Dulcele bar de JR Moehringer | Micro recenzie de carte

by andreeachiuaru

Dulcele bar a fost pentru mine una dintre acele cărți pe care le cumperi super entuziasmat și care stau apoi pe rafturi cu anii. Am aflat de ea în timpul facultății. Între alții, mi-a fost recomandată de Ana-Maria Ciobanu, reporter la Decât o revistă. Dar m-am mai întâlnit cu recomandări și de-a lungul anilor. Am vrut să o citesc, însă parcă niciodată nu era suficient de atractivă încât să-mi fac timp pentru ea. Știam că e o carte bună, dar lipsea „acel ceva”. Câțiva ani mai târziu, îmi dau seama ce anume lipsea. Îmi dau seama și ce i-a lipsit ca să fie una dintre cele mai bune cărți citite anul acesta. Vă povestesc, pe larg, mai jos.

Despre ce e Dulcele bar?

Orice carte care valorează cât negru sub unghie e despre emoții și dragoste și moarte și durere. E despre cuvinte. Despre om față în față cu viața.

Am copiat citatul acesta din Dulcele bar pentru că rezumă foarte bine totul. Dacă ar fi însă să încerc să vă răspund, atunci v-aș spune că e un volum de memorii, însă unul diferit de ceea ce te-ai aștepta când auzi termenul acesta. Pentru mine, când spun memorii mă gândesc automat fie la un nume foarte cunoscut, fie la o poveste extraordinară, foarte inspirațională. Dulcele bar nu e niciuna dintre cele două.

În jurnalism, există un termen pentru asta: jurnalism narativAm avut un curs în facultate despre el și ce am învățat e că poveștile bine spuse nu prea au legătură cu povestea în sine, ci cu felul în care sunt scrise. Dulcele bar nu este o carte despre ceva anume. Deși atinge numeroase subiecte (copilăria fără tată, sărăcia, dependența de alcool, anii de formare ca scriitor, depresia etc.) nu povestea e motivul pentru care i-aș recomanda cuiva să o citească, ci felul în care e scrisă.

Ce mi-a plăcut la carte?

Dă-mi o poveste interesantă scrisă prost și am să o abandonez. Dă-mi o poveste fără nimic special, dar scrisă extrem de bine și am să citesc cu atenție fiecare pagină. Asta s-a întâmplat cu mine citind Dulcele bar. Am simțit nevoia să mă opresc, să abandonez, să reiau. Uneori am citit peste 100 de pagini pe nerăsuflate, alteori am închis-o după 20. M-am enervat pe JR, însă l-am înțeles. L-am înțeles chiar dacă nu am trecut niciodată prin ce a trecut el. Pentru că un alt cuvânt pentru cartea asta este empatie.

Întreaga poveste a lui JR gravitează în jurul barului Publicans. Povestea începe în copilărie, când barul devine reperul principal pentru copilul JR crescut fără tată și continuă o dată cu maturizarea lui JR. Barul este acolo mereu: când JR își dă seama că cel mai mare vis este să devină absolvent de Yale și când îi prezintă marea dragoste. Marea sa dragoste care îi spune, ani mai târziu, că i se părea periculos să aleagă un bărbat atât de fascinat de un bar.

Ce nu mi-a plăcut?

Numiți-mă superficială, dar am să recunosc că pentru mine e foarte important să mă regăsesc într-o poveste. Deși mi-a plăcut povestea lui JR, nu am putut să empatizez cu el până la capăt. Pentru că, așa cum ziceam și mai sus, spre deosebire de un volum de memorii inspirațional, viața lui JR e viața unui om simplu, care greșește, care are probleme cu dependența de alcool, care se încăpățânează să câștige dragostea femeii greșite. Toți facem greșeli. Însă eu una nu eram și nu sunt obișnuită să citesc volume de memorii în care binele nu învinge răul întotdeauna.

Dincolo de asta, eu am trăit cu impresia că Dulcele bar e un must-read. Vă spuneam la începutul recenziei că mi-a luat ani buni să încep cartea asta. S-a întâmplat pentru că e mai simplu să citești o carte precum Învățare, care să te inspire foarte mult. Da, e o carte scrisă bine. Înțeleg de ce e o carte favorită a multor reporteri. JR Moehringer scrie despre viață, așa cum este ea și o face într-un mod magistral. Însă diferența dintre volumul de memorii al lui JR Moehringer și cel al Tarei Westover e că doar pe cel de-al doilea l-aș recomanda să fie citit o dată în viață.

Cui recomand Dulcele bar?

Aș recomanda-o oamenilor care scriu. E un exercițiu bun să citești o carte în care nu subiectul fascinează, ci unghiul de abordare. Dar aș mai recomanda-o și celor care iubesc materialele jurnalistice, în special. Spre exemplu, dacă citești materiale precum cele publicate de Recorder sau Decât o revistă e o carte pentru tine. Însă dacă ce cauți tu e un volum de memorii care să inspire sau unul în care să te regăsești, nu cred că Dulcele bar e cea mai bună carte pentru tine.

Cumpără cartea:

Elefant | Libris | Editura Publica | Books Express 

Arată-le și prietenilor:
1 comment
0

S-ar putea să-ți placă și:

1 comment

Mariana 26 august 2019 - 20:16

Eu am citit-o astă iarnă și mi-a plăcut foarte mult, în special felul în care e scrisă povestea și maturizarea lui J.R.

Reply

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

despre cărți, viața în București și alte idei

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate. Acceptă Află mai multe