Inocenții de Ioana Pârvulescu | Micro recenzie de carte

by andreeachiuaru

Inocenții a fost cartea de care mi-am încheiat eu 2019. Mi-a plăcut atât de mult încât a ajuns în topul celor mai bune cărți citite. E mare lucru având în vedere că am ocolit-o destul de mult crezând că e încă o carte despre copilăria în comunism.

Despre ce e Inocenții?

Inocenții este un roman despre copilăria Anei în Brașov. Ana, personaj principal care crește sub ochii cititorului. E un roman despre o casă veche, o familie numeroasă cu povești din vremea Războiului, drumeții pe munte, boacăne și secrete bine păstrate de adulți. Romanul nu are propriu-zis un fir narativ. Îl poți citi de la cap la coadă sau de la coadă la cap sau în orice ordine vrei. Într-un fel, aș putea spune că Inocenții este și o colecție de povestiri.

Ce mi-a plăcut la roman?

Întâi și întâi mi-a plăcut să constat că e cumva o carte atemporală, care nu mi-a dat senzația că e plasată în comunism. De ce sunt așa înverșunată? Pentru că sunt multe opere ale autorilor români contemporani care vorbesc despre o perioadă pe care nu o putem înțelege în totalitate, oricât am vrea. În plus, unele au acel ton de atunci era mai bine cu care nu pot să rezonez.

Ce nu mi-a plăcut la roman?

Că nu a fost mai lung. E o glumă, firește. Aș mai fi putut citi încă pe atâtea aventuri ale Anei și ale fratelui și verilor ei. Dincolo de asta, cartea mi-a făcut un dor de Brașov încât îmi venea să mă urc în primul tren și să cutreier străzile menționate acolo.

Cui recomand Inocenții?

De fiecare dată când dau peste o carte din literatura română care mi-a plăcut mult o recomand tuturor celor care sunt sceptici cu privire la autorii noștri români. Ioana Pârvulescu mă convinsese deja cu Întoarcere în Bucureștiul interbelic, o altă carte care mi-a plăcut nespus. Însă cu Inocenții m-a recâștigat și m-a făcut să-mi adaug în wishlist și alte cărți ale ei. Revenind la întrebarea cui recomand aș mai spune și: celor care vor să citească despre copilărie, nostalgicilor, celor care iubesc Brașovul și/sau drumețiile pe munte.

(P) Cartea o găsești pe Libris, aici. Verifică și alte cărți scrise de Ioana Pârvulescu pentru că la o comandă de minimum 50 de lei ai transport gratuit oriunde în țară.

Arată-le și prietenilor:
0 comment
2

S-ar putea să-ți placă și:

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

despre cărți, viața în București și alte idei

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate. Acceptă Află mai multe