Pachinko de Min Jin Lee | Micro recenzie de carte

by andreeachiuaru

Pachinko a fost pentru mine cea mai vânată carte de la Bookfest 2019. Însă, deși eram entuziasmată încă de dinainte de apariție, au urmat multe luni de stat pe rafturi pentru că nu e chiar cea mai scurtă lectură. Mi-am făcut curaj în ultima săptămână din august. Am terminat-o destul de repede pentru că e genul de care pe care, o dată începută, nu-ți mai vine să o lași din mână.

Despre ce e Pachinko?

Probabil că nici voi nu știți ce este pachinko. Ca să nu căutați, vă spun eu că este un joc de noroc japonez. Nu, nu este o carte despre jocurile de noroc sau dependeța de ele. Titlul este un fel de metaforă pentru destinul personajelor.

Pachinko este de fapt povestea mai multor generații de imigranți coreeni în Japonia. Începe în 1910 și se întinde până în 1989. Acțiunea se petrece într-un orășel din Coreea de Sud, în mai multe orașe din Japonia și chiar și în New York. E o parte a istoriei pe care nu o știam. E drept, nu am prea citit cărți scrise de autori japonezi. Cu excepția lui Murakami, desigur. Însă nu-mi amintesc să fi întâlnit prea mult context socio-politic în cărțile lui.

Povestea începe cu căsătoria părinților Sunjei, personaj a cărei viață este urmărită pe tot parcursul cărții, de la naștere și până aproape de moarte. Viața Sunjei este marcată de război, ura japonezilor față de coreeni și statutul de „musafir” în Japonia. Coreeni sunt considerați „musafiri” chiar dacă copiii Sunjei și apoi nepoții ei sunt născuți în Japonia și nici măcar nu vorbesc limba coreeană.

Nu o să intru în detalii despre poveste pentru că nu vreau să vă dau spoilere din acțiunea cărții. Ce pot să vă spun că mi s-a părut interesant este felul în care este urmărită acțiunea: fiecare capitol face un salt în viitor (uneori cu un an, alteori cu 2, 3, 4 sau 5 ani) și ne permite să vedem e s-a mai întâmplat cu personajele.

Ce mi-a plăcut?

Când vezi o carte așa de voluminoasă precum Pachinko te aștepți să abunde de detalii. Nu s-a întâmplat asta, iar lectura a fost foarte ușoară. Mi-a plăcut mult saltul în timp pe care îl face autoarea. Începutul e puțin mai lent (primele aproximativ 150 de pagini), dar apoi parcă nu-ți vine să te mai oprești pentru că fiecare nou capitol pare să vină cu ceva nou.

Ce nu mi-a plăcut?

Deși mi-a plăcut Pachinko nu cred că e o carte de citit într-o viață, în oricât de multe topuri aș fi văzut-o. Am simțit pe alocuri lipsa unui background legat de istoria războiului dintre Coreea și Japonia. Mi-ar fi plăcut să știu mai mult ca să pot empatiza cu lupta personajelor.

Însă motivul pentru care nu mi s-a părut o carte citit într-o viață e că, deși la început tot acest salt în timp, e super exciting, la un moment dat devine obositor. Aproape fiecare nou capitol introduce noi personaje. De la copilăria Sunjei ajungem să ne uităm la maturitatea nepotului, capitol cu capitol. La un moment dat, când mai aveam cam 150 de pagini, mă gândeam că în ritmul ăsta Pachinko ar putea fi cu succes noul Tânăr și neliniștit (nici nu am idee dacă se mai difuzează, dar eu am crescut cu serialul acela în fundal, în casa bunicilor).

Cred că mi-ar fi plăcut să aflu mai mult ce simt personajele, nu doar ce mai fac. M-aș fi mulțumit cu același număr de pagini dedicat unei perioade mai scurte, chiar dacă nu ar fi fost la fel de ușor de citit. Începutul, deși nu m-a prins la fel de tare ca a doua parte a cărții, a fost perfect din punctul acesta de vedere. A doua jumătate mi s-a părut un serial căruia producătorii se încăpățânează să-i mai adauge încă un sezon și încă unul.

Cui recomand Pachinko?

Cred că Pachinko e o carte perfectă pentru cineva pasionat de cultura japoneză și/sau coreeană. Dacă mai există și puține cunoștințe istorice, atunci probabil nu veți simți lipsa asta de informații.

Dincolo de asta, rămâne o carte captivantă, care se citește ușor în ciuda numărului mare de pagini (aproape 700).

Cumpără cartea:

Editura Nemira | Libris | Cărturești | Elefant

foto: @martipaan

Arată-le și prietenilor:
1 comment
2

S-ar putea să-ți placă și:

1 comment

Ioana Ishikawa - Constantin 7 octombrie 2019 - 10:22

Imi place mult articolul tau despre Pachinko! Si eu am citit-o si mi-a placut la nebunie ca poveste, dar nu neaparat pentru referintele istorice. Pasionata fiind dintotdeauna de Asia (dar tinand mai mult partea japonezilor) am impresia ca poporul corean se victimizeaza exagerat mai ales in conditiile in care japonezii i-au despagubit pentru tot ce le-au facut. Asa cum ai spus si tu, Murakami care este japonez, nu face prea vorbeste despre istorie cu exceptia cartii Cronica Pasarii Arc, deoarece japonezii din ziua de astazi considera ca atrocitatile din razboi trebuie date uitarii deoarece au fost comise de o generatie de mult apusa care are prea putin in comun cu modul de gandire al japonezilor de acum. Cat despre statutul de musafir… asa trateaza japonezii pe orice cetatean strain si in ziua de astazi, cerandu-i sa se inregistreze in mod regulat si la fel sunt tratati si ei peste hotare, iar cand spun asta ma gandesc la sotul meu caruia din nou va trebui sa-i innoiesc viza ca sa aiba drept de sedere aici :)) Este normal sa se intample asa si tot procesul trebuie privit ca o masura de siguranta.

Revenind la carte, sunt de acord cu tine. Nu este una din acele lecturi obligatorii intr-o viata, insa, daca te intereseaza cum s-a desfasurat razboiul si cum au fost relatiile dintre coreeni si japonezi pana in anul 1989, mi se pare un rezumat bun, care iti ofera o imagine de ansamblu, cel putin din punctul de vedere al coreenilor.

Reply

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

despre cărți, viața în București și alte idei

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate. Acceptă Află mai multe