Ne-am ales unul pe altul | Povestea noastră de dragoste – prima parte

by andreeachiuaru

Scriu rar de tot despre noi. Însă acum, în preajma nunții, mă simt mai romantică ca-n alte dăți. Așa că vreau să vă povestesc cum, de ce și când ne-am ales unul pe altul. E o poveste despre o relație la distanță, despre cum am crescut noi împreună în ultimii 5 ani și jumătate, dar mai ales una despre alegeri.

Cum ne-am ales unul pe altul la început

Povestea noastră nu e atipică pentru vara lui 2013, când ne-am cunoscut. Acum, poate aș fi mai reticentă. La 18 ani, când am început să vorbim pe Facebook, nu m-am gândit vreodată că am putea ajunge până aici. Pentru mine, era vara de dinainte de clasa a XII-a cu tot ce înseamnă ea: emoții premergătoare bacului, alegerea facultății, ultimul an petrecut la părinți înainte de mutarea în București.

Ne-am intersectat tot datorită unui blog pe care scriam atunciDragă Alex. Așa începea scrisoarea mea pentru fostul. Cumva, el s-a regăsit și am început să vorbim. Pe vremea aceea, puneam bazele unei comunități în cadrul unui grup de Facebook. Ce încercăm să fac atunci era să descopăr persoane noi, cu interese comune (cărțile, în special, dar nu doar ele). Eram retrasă pe atunci, cunoaștem puțini oameni, iar cei pe care-i cunoaștem erau diferiți de mine. De fapt, eu eram diferită de ei. Citeam (mai mult decât citesc acum), îmi petreceam pauzele de la școală la bibliotecă, aveam o singură bună prietenă de care mă înstrăinam încet încet. Scriam mult despre prima mea iubire. Încercam să înțelegem de ce nicio altă relație de după ea nu funcționase. Într-un fel, și Alex încerca același lucru.

Un început de prietenie virtuală

Prima coincidență a fost chiar numele. Dragă Alex. Apoi a fost dorința lui de a se implica în acel grup de Facebook. Țin minte că voiam să formez o comunitate, nu să fac un grup cu sute sau mii de membrii. Așa că îi întrebam pe toți cei care voiau să se înscrie în grup multe lucruri. Nu mai știu întrebările. Însă știu primul nume de alint pe care l-am căpătat de la Alex. Mi-a spus stalker. 5 ani și jumătate mai târziu, el încă are salvat în agenda telefonului numărul meu cu numele stalker.

Au urmat multe nopți de vară în care vorbeam și vorbeam. Tot pe atunci voiam să-mi scriu primul roman. Toți îmi spuneau că am talent la scris. Dar ce nu aveam eu, era o poveste. Din vorbă în vorbă, m-am convins singură că povestea lui era povestea pe care trebuia să o scriu. Nu i-am spus-o, pentru că mi se părea intimidant. Însă m-am bucurat așa de tare așa de tare când mi-a spus că ar vrea să bem o cafea împreună. Am uitat să vă spun. El era în Predeal, eu în Câmpina. 

Nu prea am cuvinte să vă spun cât de mare a fost entuziasmul de moment. Mă simțeam o jurnalistă adevărată. Alex avea o viață interesantă, iar eu eram reporterul care avea să o pună pe hârtie. Nu m-am gândit vreodată că ar fi trebuit să-i cer voie. Sau măcar să-l întreb. Însă m-a citit ca nimeni înainte. Mi-a spus „să-ți iei carnețelul pentru notițe la tine”. Am înlemnit.

De ce ne-au trebuit 8 luni până la prima întâlnire

Pe atunci cred că mi-am dat seama că ce făceam putea fi periculos. Da, știam principiile cu a te întâlni doar în locuri publice. Însă el era un străin. Un tip pe care-l văzusem doar în niște poze și ocazional pe o cameră web, la calitate slabă de pe Yahoo Messenger (da, încă era vremea lui Yahoo Messenger). Nu mai știu cum am adus vorba despre asta. Ce știu e că mi-a propus o înțelegere: ne puteam vedea în gară, pe un peron. Eu trebuie să-mi aduc carnețelul de notițe și un termos plin cu cafea. El își aducea poveștile.

Diferența între noi doi e de aproape opt ani. În situația de acum, nu pare deloc mult. Dar când ai 18 ani și îți pierzi nopțile pe chat cu un tip de 25 de ani despre care nu știi mare lucru, este o diferență. Deși el avea o relație și nu pusese problema de a începe noi una, eu mă gândeam la zecile de motive pentru care nu ar fi trebuit să meargă. Așa că am amânat întâlnirea. Apoi a început școala și preocupările cu bacul. Apoi am început eu o relație. Culmea, tot la distanță.

Cum ne-am ales unul pe altul înainte să știm că o facem

Noi ne-am ales unul pe altul, de fapt și de drept, înainte să o facem conștient. Am continuat să vorbim. Vorbeam atât de mult încât iubitul meu de atunci și iubita lui de atunci erau geloși. Citeam aceleași cărți împreună, ne uitam la filme, pierdem ore întregi la web. 

Poate că totul a început, de fapt, o dată cu problemele în relația mea. Deși eu eram foarte îndrăgostită, relația pe care o aveam cu F. era una toxică. Ne făceam rău unul altuia, deși aveam zeci de planuri de viitor. Ne mințeam că nu funcționăm doar pentru că era distanța. E cea mai mare greșeală pe care am făcut-o. Nu distanța impune calitatea unei relații. Dacă lucrurile merg prost la distanță, vor merge și dacă stați în aceeași casă. Acum pare atât de evident, dar atunci nu o vedeam. Știu că Alex îmi spunea mereu că nu suportă să vadă că altcineva îmi face rău. „Tu ești stalkerul meu” și „știi și tu bine că o dată ce încep neînțelegerile nu o să mai fie la fel”.

Între toate alegerile din perioada aceea dificilă, Alex era cel mai constant lucru din viața mea. Era prietenul meu. Cel căruia îi povesteam ce simt după o zi proastă sau după o ceartă cu F. În perioada aceea, ne-am ales unul pe altul zi de zi, fără măcar să știm. 

Despre cum o alegere imatură poate să fie de fapt cel mai bun lucru

În noaptea în care m-am despărțit de F. i-am scris lui Alex un singur lucru. I-am spus ai avut dreptate. Era 3 dimineața, dar mi-a răspuns. Nu mai știu ce am vorbit. Ce îmi amintesc e sentimentul de liniște pe care îl aveam când vorbeam cu el.

Apoi a urmat cea mai imatură alegere pe care am făcut-o. A urmat cel mai bun lucru pe care l-am făcut fără să știu. F. mă căuta mereu și am crezut că singura modalitate în care să-l fac să mă lase în pace ar fi fost să-l las să afle că sunt cu altcineva. Știam că m-ar fi urât dacă făceam asta. Dar nu-mi ardea de relații și, oricum, era greu să-l las să afle fără să afișez totul ostentativ pe Facebook. Apoi a fost momentul acela de „aha”. Eu aveam nevoie doar să afișez totul. Așa că l-am rugat pe Alex să mă ajute cu asta. I-am spus că e ceva temporar. Nici el nu avea pe nimeni atunci. A acceptat, oricum pentru el Facebook-ul nu era așa de important.

Am mai lăsat să treacă vreo două săptămâni. Și într-o seară, vorbind cu totul despre altceva, m-a întrebat. Te-ai gândit vreodată cum ar fi să fim noi doi împreună? Mi-am scos tot arsenalul de scuze. I-am spus că e prea devreme, că oricum ce îmi doream eu era să mă mut în București, că și în cel mai bun caz am fi avut doar câteva luni în care să fim împreună. A acceptat, în ciuda a tot. 

O singură întâlnire și poți să pleci oricând

O singură întâlnire și poți să pleci oricând. A fost înțelegerea pe care am avut-o când am ales să bem prima cafea împreună. Nu a fost într-un termos și nici gară. Mi-a spus că e 100% alegerea mea, de parcă el nu conta câtuși de puțin.

Noi ne-am ales unul pe altul așa cum eram atunci, acum 5 ani și jumătate. El a ales o adolescentă care nu avea încredere în sine și care, într-un fel, era încă un copil pentru care părinții făceau totul. Eu am ales un bărbat care deși era pe picioarele lui din punct de vedere financiar, mai avea multe de învățat despre cum să-și înfrunte trecutul și să facă pace cu cel care a fost.

Ne-am ales unul pe altul în fiecare zi de atunci, însă așa a început de fapt totul. Cu o întâlnire a cărei condiție a fost că mă pot ridica oricând și pot pleca. Mă bucur nespus de mult acum că nu am făcut-o.

Ce am învățat din toate astea

Când citesc toate astea, mi se pare că citesc intriga unui roman de dragoste. E și nu e. E prima dată când scriu despre asta pentru că îmi place tare mult să-mi aduc aminte. Dar motivul pentru care scriu de fapt e că vreau să vă spun ce am învățat eu în perioada aceea.

Am învățat că persoanele potrivite intră în viața ta și în momente mai puțin potrivite, în care nu ești disponibil emoțional.

Am învățat că uneori ținem cu dinții de oamenii nepotriviți și motivăm asta prin iubire, când ce simțim de fapt e teama de a le da drumul.

Am mai învățat și că cele mai frumoase povești pornesc de la fapte aparent nesemnificative. 

Și, nu în ultimul rând, am învățat că oamenii care sunt meniți să fie cu tine, vor trece cu tine prin toate fazele și tu vei face la fel pentru ei, oricât de fără sens ar părea asta la un moment dat.

P.S: încă nu știu dacă o să scriu întreaga poveste; depinde foarte mult de feedback-ul pe care-l va avea acest articol.

Arată-le și prietenilor:
7 comments
20

S-ar putea să-ți placă și:

7 comments

Bogdana 28 august 2019 - 9:38

🙂 Abia aștept continuarea

Reply
andreeachiuaru 28 august 2019 - 12:24

Să știi că e deja publicată toată povestea pe blog, dar mai dau eu share din când în când!

Reply
ina02s 23 august 2019 - 15:29

Frumos. Eu am fost in conced si am pierdut ”povestea”. Acum am gasit-o dar e asa de suava, dulce si sensibila. Ce placut sa te intorci in timp. Sunteti frumosi si va meritati. 🙂 Eu astept continuarea. 🙂 Numai bine! cu drag,

Reply
andreeachiuaru 23 august 2019 - 18:19

Multumesc tare mult! Va veni si continuarea, astept muza 🙂

Reply
Ioana 19 august 2019 - 11:14

Ce mult mi-a plăcut cum ai scris, Andreea! ❤️ Și eu l-am întâlnit pe Alex al meu tot pe net, într-una din (ceea ce aveam să-mi dau seama mai târziu că a fost) una dintre cele mai bune zile din viața mea. Ce amuzant e cum te trezești din pat in care-o zi crezând că totul o sa fie la fel ca ieri, fara să știi de fapt că acea zi urmează să-ți schimbe viața!

Reply
Important e să te întorci mereu | Povestea noastră de dragoste partea a IIa 17 august 2019 - 11:46

[…] povesteam la început că prima noastră întâlnire a fost sub semnul lui „e alegerea ta 100%”. Mi-ar plăcea să vă spun că în ziua aceea s-a […]

Reply
Lavinia D 15 august 2019 - 19:02

Sincer, acum te admir. Te admir pentru că ai avut curajul de a iubi.
Aștept o continuarea. 🙂

Reply

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

despre cărți, viața în București și alte idei

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate. Acceptă Află mai multe