Lanțul de Adrian McKinty | Micro recenzie de carte

by andreeachiuaru

Mi-am dorit să citesc Lanțul de când am citit descrierea. Cartea era în precomandă pe atunci. Ulterior, am primit-o de la Editura Litera și am fost atât de curioasă de ea încât am început-o în aceeași zi. Din păcate, cartea nu a fost atât de bună pe cât mă așteptam. Am scris recenzia asta pentru că am primit multe voturi pozitive pe instagram. Dar și pentru că, așa cum vă ziceam în articolul despre cărți care m-au dezamăgit, eu cred că ar trebui să vorbim mai des despre cărțile mai puțin bune, ca să putem face o filtrare pornind de la „anti-recomandări”.

Despre ce e Lanțul?

Singurul mod în care îți poți recupera copilul este să răpești un alt copil. Victimele devin răpitori la rândul lor pentru că nimic nu poate sta în calea unui părinte care vrea să-și salveze copilul de la moarte. Un criminal genial e în spatele lanțului.

Lanțul e un thriller cu un subiect care îți dă fiori. Cine ar putea fi atât de bolnav încât să pună în pericol viața a zeci sau poate sute de copii doar pentru propria distracție? Răspunsul la întrebare e însă extrem de dezamăgitor.

Ce mi-a plăcut?

Intriga este foarte interesantă. Avem o minte criminală sclipitoare care se bazează pe capacitatea părinților de a face orice pentru copiii lor. Chiar să răpească alți copii la nevoie.

Romanul începe foarte bine. O fetiță răpită, o mamă disperată care împușcă un polițist și ar ucide din nou doar ca să-și salveze băiatul. Pe alocuri, în prima parte a cărții, acțiunea te prinde atât de tare încât citești pe nerăsuflate.

Însă, din păcate, raportat la tot ce nu mi-a plăcut în Lanțul a fost foarte puțin ca să-mi schimbe impresia generală.

Ce nu mi-a plăcut?

Întâi și întâi, eu mă așteptam la o presiune psihologică imensă. Credeam că voi intra în mintea victimelor și a criminalilor. „Jocul” prin care fiecare victimă devine răpitor este unul bolnav, dar care te fascinează. Însă în afara primei femei pe care o vedem în rolul răpitorului, toate personajele se comportă extrem de neverosimil. Aș putea da zeci de exemple, însă mă rezum la primul moment care m-a făcut să mă opresc din lectură. Femeia a cărei fetiță este răpită se oprește și se uită pe geam, constată că e o zi frumoasă afară.

O altă mare problemă am avut-o cu felul în care e scris Lanțul. Am găsit câteva pagini pe care le-aș putea scoate cu totul fără să afecteze calitatea (oricum îndoielnică) a romanului. Romanul e mega fragmentat, însă trecerea la un alt capitol nu înseamnă aproape niciodată o schimbare de scenă, doar o spațiere inutilă ca romanul să aibă multe pagini. Avem metafore de tipul autostrăzii care visează, întunericului care se întreabă lucruri și apoi nu mai răspunde etc.

Apoi, fix când e nevoie de repere temporale (cartea e împărțită în două părți, în prima parte e foarte bine delimitat timpul ceea ce creează suspans – asta mi-a plăcut) ele dispar cu desăvârșire. Întâmplări din trecut se întretaie cu întâmplări din prezent fără să se explice prea bine când se întâmplă lucrurile respective (înțeleg că vrei să creezi mister, dar dacă sari din 2017 în 1990 fără să mă anunți în prealabil asta nu va face decât să mă enerveze).

Despre alte exemple negative am scris pe goodreads, aici, însă e posibil ca acele fragmente să conțină spoilere.

Cui recomand să citească Lanțul?

Am mari rezerve să recomand Lanțul când știu că există atâtea thriller bine scrise. Luați ca exemplu Fata dispărută și Adevărul despre cazul Harry Quebercare mi-au plăcut foarte mult. Însă dacă vi se pare interesantă intriga și sunt dispuși să închideți ochii la un stil de scriere nu extraordinar de bun, atunci go for it. Mie mi-a luat două zile să o citesc, probabil reușeam într-o singură zi dacă mă străduiam puțin. E genul de carte pe care o iei pe plajă sau pe care o citești în tren.

Cumpără Lanțul:

Elefant | Libris 

Arată-le și prietenilor:
2 comments
0

S-ar putea să-ți placă și:

2 comments

Acolo unde cântă racii de Delia Owens | Micro recenzie de carte 9 septembrie 2019 - 12:28

[…] unde cântă racii. Deși scriitura nu are un termen de comparație, mi-a amintit puțin de Lanțul, o carte care a pornit de la o idee foarte bună, dar care s-a dovedit destul de slabă în […]

Reply
Lantul - Adrian McKinty - citestE-MI-L sau MORI PROST! 28 august 2019 - 23:27

[…] fac nicio referie la stilul de scriere, unul care pe Andreea, de exemplu, a cam dezamagit-o. Atunci cand citesc un thriller recunosc ca-s mai atent la suspans, la personaje si la cum traiesc […]

Reply

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

despre cărți, viața în București și alte idei

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate. Acceptă Află mai multe