „da”

Să vă spun sincer, Alex nici măcar nu a apucat să întrebe. S-a pus în genunchi și eu am sărit să-l îmbrățișez. Și în timp ce în jurul nostru s-au strâns mulți curioși, noi ne țineam strâns în brațe și eu îi spuneam că DA, vreau să fiu soția lui.

 

aici am spus da

Fetelor, voi ați spus da? Care e povestea momentului vostru perfect?

Arată-le și prietenilor:
6 comments
3

S-ar putea să-ți placă și:

6 comments

Tyna 13 septembrie 2019 - 9:42

Emoționantă poveste! <3 Să fiți mereu fericiți împreună!

Reply
Cum am ajuns de la „eu nu o să mă mărit vreodată” la planuri de nuntă 12 septembrie 2019 - 20:08

[…] După cererea în căsătorie de la Roma, parcă presiunea a fost și mai mare. Așa m-am lăsat înduplecată de părinți și de „gura lumii” să facem o nuntă. Însă erau atât de multe lucruri pe care nu mi le doream, încât toate acele planuri de nuntă nu au făcut decât să ne facă să ne certăm. Pe de-o parte eram eu, gata să îmi apăr punctul de vedere, pe de-o parte era Alex care era lipsit de implicare pentru că voia să rămână pe un teren neutru (a se citi aici că nu voia să mă supere nici pe mine, dar nici părinții nu prea voia să și-i pună în cap). […]

Reply
ina02s 26 august 2019 - 14:27

Faina povestea reala.. ”De povestit!!” 🙂 Sa va aveti si sa va bucurati impreuna. 🙂

Reply
andreeachiuaru 26 august 2019 - 18:59

De povestit nepoților, într-adevăr. Mulțumim tare mult!

Reply
laviniareads 26 august 2019 - 10:47

I cried <3

Reply
Mariana 25 august 2019 - 20:47

Foarte frumoasă povestea voastră ♥️
Casă de piatră și să fiți împreună până la adânci bătrâneți, la bine și la rău!

Reply

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

despre cărți, viața în București și alte idei

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate. Acceptă Află mai multe