Acasă Cărți dragi Disconfort residence – o carte la care se râde mult, dar cu folos

Disconfort residence – o carte la care se râde mult, dar cu folos

de andreeachiuaru
2 comentarii

Disconfort residence a fost cel mai bine vândut titlu de la Editura Publica la Bookfest 2018. Vă spun asta pentru că acela a fost momentul în care am decis eu că vreau să citesc cartea asta. Cumva, am ignorat-o la apariție. Așa, fără motiv. Mi-am zis că nu e genul meu de carte, că n-am interes în momentul ăsta să citesc o astfel de carte. Și am rămas surprinsă.

O carte de citit dacă nu vrei să stai toată viața în chirie

Eu nu am problemă cu statul în chirie. Ba mi se pare chiar fain, iar despre asta v-am povestit aici. Însă, la nivel de viitoare familie (sau cum vreți voi să numiți un cuplu aproape căsătorit), am ajuns la concluzia că n-ar fi rău să facem pasul ăsta. Iar apoi m-au năpădit pe mine visurile cu mobilă Ikea și living cu reading corner. Și decizia a fost luată.

Și nu știți cât mă bucur că am luat decizia asta doar la noi acasă și n-am semnat vreun contract încă. Pentru că Disconfort residence mi-a deschis ochii în atât de multe feluri încât aproape că nu pot include într-un articol pe blog.

Categoric, trebuie să citiți cartea asta dacă plănuiți chiar și într-un viitor îndepărtat să treceți la pasul de a vă lua ceva al vostru. Și o să vă explic mai jos de ce:

Disconfort residence te face să-ți dai seama câte lucruri care nu sunt în regulă accepți pentru că pur și simplu nu te-ai gândit vreodată la ele

Cartea lui Radu Negoiță mi-a deschis ochii asupra tututor apartamentelor jalnice în care am stat

M-am mutat de câteva ori bune de când stau în București. În mare parte, de nevoie. Și cum erau atât de multe condiții atunci când mi-am căutat ceva al meu, n-am ales cele mai bune apartamente. Atât din punct de vedere ale zonelor, cât și din punct de vedere al utilităților și al dotărilor.

Ce m-a frapat însă e că am recunoscut în Disconfort residence vreo două apartamente pe care le-am iubit și pe care le-aș fi cumpărat dacă mi-aș fi permis.

Disconfort residence e o carte la care se râde. Mult, dar cu folos

Am râs pe bune citind cartea asta. De la schițe și până la exprimare, m-am simțit de parcă aș fi avut o conversație pe chat cu autorul și mi-ar fi explicat pe limba mea diferite chestiuni. Ca de exemplu de ce nu e bine să ai un living și o bucătărie open-space dacă gătești chiar și o dată pe an mâncăruri cu ceapă. Sau care e rolul antreului într-un apartament (ilustrat tare haios prin vecina care aduce de pomană).

Pentru că, dacă Disconfort residence ar fi fost doar o aruncătură de legi și suprafețe, aș fi lăsat-o fără să mă gândesc de două ori. Și poate că nici n-ar fi avut același succes, în fond.

Cum îți dai seama cât de gravă e situația în cazul apartamentului tău?

Sunt situații despre care am citit și în capcana cărora aș fi căzut cu siguranță. Însă sunt și „neajunsuri” pe care le-aș trece cu vederea dacă aș prinde un preț bun. Iar autorul, deși le subliniază pe toate, îți dă de înțeles unde ai voie să faci compromisiuri. De dragul prețului bun, al altor lucruri care îți plac la casa respectivă, al faptului că pur și simplu pentru tine nu par să prezinte disconfort.

Practic, orice situația e cotată cu 1 – 3 steluțe. Semn că autorul înțelege foarte bine că uneori o să iei apartamentul în ciuda a ce zice el. Pentru că scopul lui Negoiță nu cred că e să falimenteze residence-urile bucureștene. Și nici să te facă pe tine să îți dorești să rămâi în continuare în chirie.

 

Cronica a fost posibilă cu ajutorul prietenilor mei de la Libris care mă bucură de peste 4 ani trimițându-mi cărți belestrică sau non-ficțiune despre care vă povestesc. Găsiți o arhivă cu toate cărțile de la Libris despre care am scris pe blogul de idei aici.

Arată-le și prietenilor:

S-ar putea să-ți placă și:

2 comentarii

Ioana Soare 27 iulie 2018 - 12:18

Nu știu cum de am ratat ultimele 2 postări, dar azi recuperez :)) Acum că am aflat de această carte, cu siguranță o să o citesc. Cât mai curând posibil, chiar.

În altă ordine de idei, am observat că e o “tehnică” (ori nu știu cum să o numesc) metoda aceasta de-a scrie cu umor despre lucrurile negative sau nu-așa-de-roz. Chiar și eu am adoptat-o în ultima vreme, recunosc. Mi se pare o tactică discretă și de bun gust de a nu împroșca noroi, dar în același timp de a transmite cititorului că nu e tocmai ok un anumit aspect.

răspunde
andreeachiuaru 28 iulie 2018 - 22:45

Haha! Și mie îmi place stilul, mai ales că autorul ăsta chiar îl stăpânește și chiar e de folos cartea. Mulțumesc că ai trecut pe la mine *hugs*

răspunde

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. În regulă Află mai multe