Acasă Oameni care mă inspiră De vorbă cu Elizabeth Sagan, unul dintre cei mai mari bookstagrammeri din lume

De vorbă cu Elizabeth Sagan, unul dintre cei mai mari bookstagrammeri din lume

de andreeachiuaru
3 comentarii

Elizabeth Sagan are 25 de ani,  e urmărită de peste 140.000 de persoane din toată lumea și trăiește din pasiunea ei pentru cărți. Am stat de vorbă cu ea despre ce înseamnă pentru ea să creeze conținut, cum au evoluat lucrurile de-a lungul anilor și care sunt provocările de care s-a lovit.

 

Cine e Elizabeth Sagan dincolo de ce putem vedea în feed-ul de instagram?

Elizabeth Sagan e o tipă căreia îi plac nu cărțile în sine, ci poveștile. Storytellingul. Care a dat din umeri și a hotărât că dacă tot poate eșua pe un drum care nu o pasionează, de ce nu și-ar încerca norocul făcând ceea ce știe că o face fericită?

Cum ai descoperit cărțile? Ai avut pe cineva care ți-a insuflat pasiunea pentru citit în familie? Sau a fost mai degrabă o descoperire pe cont propriu?

Au fost, aș zice, mai multe încercări de descoperire până când toate elementele au ajuns în locurile potrivite și m-am îndrăgostit de citit.

Când eram mică, tatăl meu mă punea să citesc cu voce tare în timp ce el lucra. Citeam cărți de toate felurile. Cărți de știință popularizată pentru copii, geografie, istorie, povești, legende, astronomie, fizică etc. Efectiv îmi amintesc cum citeam pe litere, apoi pe silabe, apoi întregul cuvânt. Nu îmi plăcea în mod special. Dar era ceva ce trebuia să fac, așa că făceam. Iar din când în când mai citeam și din proprie inițiativă legende, basme.

Cum a ajuns Elizabeth Sagan de la Harry Potter la dorința de a scrie propria carte

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Elizabeth Sagan (@elizabeth_sagan) on

Apoi, în clasa a 5-a am descoperit Stăpânul Inelelor. După care, în lipsă de altceva care să mă atragă în casă, am început Harry Potter (pe care îl refuzasem mult timp pentru că la vremea aceea refuzam orice era popular). Mi-au plăcut amândouă, dar nu era încă ce trebuia.

În clasa a 6-a am descoperit într-o revistă W.I.T.C.H. un desen despre un demon care s-a îndrăgostit de un înger, în urma căruia am devenit pentru o scurtă perioadă obsedată de ideea aceasta și am vrut să citesc Îngeri și demoni de Dan Brown pentru că am crezut că despre asta e vorba. L-am citit până la urmă abia în timpul facultății.

Apoi, în clasa a 7-a, am observat că în clasă una dintre colege citea în pauză, lucru care m-a intrigat pentru că era atâta gălăgie în clasă încât nu înțelegeam cum poate face asta și m-a motivat și pe mine.

Un pic mai târziu o prietenă a venit cu ideea să scriem o carte despre inelul pierdut al lui Lucifer. Am luat-o foarte în serios și am început să scriu, încă îmi amintesc detalii din ea. De aceea atunci când am văzut Magie de Angie Sage m-a lovit. M-am îndrăgostit de copertă :)) Mi s-a părut atât de frumos simbolul șarpelui care își înghițea coada încât mi-am făcut o poveste despre el înainte să încep cartea. Am citit-o, s-a dovedit că n-avea nicio legătură cu ce aveam eu în cap. Dar apoi nu mi-am dorit nimic mai mult decât să continui să citesc tot ce-mi pica în mână.

Tu și James ați spus în nenumărate rânduri că sunteți cei mai buni prieteni, însă dincolo asta sunteți, într-un fel, parteneri de business. Eu una, ca cititoare și creatoare de conținut pe instagram, sunt mândră că doi dintre cei mai mari bookstagrammeri din lume sunt români. Cum ați început să lucrați împreună?

Eu și James ne cunoaștem din 2007-2008. Ne-am cunoscut pe un blog de cărți (shocker!) și am început să vorbim pe Yahoo Messenger (the good old days). În 2013 ne-am întâlnit pentru prima oară atunci când am intrat amândoi la Facultatea de Drept. La momentul acela eu nu mai citeam fantasy.

James a fost cel care m-a convins să încep să citesc din nou, chiar în primul an de facultate, și am reînceput cu Percy Jackson. Însă a durat mult timp – până în al doilea sau al treilea an – până să mă întorc ca lumea în joc.

Ne-am deschis conturile cam în același timp, dar, din nou, a durat o perioadă până când să începem să creăm contentul de acum. La început eu postam poze simple, normale, pur și simplu pentru că nu aveam spațiul pentru altceva (și pentru că nu-mi trecea prin cap că se poate mai mult). Lucrurile s-au schimbat când l-am vizitat pentru prima oară și am început să mutăm cărțile de colo colo și să facem poze cu ele.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Elizabeth Sagan (@elizabeth_sagan) on

În România, Elizabeth Sagan nu e un nume sonor în lumea creatorilor de conținut, în ciuda numărului foarte mare de followers. Cu toate acestea nu te-am văzut până acum implicată în nicio campanie cu alți creatori de conținut. Este alegerea ta să nu te asociezi cu branduri românești sau pur și simplu nu ai primit propuneri interesante?

Nu am primit nicio propunere până acum de la branduri românești, probabil pentru că, vorbind doar în engleză pe contul meu, nici măcar nu mă aflu pe radarul lor.

În ceea ce privește editurile românești, mi-ar plăcea să mă reconectez cu piața de carte din România, însă nu știu exact cum să fac asta. Nu cred că e o idee bună să trec la un content mixt de engleză și română, de titluri în engleză și în română. În plus, nici nu mai citesc în română. Iar dacă e să promovez ca parteneriat o anumită carte, nu știu în ce măsură ar fi dispuse editurile românești să mă plătească cu suma pe care în mod normal o cer – ceea ce e direct legat cu cât de mică e piața de carte din România comparat cu cea din alte state și deci de diferența dintre bugete și în cele din urmă de diferența dintre economii.

Din când în când am mai vorbit despre cărți românești, atunci când s-au tradus cărți pe care le-am citit în engleză și care mi-au plăcut foarte mult, ultimul exemplu de acest gen fiind Transformarea de Justin Cronin (The Passage), care a apărut acum în totalitate la editura Nemira. Însă fac rar asta.

Cum vezi tu, lucrând foarte mult cu piața de carte din afară ce se petrece la noi? Ți se pare că lectura nu e suficient încurajată, că românii nu citesc? Cum ți se pare strategia de promovarea a editurilor și librăriilor românești? Există conturi pe care le urmărești?

Obișnuiam să cred că stăm foarte bine la capitolul ăsta, mai ales după ce veneam de la un Gaudeamus sau de la un Bookfest. Dar știu acum că lucrurile stau diferit. Știu că sunt mulți români, tineri sau nu, care citesc, dar știu că statistica este descurajatoare. Însă sincer, nu mai sunt atât de conectată cu publishingul românesc. Am fost într-o perioadă, în 2008-2011, când aveam și un blog pe care eram foarte activă. Însă după aceea am intrat în reading slump, iar când mi-am revenit m-am axat exclusiv pe cărți în engleză. Deci, sincer să-ți spun, nu sunt cea mai informată persoană în această privință și prefer să nu-mi dau cu părerea despre lucruri pe care nu le cunosc.

Dar despre creatorii de conținut din România? Mă refer atât la bloguri, cât și la social media. Pe cine urmărești?

Urmăresc creatori de conținut din România doar din partea de bookstagram. Ca să dau câteva nume: tu, evident, @jurnaluluneicititoare, @laviniareads, @carticucolti, @martipaan, @daniela.ionela.

Crearea de conținut este jobul tău full-time și principala sursă de venit. Te motivează asta sau pune o presiune inutilă asupra pasiunii tale?

Mă motivează și pune presiune asupra pasiunii mele, însă nu aș numi-o presiune „inutilă”. Așa cum știi, sunt adeptă a idiomului “fake it till you make it”, atâta timp cât diferența dintre cine ești și cine vrei să devii nu este prea mare și atâta timp cât tu chiar vrei să ajungi acolo. Tot ce fac pornește de la pasiunea aceasta și am început această călătorie pentru că am vrut să mă reconectez cu această parte din mine.

Fotografiile, cititul, scrisul, networkingul, totul merge mână în mână, iar până la acest moment nu pot să spun că am simțit vreodată că pasiunea pentru citit mi s-a erodat pentru că am simțit că “trebuie” să o fac.

Ce am simțit însă că s-a erodat, iar aceasta este o chestiune pe care trebuie să o sort it out with myself, este pasiunea pentru scris. Am dezvoltat un fel de frică de a mă exprima în scris, pentru că mă gândesc “nu, nu pot să spun asta”, “nu, nu pot bag scena asta, este problematică”.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Elizabeth Sagan (@elizabeth_sagan) on

Am pierdut sentimentul pe care îl aveam când nu știam ce fel de limitări există, când nu-mi era frică de posibila reacție a oamenilor pentru că aveam atâta încredere în povestea pe care voiam să o spun încât nici nu-mi trecea prin cap că aceasta ar putea să nu aibă efectul scontat. Am pierdut sentimentul de libertate. Dar asta e ceva ce trebuie să repar față de mine, cu timpul.

Care e cea mai mare provocare pentru tine când vine vorba de creat conținut pentru instagram?

Să îl fac de bună calitate și să se ridice măcar la înălțimea a ceea ce am făcut până acum. Ceea ce, trebuie să recunosc, nu devine decât mai greu. De aceea este important să mă reinventez, să găsesc concepte noi, eventual să devin activă și pe alte platforme.

Dacă tot suntem la capitolul instagram, aș vrea să te întreb și ce înseamnă pentru tine autenticitatea pe instagram?

Să fii la bază aceeași persoană care ești și în realitate. Să fii consecventă cu tine însăți.

Poate pentru unii poate părea foarte simplu ce faci tu (pe i-aș provoca eu să creeze ceva mai bun). Însă aș vrea să te întreb: cât timp petreci zilnic pe instagram pentru research, interacționat cu urmăritorii tăi etc? Ai niște limite stabilite sau ești mai degrabă flexibilă?

Pe scurt, dacă nu sunt cu o carte în mână sau pe laptop, sunt cu telefonul în mână.

Simți vreodată că petreci prea mult timp online? Cum îți reîncarci bateriile după o perioadă solicitantă?

Îmi petrec foarte mult timp online, până la punctul la care dacă nu mă pot conecta pentru o perioadă mai lungă am withdrawal symptoms. Sună exagerat, însă nu este deloc. A fost o perioadă acum un an când a căzut netul în preajma Crăciunul pentru câteva zile și, cum nu aveam semnal, îmi venea să mă urc pe pereți. Nu conta că puteam să citesc, să scriu, să mă bucur de viață, simțeam nevoia să pun mâna pe telefon.

Nu zic că este un lucru bun, însă nu e nici rău. Este pur și simplu ceea ce este în ziua de astăzi și mi se pare contraproductiv să încerci să stopezi așa ceva, mai ales când ceea ce faci este direct legat de social media. Dacă nu ar fi, aș mai zice, dar așa… Este drumul pe care suntem și direcția în care ne îndreptăm și nu vreau să fiu în urma vremurilor.

Câteodată însă simt nevoia însă să mă deconectez, să iau o pauză și să-mi dau reset. Nu a fost niciodată până acum ceva serios care să dureze mai mult de câteva ore sau să nu treacă după o noapte de somn, însă uneori, cuplat cu anxietatea, devine prea mult. Iar atunci pur și simplu îmi închid telefonul și citesc fără întrerupere.

Spuneai în discursul de la TEDxZorilor că unul dintre momentele în care ai conștientizat că ceea ce faci tu contează a fost când ai primit mesaje de la adolescenți care ți-au spus că le-ai dat încredere să treacă peste probleme de tipul tulburărilor de alimentație, depresie etc.? Cum e pentru tine să fii în postura asta de „role-model” pentru atât de mulți adolescenți? Devine vreodată copleșitor să ai un rol atât de important în viața lor?

Nu mă simt role-model per se, simt că sunt doar o tipă care a trecut prin niște experiențe – tulburări de alimentație, depresie, body dysmorphia, încrederea în sine – în urma cărora a ajuns cu bine pe cealaltă parte și în urma cărora a învățat niște lucruri pe care nu o să le dezvețe niciodată. Mă simt însă responsabilă în legătură cu mesajele pe care transmit, pentru că știu că sunt foarte mulți copii/tineri care mă urmăresc, și știu cât de influențabili sunt.

Aceste lucruri pe care vreau să le transmit mi se par acum atât de simple, dar știu că au ținut doar de dezvoltarea biologică a creierului meu și de faptul că în perioada în care treceam prin acele momente pur și simplu nu știam exact cum să manageriez cine sunt. Și știu că unele lucruri se învață doar prin durere. Nu știu cum ar fi fost dacă aș fi avut pe cineva care să-mi spună exact ce aveam nevoie să aud, nu știu dacă ar fi făcut lucrurile mai ușoare. Dar dacă ceea ce spun ajută măcar o singură persoană, atunci my job is done.

Tot în discursul de la TEDxZorilor spuneai că ți-a fost greu să îți educi mintea să aprecieze un alt gen de cărți „mai serioase” (drept, filosofie) și că îți lipseau poveștile și genul fantasy. Presiunea pe care ai pus-o pe tine a venit ca urmarea a unor presiuni exterioare, au fost oameni care ți-au spus că nu vei ajunge nicăieri dacă singura ta pasiune sunt poveștile sau pur și simplu ți-ai dorit tu să fii ca restul colegilor de generație?

Da, a fost vorba de o presiune exterioară din partea tatălui meu care mi-a spus de nenumărate ori că „nimeni nu mă va întreba de Harry Potter”. Că e foarte bine că citesc. Dar că aceste cărți fantasy trebuie să fie doar rampa de lansare către lecturi mai serioase, că trebuie să trec la nivelul următor dacă vreau să devin un – orice – de succes. Judecător, avocat… în principiu cam astea erau variantele, pentru că la vremea aceea planul era să dau la Drept.

Și am dat acolo, gândindu-mă că îmi place să citesc și că o să-mi fie tare ușor să citesc toate cărțile de Drept. Și chiar am vrut să meargă. M-am mobilizat extraordinar și pentru BAC, și pentru admitere. Iar după ce a început facultatea m-am mințit foarte mult timp că este ceea ce trebuie și că-mi place. Până când nu m-am mai putut minți și am început să citesc câte puțin. La vremea aceea tocmai se publicase și ultima carte din seria Turnul Întunecat de Stephen King la Nemira și cum era seria mea preferată a trebuit să o citesc. Simțindu-mă vinovată că fac asta pentru că nu e genul de lectură demnă de un student la Drept. Iar după aceea au urmat altele.

Însă, sincer, o mică parte a fost și faptul că mă simțeam unfit printre ceilalți colegi din liceu. Unfit, diferită, ciudată, așa cum unii îmi spuneau. Și s-a prins de mine – din nou, pentru că nu știam cine sunt și cine vreau să fiu.

Presupun că primești multe mesaje de la oameni care vor să ajungă la fel de cunoscuți ca tine. Am devenit obsedați de modele și de a urma pas cu pas rețete ale reușitei, uitând de multe ori că pentru fiecare om care reușește să-și îndeplinească visul există probabil alți 99 care au urmat fix același traseu, dar au eșuat. Ce le spui tu celor interesați de „rețetă”?

Îi întreb mai întâi de toate de ce vor asta.

Sunt o mulțime de lucruri pe care trebuie să le știi înainte să te înhami la așa ceva. Ia o grămadă de timp. Este stresant. Nu te poți opri. Și o să dai mult timp în gol înainte să vezi rezultate. Timp în care oameni din jurul tău se vor îndoi de tine, te vor critica, te vor lua în râs (pentru ca aceiași oameni să-ți zică ulterior bravo, ce chestie șmecheră faci). Ești dispus să put content out there timp de doi ani în condițiile astea? Dar trei ani? Dar cinci? Zece?

Iar asta se aplică la orice. Ești dispus să scrii povestea care se află în sufletul tău știind că există posibilitatea să hit the jackpot abia peste 20 de ani? Ești dispus să aștepți? Ești dispus să fii al naibii de răbdător? Ești dispus să primești refuz după refuz după zeci de refuzuri? Nu există shortcut. Nici să slăbești, nici să construiești un following, nici să înveți o limbă străină, nici să dezvolți un nouă abilitate. Lumea vrea rapid totul, nu merge niciodată așa.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Elizabeth Sagan (@elizabeth_sagan) on

Elizabeth Sagan: Am făcut tot ce am făcut pentru că iubesc cărțile

La mine, totul a pornit de la pasiunea pentru lectură. Tot ce fac e construit pe această bază. Nici nu mi-am imaginat că o să ajung aici, iar lucrurile s-au dezvoltat natural și încet-încet mi-am dat seama că wow, stai puțin, this is serious și iată, chiar pot face asta. Însă motorul a fost dragostea pentru storytelling, nicidecum dorința de a deveni mare pe Instagram. Am făcut ce am făcut pentru că iubesc cărțile.

Așa că sfatul meu este să pornești din interior spre exterior. Nu să te concentrezi pe ce mișto o să arate pătrățelele când o să fii pe plajă la vară, ci pe cât de tare este să poți alerga timp de o oră neîntrerupt și ce sentiment de putere și de dragoste față de corpul tău și față de ceea ce poate face simți. Nu pe o carte de succesul lui Harry Potter, ci de dragostea față de povestea ta și față de faptul că tu o să o scrii și dacă nu o să o citească nimeni. Nu pe un milion de followeri pe Instagram, ci pe faptul că ai de spus ceva și o să spui și o să fii consecvent cu tine și cu mesajul tău. Iar rezultatele vor veni.

Îmi poți da și câteva informații „behind the scenes” pentru curioși? Vă faceți singuri fotografiile sau lucrați cu o echipă de fotografi, editori etc? Cine vine cu ideile? Care dintre voi e partea creativă și care e partea mai pragmatică?

În mod normal lucrurile funcționează așa – vineri plec din București, iar de sâmbătă până marți facem poze pentru ambele conturi. La început veneam cu idei comune pe care le foloseam amândoi. Până când cineva a spus într-un comentariu că nu are rost să ne urmărească pe amândoi pentru că pozele noastre sunt identice, singurul lucru diferit fiind ziua în care sunt postate (o mică exagerare, but we got the point). Din momentul acela am început să venim cu propriile idei, ceea ce a dublat volumul de muncă. Acum folosim amândoi doar conceptele care au durat foarte mult sau care sunt foarte frumoase.

Eu îi fac pozele lui, iar el mie. Avem o cameră largă în care se află biblioteca și o altă cameră înaltă, în care construim imaginile din cărți. Până de curând lipeam materiale textile cu scotch de geam ca să blocăm lumina soarelui, acum am luat perdele :)) Eu mă urc pe două scaune puse unul peste altul (el pe unul singur că e mai înalt) și facem pozele cu telefonul lui pe un selfie stick.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Elizabeth Sagan (@elizabeth_sagan) on

Există o strategie de conținut în spatele contului tău? (mă refer la numărul de postări săptămânale, topicuri abordate etc.)

Mai întâi de toate, trebuie să fii constant. Și, având în vedere că asta fac full-time la momentul acesta, mi se pare oricum de bun-simț să o tratez cu seriozitate, ca pe un job. Postez cât de des pot. Acum înseamnă de 3 ori pe săptămână – la ore potrivite astfel încât să prind trează o cât mai mare parte a globului. Topicurile abordate în principiu sunt legate de cărțile pe care le citesc și despre viață în general. Dacă e vreun eveniment major, poate o carte nouă, un film nou, o sărbătoare, vorbesc despre ele.

Sunt mulți oameni de marketing cu 10-15 ani experiență care susțin că e greșit să-ți construiești întreaga identitate online pe o singură platformă, oricât de populară ar fi la un moment dat. Te-ai gândit vreodată ce s-ar întâmpla dacă instagram și-ar pierde brusc din popularitate? Ai „migra” pe o altă platfromă? Sau ai un plan de rezervă – ca de exemplu să lucrezi într-un domeniu conex (advertising, fotografie etc.)?

Sunt absolut de acord. Este o idee proastă să-ți ții toate ouăle într-un singur coș. Oricât de mândră sunt de ce am făcut pe Instagram, nu mă aștept ca asta să dureze la nesfârșit. Nu este un lucru rău, nici nu aș vrea să dureze la nesfârșit. Nu mă văd la 35 de ani făcând poze în mijlocul cărților. Însă mă văd lucrând în continuare în această industrie, one way or another. Mi-ar plăcea să lucrez la o editură, fie din România, fie din străinătate.

Probabil visul oricărui cititor este ca la un moment dat să-și publice propria carte. Tu te-ai gândit la asta? Ar fi mai degrabă o carte de non-ficțiune despre tine și călătoria ta până aici sau o carte fantasy în care ai crea o lume proprie?

M-am gândit și este ceva la care lucrez în momentul de față. Cartea este gata, este scrisă în co-autorat cu James, iar următorul pas este editura. Îmi doresc foarte mult să trăiesc din scris, însă știu cât de greu este să ajungi acolo. Este ficțiune.

Ți-a plăcut interviul cu Elizabeth Sagan? Aruncă o privire și pe alte interviuri pe care le-am făcut de-a lungul timpului

Arată-le și prietenilor:

S-ar putea să-ți placă și:

3 comentarii

Razvan 22 martie 2020 - 3:52

Foarte dragut interviul… fake it till you make it chiar functioneaza 🙂

răspunde
Diana 18 martie 2020 - 20:26

Îi ador pe Elizabeth și James. Sunt uimitori. Țin minte că atunci când am aflat că sunt români, nu îmi venea să cred și am răscolit Google-ul 😂

răspunde
andreeachiuaru 19 martie 2020 - 10:57

Mie mi-a spus întâi o prietenă și nu-mi prea venea să cred. Inițial am crezut că sunt români, dar stau undeva în UK sau SUA.

răspunde

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. În regulă Află mai multe