De ce am ales să iau o pauză de la un job în piața de carte din România

by andreeachiuaru

Când am aflat că am primit postul de Digital Marketing Specialist la Cartepedia.ro, librărie online, am crezut că am găsit acel job mult visat de la care nu voi mai pleca niciodată. Însă lucrurile nu au fost așa cum le-am visat și, un an și puțin mai târziu, am decis să iau o pauză de la un job în piața de carte din România. Am vrut să scriu un articol mult mai scurt despre motivele care m-au îndemnat să fac asta, însă adevărul e că am sfârșit prin a povesti parcursul meu profesional și de ce am luat absolut fiecare decizie profesională din ultimii 3 ani. 

 

Andreea Chiuaru sau tipa aia care citește mult

Pentru că mama mi-a ales un nume comun, n-am fost niciodată doar Andreea. În școală, în facultate, la job-uri, eram Andreea Chiuaru. Lucru care m-a deranjat la început, însă, treptat, mi-am dat seama că nu are sens să mă supăr pe asta pentru că m-a ajutat să-mi păstrez numele în toate proiectele personale din ultimii ani. Dintotdeauna am fost însă și tipa aia care citește mult.

N-am avut niciodată o idee clară despre ce vreau să fac când o să fiu mare. În niciun caz nu mi-am imaginat că job-ul meu de vis ar fi să promovez cărțile full-time. Însă, cumva, cărțile m-au adus întotdeauna în preajma altor iubitori de lectură. Așa se face că primul meu job în comunicare a fost la Bookletta, un brand care aduce la un loc pasiunea pentru genți și cea pentru cărți.

Despre dorința de ceva mai bun

A fost cel mai bun job de junior pe care l-aș fi putut avea. Doar că la un moment dat mi-am dorit ceva mai mult. Un refren care avea să-mi însoțească toate viitoarele prezentări pentru poziții deschise în companii. Am ales un job de Social Media Specialist în detrimetrul unui job în cadrul căruia atribuțiile mele erau împărțite între task-uri de Marketing Assistant și task-uri de Social Media. Apoi am ales un job full-time în detrimetul unuia remote. Și, în final, am plecat dintr-o agenție mică, într-una mai mare. E greșit să-ți dorești ceva mai mult? Pentru unii angajatori, da.

Am fost crescută de doi oameni foarte diferiți din punct de vedere al traseului profesional. Tata a lucrat în aceeași fabrică pentru ultimii 20 de ani. Mama s-a pregătit pentru un job de sudor și la un moment dat și-a dat seama că nu asta voia să facă. Așa că a început un curs de bucătar.

Mama a schimbat multe job-uri de-a lungul timpului. Pentru că întotdeauna a tras linie când a venit vorba de respectarea valorilor ei personale. Și am iubit-o întotdeauna pentru asta. Pentru că, deși am văzut-o plângând și temându-se că nu o să găsească ceva mai bun, s-a pus de cele mai multe ori pe primul plan. De la mama am învățat tot ce știu astăzi despre limite. 

Cum arată job-ul tău de vis?

Deși jumătate din viața profesională mi-am petrecut-o lucrând, într-un fel sau altul, în piața de carte din România, eu nu consider că acolo am lucrat, ci în comunicare. Poate părea o diferență nesemnificativă, dar pentru a mine a însemnat întotdeauna că nu o să-mi închid toate ușile care conduc spre oportunități în alte domenii de activitate. Așa că (mi-)am spus întotdeauna că lucrez în comunicare.

Când am plecat de la Cartepedia, am tot fost întrebată unde îmi doresc să plec. Într-o librărie sau într-o editură? Sau oare o să fac ceva pe plan propriu în piața de carte? Pentru mine nu au fost singurele opțiuni niciodată. Nu am răspuns la ce îți dorești să faci acum imaginându-mi că lumea mea se termină o dată cu rolul meu în piața de carte din România.

Da, dorința mea la un moment dat, a fost să lucrez full-time cu oameni care citesc. Dar apoi mi-am dat seama că e un cuțit cu două tăișuri. Că nu e un must să lucrezi cu ceea ce iubești mai mult. Și că, la fel ca în orice domeniu, și un rol activ în piața de carte poate avea și părți mai puțin bune.

Și totuși… de ce am plecat eu din piața de carte din România? 

Nu consider că am plecat de tot din piața de carte, ci că am luat o pauză. De fapt, înainte de a accepta un loc în echipa Red Goblin, am vorbit și cu reprezentați ai unor edituri, să văd dacă-mi voi găsi locul acolo. Cred că, în acest moment, nu l-am găsit. Deci nu exclud posibilitatea de a mă mai întoarce vreodată.

Despre competiția dintre mine și… mine

Mi-am dat seama că job-ul la Cartepedia va fi o provocare din momentul în care am avut de făcut prima poză pentru instagram. Poate părea o prostie, dar întotdeauna când aveam o idee de text sau de fotografie, mă întrebam dacă nu mai bine implementez pe canalul meu propriu. Știu că poate părea egoism. Doar că, atunci când lucrezi într-o industrie creativă, job-ul tău nu ține niciodată de la 9 am la 5 pm. Ideile nu vin într-un interval orar, oricât de disciplinat ai fi.

Eu simțeam uneori că nu am timp să mă ocup de blog, iar asta mă făcea să fiu dezamăgită de mine. Oricât de bine mi-ar fi mers pe plan profesional, pentru mine brandul meu personal a contat întotdeauna mai mult. Și, dacă mă întrebați pe mine, mi se pare sănătos să fie așa. Când lucrezi într-un alt domeniu, cumva proiectele personale și task-urile de la job sunt complementare. Când faci full-time și după program același lucru nu ai cum să nu intri într-o competiție la un moment dat.

Să fiu implicată atât din rolul de blogger de carte, cât și de specialist de comunicare în piața de carte a venit cu o alegere dificilă. Cine este totuși pe primul plan? Jobul meu sau brandul personal? Decizia de a pleca a fost răspunsul la întrebare.

Poate că prea mult entuziasm strică

Când am decis să-mi iau o lună fără job, am vrut, într-o oarecare măsură, să mă și vindec. Dincolo de ce voi povesti pe blog, rămân multe lucruri nespuse despre ce s-a întâmplat în momentul în care am plecat, lucruri despre care nu o să vorbesc, din respect pentru un capitol din viața mea care s-a încheiat.

Însă ce am învățat de aici este că atunci când pasiunea ta = jobul tău, e foarte posibil să nu știi unde să tragi linie. Poate funcția perfect o perioadă de timp, însă la un moment dat vei obosi. Și întrebarea este: merită să-ți reîncarci bateriile ca să pornești din nou la drum? Pentru mine nu a meritat.

Rivalitatea, bat-o vina

Piața de carte din România e una dintre piețele unde există cea mai mare rivalitate. Gata, am spus-o! În timp ce îmi imaginez că marile corporații nu se cramponează non-stop de ce fac competitiorii lor, oamenii din piața de carte o fac. E foarte probabil să fie doar o impresie alimentată de fix ce am trăit eu și alți oameni cu care am vorbit despre asta. Nu zic că nu.

Experiența pe care am trăit-o eu însă în ultimul an m-a făcut să-mi pun tot soiul de întrebări. Dacă aleg să comand o carte de la o altă librărie asta înseamnă că trădez brandul pentru care lucrez? Dacă ies la o cafea cu un om de comunicare dintr-o editură poate fi interpretat la un moment dat ca faptul că am stat de vorbă cu cineva de la concurență? Am preferat să nu mă mai stresez în căutarea de răspunsuri și să mă aleg doar pe mine.

O discuție pe scurt despre importanța valorilor

Sunt suficient de matură încât să înțeleg că experiența mea negativă a fost cu un angajator, nu cu întreaga piață de carte din România.

Cât despre ce vă spuneam mai sus, că am stat de vorbă și cu reprezentați ai editurilor, a fost de fapt o decizie pe care am luat-o ceva mai devreme. Să înțeleg din timp de ce-ul oamenilor cu care aveam să lucrez în continuare. Iar de ce-ul editurilor cu care am stat de vorbă pur și simplu nu s-a potrivit cu valorile mele.

Până la urmă este despre ceea ce ți se potrivește

Întotdeauna am răspuns la întrebarea angajatorilor legată de ce îmi doresc eu să fac cu ceea ce știam că vor să audă. Dacă știam că pentru angajator e important să fiu disponibilă și în afara programului, spuneam că sunt. Și eram, nu vă imaginați că aruncam vorbe în vânt. Însă decizia de a mă pune pe primul plan a venit cu un experiment: să spun sincer ce gândesc.

Am picat primul interviu. Mi-am zis că în felul acesta o lună fără job se va prelungi pe termen nedeterminat. Faptul că aveam siguranță financiară și sprijin necondiționat de la iubitul meu, m-au făcut să continui experimentul. Așa că am mers la interviuri fără prea mult make-up și în teneșii de zi cu zi. Am povestit despre cât de mult vreau să găsesc acest work-life balance de care am atât de mare nevoie și de ce cred eu că un om de marketing nu trebuie să fie non-stop la un telefon distanță. Jumătate dintre oamenii cu care am vorbit au aprobat asta. Alții s-au uitat ciudat la mine și au mers mai departe cu alți candidați. Nu m-am supărat pe cei din urmă.

 

Nu cred că un dream job e acel job unde îți e cel mai ușor. Și nici măcar acel job despre toți cred că ți s-ar potrivi. Eu am ales acel job care să mă motiveze să devin cea mai bună versiune a mea. Cât despre tot ce am învățat din toată experiența asta… Acum știu să mă pun pe mine pe primul plan. Și da, sunt mândră că am făcut-o.

Arată-le și prietenilor:
3 comments
1

S-ar putea să-ți placă și:

3 comments

Mariana 29 iunie 2019 - 17:12

Îmi place tare mult cum scrii, modul sincer și necondamnabil în care îți exprimi opiniile. Am 34 de ani și de multe ori mă lupt cu frica de a fi cine sunt, de a mă pune pe mine pe primul loc, iar articolele tale mă inspiră să-mi găsesc calea, indiferent de stereotipurile care mă domină. Mult succes îți urez!!!

Reply
andreeachiuaru 29 iunie 2019 - 21:02

Mă bucur tare mult Mariana! 🙂

Reply
Se poate și fără stres la birou. Despre „It doesn't have to be crazy at work” 29 iunie 2019 - 11:44

[…] spuneam în articolul cu motivele pentru care am plecat eu din piața de carte că am făcut un experiment în ultima lună. Am fost la fiecare interviu și am vorbit despre cât […]

Reply

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

despre cărți, viața în București și alte idei

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate. Acceptă Află mai multe