Acasă Cărți dragi Ce am citit în vacanță: Etgar Keret – scriitorul israelian care m-a cucerit definitiv

Ce am citit în vacanță: Etgar Keret – scriitorul israelian care m-a cucerit definitiv

de andreeachiuaru
6 comentarii

Pe la final de august vă povesteam că îmi caut asiduu lecturile pentru vacanța la mare. Mi-am ales patru, însă am citit doar 2,5. Între care și cărțile lui Etgar Keret, autor israelian contemporan.

Cine e Etgar Keret?

Etgar Keret este unul dintre cei mai apreciați scriitori israelieni contemporani. Aceeași literatură israelină de care eu m-am îndrăgostit după ce am citit Trei etaje. Keret a debutat încă din 1992, însă doar două dintre cărțile sale sunt traduse la noi. Și, deodată cineva bate la ușă și Șapte ani buni. Ambele au apărut în 2018, la editurile Humanitas & Humanitas Fiction.

Și, deodată cineva bate la ușă – un volum delicios de proză scurtă

Și, deodată cineva bate la ușă s-a lansat anul ăsta la Bookfest, iar eu am ignorat-o conștiincios până prin iulie. Motivul ține de un snobism de cititor: coperta mi se pare tare, dar tare nefericită. Nu știu exact care a fost inspirația sau sursa, dar nu pot să nu remarc că ediția în limba engleză e ceva mai prezentabilă.

A fost nevoie de un interviu cu autorul (cel de aici) ca să-mi zic: vreau să-l citesc pe tipul ăsta. Așa se face că am citit două povestiri în pauza de prânz, undeva prin iulie. Am știut de la început că vreau să iau cartea asta cu mine la mare.

Proză scurtă inteligentă marca Etgar Keret

Povestirea care deschide volumul poartă chiar același nume (n.r. Și, deodată cineva bate la ușă) și m-a surprins prin îmbinarea absurdului cu amuzamentul. Avem un scriitor aflat într-u  blocaj specific și un tip înarmat care își dorește o poveste. Și, în timp ce scriitorul încearcă să-și găsească inspirația și pornește chiar de la faptele propriu-zise, cineva bate la ușă. Apare alt tip înarmat, la fel de dornic de povești. Și apoi cineva bate iar la ușă. Ce se întâmplă mai departe vă las pe voi să descoperiți.

A doua povestire din volum – Lieland – ne provoacă să ne imaginăm un tărâm unde trăiesc toate minciunile noastre. De la bunicii și unchii din spital inventați pentru a ne scuza absența de la o petrecere și până la copii răi, câini loviți de mașină sau – minciuni ceva mai pozitive – pisoi găsiți în fața casei și salvați dintr-un acces de milă. Pe lângă stilul spumos, povestirea ridică și o întrebare interesantă: dacă într-un univers paralel ar exista toate minciunile pe care le-ai spus de-a lungul timpului, iar oamenii inventați ar fi cât se poate de reali, te-ai mai folosi de scuze ca să-ți justifici fel și fel de neputințe?

Must-read? Da, dacă iubești proza scurtă

V-aș putea povesti despre fiecare proză în parte, dar prefer să vă las se le citiți. Ideea în sine e că, pe cât de spumoase și de pline de amuzament sunt povestirile lui Keret, pe atât de serioase sunt, la o a doua privire. Iar eu ador scriitorii care reușesc să facă asta.

În ceea ce privește stilul, colecția de povestiri e delicioasă. M-am simțit, pe tot parcursul lecturii, ca într-o sală de stand-up comedy. Etgar Keret se pricepe al naibii de bine să se pună în pielea personajelor. De la soții aflate în depresie și până la bătrâni sau chiar criminali în serie, omul ăsta are o poveste în pălăria lui magică despre fiecare.

Mă opresc aici, nu pentru că nu aș mai avea nespus de multe despre cartea lui Etgar Keret, ci pentru că îmi doresc să vă povestesc și despre volumul lui de memorii – Șapte ani buni.

Șapte ani buni – un volum de memorii care se citește precum un blog personal

Pe când eram tot în căutarea lecturilor pentru vacanță, am primit și o recomandare de la colegele mele din Librarium TNB. M-au auzit că vreau să citesc Și, deodată cineva bate la ușă și mi-au recomandat și volumul de memorii al lui Keret.

Șapte ani buni e un soi de jurnal ținut în primii șapte ani de viață ai fiului autorului. Da, e împărțit fix așa, pe ani. Iar cei șapte ani buni din tradiția israeliană sunt un fel de cei șapte ani de acasă, așa cum îi numim noi. Educația primită în familie, cu alte cuvinte.

Cartea mi-a adus aminte puțin de stilul lui David Sedaris. Asta dacă mă raportez strict la faptul că m-a făcut să râd. Dacă mă raportez la cât de mult mi-a plăcut, lucrurile stau puțin diferit. În primul rând, eu n-aș încadra-o la categoria memorii/jurnale, ci la categoria eseu personal. Sunt lucrurile destul de diferite.

La granița dintre memorii, eseu personal și blog

Șapte ani buni seamănă mai degrabă cu un blog personal decât cu o carte. Poveștile țin de-o potrivă de cotidian (mă refer aici la lucrurile care se întâmplă tuturor), cât și de viața de scriitor al lui Keret. Sunt texte scurte, amuzante, pe fondul cărora reușești să afli câte ceva despre Israel și viața actuală a evreilor. Mi-a plăcut asta, însă n-a fost de ajuns să facă din volumul unul pe care l-aș recomanda fără să stau pe gânduri.

Cumva, am simțit toată cartea neînchegată. Ok, e o colecție de texte. Însă multe păreau puse într-o anumită parte a cărții (Primul an, Al doilea an etc) doar pentru că nu aveau loc acolo. De altfel, nu pare genul de carte la care să se fi lucrat pe parcursul a șapte ani.

Altfel, se citește ușor și e relaxantă, însă e departe de a fi un must-read. Iar dacă am de ales între a vă recomanda doar una dintre aceste două cărți, cred că știți deja spre ce înclină balanța.

Găsiți ambele volume pe Cartepedia.

Arată-le și prietenilor:

S-ar putea să-ți placă și:

6 comentarii

Cele mai bune cărți citite în 2018 | Blog de idei 4 ianuarie 2019 - 11:16

[…] s-au remarcat cu adevărat doar două cărți, ambele cu recenzii pe blog: Trei etaje și Și, deodată cineva bate la ușă. Nu știu dacă e o coincidență, însă ambele au fost scrise de autori […]

răspunde
Lista mea de cărți citite toamna asta și recomandări | Blog de idei 19 decembrie 2018 - 21:29

[…] Pe Keret l-am descoperit prin cartea sa de proză scurtă. Despre Șapte ani buni, volumul său de memorii, am auzit c-ar fi mai bună. De fapt, ce m-a atras mai mult a fost faptul că îmi plăcuse tare mult cum scrie Keret proză scurtă. Mai bună nu mi s-a părut, recunosc, dar nici rea nu a fost. Pe scurt, volumul urmărește cei șapte ani buni din viața fiului scriitorului (un fel de șapte ani de-acasă, cum i-ar zice românul). Pe larg, în recenzie. […]

răspunde
Ioana 13 septembrie 2018 - 16:47

Ce fain ai zis-o, snobism de cititor :)) Si eu fac asta, oi doamne, si inca de cate ori! :)) Stii ca aveau (au?!) la Diverta carti de vanzare ambalate in hartie, astfel incat sa le cumperi pentru poveste (scrisa pe hartie) si nu pentru coperta?

răspunde
andreeachiuaru 14 septembrie 2018 - 17:27

Am o poveste și despre cărțile de la Diverta. Două, de fapt. Prima e de prin 2015 când le văzusem la librăria din orașul meu natal și mă îndrăgostisem de ele. Așa de tare încât nu m-am lăsat dusă din librărie până ce el nu mi-a cumpărat una. M-a lăsat să o aleg, firește. Am nimerit „Adulter” de Coelho. Una dintre cele mai proaste lecturi din viața mea de cititor. Cea de-a doua e mai recentă, chiar de Ziua Femeii, anul acesta. I-am tot bătut apropouri că asta îmi doresc. El nu e chiar familiarizat cu literatura (citește, dar eu îi aleg cărțile, nu invers). A ales cea mai groasă carte (și cea mai scumpă). Era „Fluturi” de Irina Binder. Când am fost să o schimb, am mai ghicit din titluri pentru că, având blog de atâția ani și lucrând în domeniul cărții, știu multe dintre cărți după editură, număr aproximativ de pagini și descrieri. Toate erau din categoria „cărți populare, dar proaste”. Deci nu știu dacă rezultatul final e că încurajează cititul fără a judeca coperta. Dacă aș face eu campania asta, aș alege cărți mai puțin frumușele sau mai necunoscute. Altfel, îmi place mult realizarea, cu selecția am o problemă.

răspunde
Ioana 1 octombrie 2018 - 2:42

Eu n-am luat niciodată o carte dinasta. Oricum, nici nu știu pe ce baza aleg sa le includă in campanie, dar și eu cred că aș alege unele mai necunoscute. Tocmai asta e ideea, nu?, Să dai unui om șansa să citească o carte pe care în mod normal nu ar alege o pentru că for some reason nu l-ar atrage.

răspunde
andreeachiuaru 7 octombrie 2018 - 14:01

Cred ca ideea lor e sa includa carti cat mai mainstream, ceea ce si mie mi se pare gresit. Pentru ca ajungi la situatii din astea, sa te atraga ambalajul si sa te trezesti acasa cu o carte pe care altfel n-ai fi citit-o neam si pe care, din pacate, nici n-o sa o citesti vreodata.

răspunde

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. În regulă Află mai multe