Acasă Alegeri (mai) bune O lună fără job și 5 adevăruri pe care le-am aflat cu ocazia asta

O lună fără job și 5 adevăruri pe care le-am aflat cu ocazia asta

de andreeachiuaru
4 comentarii

Mi-am luat o lună fără job ca să mă gândesc mai mult la mine ca om, înainte de a mă gândi la mine ca angajată a cuiva. Așa am aflat că timpul liber e un cuțit cu două tăișuri, că vor exista oameni care îți vor simți lipsa și alții care vor uita că i-ai ajutat vreodată și că nu poți să ieși din nicio situație fără să-ți asumi riscuri.

 

Nu toți vor înțelege că poți să pleci fără să ai un plan pentru a doua zi

De fapt, foarte puțini vor aprecia curajul tău. Însă dintre aceștia doar o mică parte vor fi alături de tine. Acesta a fost primul lucru de care m-am lovit când am anunțat că vreau să-mi iau o lună fără job. A fost, de fapt, momentul care m-a adus cu picioarele pe pământ.

Chiar dacă pentru mine a fost 100% asumată decizia de a pleca fără să am un plan stabilit, pentru alții a părut aproape un teribilism. Eu am făcut acest lucru pentru că întotdeauna am plecat dintr-un loc într-altul. Cu alte cuvinte, acum chiar aveam nevoie să mă pun pe mine pe primul loc.

Așa că m-am tot lovit de întrebări despre proiectul meu cu o lună fără job. Și, în timp ce pentru unii chiar a părut un act de curaj, pentru alții a sunat ca o mare prostie. Cum să pleci fără să ai un plan bine stabilit? Tocmai de asta am plecat. Simțeam o mare nevoie să o apuc pe o alee adiacentă și să văd unde duce.

Au fost și zile din cadrul o lună fără job care nu mi-au adus 100% bucurie

În primele zile am fost mega excited de faptul că eram atât de liberă. Era prima dată, de la finalul anului al doilea de facultate încoace. Am făcut multe lucruri simple care s-au simțit ca un lux. Am dormit la prânz. Am plecat la Sibiu în mijlocul săptămânii pentru că așa am decis când ne luam prânzul. Și chiar am plecat în aceeași zi. Am ieșit în oraș la 11 ziua. Am citit în parc. Am dormit până târziu când am avut poftă.

Însă au fost și zile în care mi s-a părut că am prea mult timp. Îmi lipsea rutina de zi cu zi, de la birou. Îmi lipsea disciplina impusă de cele 8 ore petrecute la job. Și, între noi, fie vorba, nu am avut planuri chiar pentru fiecare zi. Deși planul inițial a fost să transform o lună fără job într-un proiect de social media în care să vorbesc doar despre beneficii.

Lucrurile vor merge chiar și fără tine și trebuie să te obișnuiești cu asta

La un moment dat vei vedea că, la un anumit nivel, lucrurile funcționează chiar și fără tine. Iar asta s-ar putea să-ți rănească ego-ul, însă e nevoie să accepți asta ca să mergi mai departe.

Oricât de frumoase ar fi poveștile pe care ți le spui ție ca să treci peste, e posibil să nu fie așa. Cred că e un pas necesar să înveți să accepți lucrul acesta. Lucrurile vor merge în continuare, chiar și fără tine, iar asta nu e cel mai important. Nu contează cât le va fi lor de bine sau de rău, atâta timp cât ești tu bine.

Eu știu că sunt împăcată cu decizia. Iar asta a contat mai mult decât măsura în care mi s-ar fi alimentat ego-ul de o recunoaștere a faptului că eram de neînlocuit. Pentru că toți suntem de neînlocuit. Însă există întotdeauna alte căi de a face lucrurile, chiar și fără prezența noastră.

Vor fi și zile în care te vei gândi dacă nu cumva ai făcut o greșeală

Atunci va trebui să îți amintești de ce ai făcut asta. Da, am ajuns până acolo încât să mă întreb dacă poate nu era mai bine să aștept o rezolvare. Dacă nu cumva era un alt mod de a face lucrurile, în loc să le las baltă.

Am trecut peste gândurile de genul ăsta, însă e o etapă despre care vreau să continui să vorbesc deschis. Cred că e important, indiferent de motivele pentru care ai plecat de undeva, să recunoști că mai ai și zile în care ți-ai fi dorit o rezolvare care să se termine cu un happy-end.

Apropo de motivele pentru care nu am mai postat atât de mult despre o lună fără job pe social media. Decizia mea a venit într-un context care mi-a permis să o fac (stabilitate financiară, un cont de economii, proiecte adiacente), însă ar fi nedrept să îndemn pe oricine să facă la fel fără să-și ia calcul beneficii și dezavantaje.

În final, vor rămâne lângă tine doar oamenii care te-au apreciat pe tine ca om

E un adevăr incomod. E, de fapt, adevărul care a dat naștere acestui articol. Voiam să scriu câteva concluzii despre o lună fără job, însă nu găsisem forma pe care să o ia. Sau lucrul de la care să încep. Apoi am avut o discuție legată de faptul că oricând vor exista oameni care vor părea prieteni atâta timp cât vor avea un interes direct în asta. Și că, dacă prezența lor în viața ta nu mai aduce niciun beneficiu, atunci se pot lipsi fără probleme de ea.

Când ești implicat într-o industrie în felul în care am fost eu implicată în piața de carte, poziția ta într-o firmă vine și cu niște posibile avantaje pentru alți oameni care își doresc un beneficiu. E o graniță fină, una la care nu te gândești prea mult până în momentul în care îți dai seama că mai bine de jumătate din relațiile pe care le aveai erau, de fapt, despre un schimb de beneficii la care luai parte tu, ca om din compania X, nu tu ca persoană.

Însă au existat și destui oameni care nu au privit personal decizia mea de a pleca (nici nu aveau de ce). Și mi-am dat seama că e o graniță subțire, dar vizibilă, între cine ești tu ca om și cine ești tu ca ocupant al unei poziții în firmă. Ceea ce m-a bucurat sincer.

Ce planuri am pentru ce a mai rămas din ce am numit eu o lună fără job

O lună fără job continuă pentru mine. Încă nu știu ce o să fac în continuare, apropo de întrebările primite. De fapt, ce știu momentan e că mi-am luat timpul ăsta ca să mă gândesc la mine ca persoană și la ce îmi doresc să fac. Și cred că sunt pe drumul cel bun, cu tot cu digital detox, formarea unui obicei de a scrie zilnic pe blog și suplimentarea timpului petrecut citind. Nu știu momentan unde o să ducă drumul meu, dar învăț să accept asta și să mă bucur mai mult de zilele libere.

Arată-le și prietenilor:

S-ar putea să-ți placă și:

4 comentarii

Trei zile în Berlin. Câteva highlights despre vacanța noastră | Blog de idei 5 iulie 2019 - 20:30

[…] aprilie, înainte să-mi iau o lună fără job, tânjeam tare mult după o vacanță. Limitarea era că Alex, iubitul meu, putea să-și ia doar […]

răspunde
10 cărți de citit vara asta. Ce cărți am pus eu în cap de listă | Blog de idei 26 iunie 2019 - 17:44

[…] de a mă concentra este unul dintre goal-urile mele de vara asta. Mai ales pentru că, după o lună fără job, mă întorc curând la lucru. Încă nu am făcut anunțul oficial, însă vă spun de acum că […]

răspunde
ina02s 19 iunie 2019 - 19:50

Te citesc de ceva timp, dar ideea digital detoxului si lunii fara job, chiar imi par curajoase.
Si poate nu e tot, doar curajul. Nevoia de introspectie, nevoia de a te detasa imi plac tare mult. Poate toti avem nevoie de asta si puterea exemplului ne stimuleaza. Multumesc. 🙂 Numai bine!

răspunde
andreeachiuaru 20 iunie 2019 - 13:05

Mă bucur tare mult, Ina! Știu că mă citești de ceva vreme. Sper să te inspir și pe tine să faci schimbările dorite în viața ta, indiferent ce formă vor lua ele.

răspunde

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. În regulă Află mai multe