Acasă My stories Când o să învățăm să ne punem pe noi pe primul plan?

Când o să învățăm să ne punem pe noi pe primul plan?

de andreeachiuaru
5 comentarii

Povestea plecării mele de la un job pe care l-am iubit în momentul în care mi-am dat seama că cea mai bună decizie ar fi să mă pun pe mine pe primul plan. În prezent, mă redescopăr și documentez totul pe instagram, folosind hashtag-ul #olunăfărăjob.


Când o să învățăm să ne punem pe noi pe primul plan? M-am întrebat asta în fiecare zi în care am venit plângând acasă sau în zilele în care am adomit înainte de 10 pm pentru că nu mai aveam energia să mă bucur de ceva, orice. Când o să încetăm să ne pese mai mult de a face impresie într-un mediu lucru care a devenit toxic decât de a fi fericiți? Când o să învățăm că dacă ai ajuns în punctul în care weekend-ul e o salvare pe care o aștepți cu nerăbdare de la viața de birou, nu ești bine?

Joburi și relații în care nu suntem niciodată pe primul plan

Mi se pare că atunci când renunți la un job pe care-l iubești, e la fel ca atunci când renunți la o relație personală. E întâi și întâi despre familiaritate. E ceea ce știi să faci. Chiar dacă o faci de două luni, de un an sau de nouă ani. Faptul că ești încă acolo îți confirmă că faci bine ceea ce faci. Apoi e teama. Dacă nu vei găsi ceva mai bun? Dacă nu vei găsi ceva la fel de bun?

Rămânem în organizații sau pe poziții profesionale pe care nu ne simțim comozi din multe motive. Pentru că e mai simplu să faci ceea ce știi deja. Pentru că ne e teamă de schimbări. Pentru că ne-am uitat ani întregi la părinții noștri care ne-au dat adevărate lecții despre de înseamnă să reziști în ciuda șefilor care defilează cu discursuri de leadership, dar sunt departe de asta. În ciuda colegilor pentru care e natural să facă totul pentru o poziție mai sus în firmă. Însă nu pot să nu mă întreb: când o să învățăm să ne punem pe noi pe primul plan?

Suntem generația lui #rezist, nu-i așa?

Uneori ne e frică chiar să recunoaștem. Mie știu că mi-a fost frică să scriu articolul acesta. Mi-a fost frică să(-mi) spun „hei, ai 24 de ani și deja ai avut două burnout-uri la activ”. Nu știu să-mi dozez entuziasmul și energia. Pare că știu, dar, pe cuvânt, nu mă pricep deloc la asta.

M-am trezit într-un moment din zi când totul era urgent și trebuia predat ieri că  nu mai vreau să iau parte la asta. Că am lucruri mai importante de care să-mi pese. Am o casă în care mă întorc cu drag în fiecare seară. Am alte priorități decât mail-urile urgente date la miezul nopții. Când totul e urgent, nu mai poți prioritiza. Când îți dai seama de asta, nu o să te mai poți urca niciodată în rollercoaster-ul oamenilor care uită de ei și de familii. 

Multă vreme mi-am zis că, atâta timp cât fiecare zi vine cu o nouă provocare și un lucru nou pe care să-l învăț, nu voi pleca de la un job. Mi-am zis și că mă voi opri cu totul din căutări când o să găsesc un job pe care să-l iubesc. Apoi mi-am dat seama cât de multe nu am luat în calcul. Cât de important este ca filosofia ta de viață să se alinieze cu cea a angajatorilor tăi. Cât de important e echilibrul.

Despre burnout & perfecționism

Am 24 de ani și două burnout-uri la activ. Fac terapie ca să îmi vindec problemele legate de perfecționism. Un perfecționism indus de oamenii alături de care am muncit, oamenii care mi-au spus că trebuie să le fac pe toate de minune. Că e în fișa postului meu să găsesc soluții. Că asta face un bun lider. Că un bun lider pleacă ultimul de la birou. Că un om de marketing are tot timpul laptopul la o întindere de mână distanță. 

Oamenii de vârsta mea nu vorbesc despre asta. Părinții mei nu vorbesc despre asta. Muncim peste program și peste puteri pentru niște bani pe care-i investim în terapie apoi. „Ia-i și fă-mă bine; fă-mă bine ca să mă urc din nou pe rotița aceea care se învârte constant”. Iar și iar și iar.

Am avut lacrimi în ochi scriind articolul ăsta și l-am publicat ca parte din terapie. Nu vreau să fie citit și să mi se plângă de milă. Dar vreau să fiu eu bine, în primul rând. Pentru că mi-am iubit job-ul, dar mă iubesc mai mult pe mine.  Și mai cred și că merită să-mi investesc energia nu în moduri prin care să muncesc mai mult sau prin care să mă lupt cu morile de vânt cu aspecte ale unui mediu de lucru care pentru mine a devenit, începutul cu încetul unul toxic.

Pentru că, întotdeauna, vor exista acei oameni care te vor înțelege. Iar când, dacă tragi linie, ce simți tu nu e panică sau frustrare, ci ușurare, eu cred că ai luat decizia corectă. Eu știu că am luat decizia corectă pentru mine.

P.S: dacă ai trecut printr-un burnout, îți recomand să citești și ce am scris despre Hopul – este cartea care a „cauzat” prima mea demisie

Arată-le și prietenilor:

5 comentarii

De ce am ales să iau o pauză de la un job în piața de carte din România 20 februarie 2020 - 9:38

[…] plângând și temându-se că nu o să găsească ceva mai bun, s-a pus de cele mai multe ori pe primul plan. De la mama am învățat tot ce știu astăzi despre […]

răspunde
O lună fără job și 5 adevăruri pe care le-am aflat cu ocazia asta 19 iunie 2019 - 19:23

[…] Chiar dacă pentru mine a fost 100% asumată decizia de a pleca fără să am un plan stabilit, pentru alții a părut aproape un teribilism. Eu am făcut acest lucru pentru că întotdeauna am plecat dintr-un loc într-altul. Cu alte cuvinte, acum chiar aveam nevoie să mă pun pe mine pe primul loc. […]

răspunde
O lună fără job și 5 adevăruri pe care le-am aflat cu ocazia asta | Blog de idei 19 iunie 2019 - 19:20

[…] Chiar dacă pentru mine a fost 100% asumată decizia de a pleca fără să am un plan stabilit, pentru alții a părut aproape un teribilism. Eu am făcut acest lucru pentru că întotdeauna am plecat dintr-un loc într-altul. Cu alte cuvinte, acum chiar aveam nevoie să mă pun pe mine pe primul loc. […]

răspunde
laviniareads 11 iunie 2019 - 10:29

Esti o inspiratie Andreea! Ma bucur ca te-ai ales pe tine.

răspunde
simonerentea 10 iunie 2019 - 21:07

Îmi imaginez că ți-a fost tare greu să scrii articolul ăsta și cred că mai aveai multe de scris. Eu te-am citit și nu îți plâng de milă, ba chiar mi se pare foarte curajos să vorbești despre burn out la 24 de ani. Îți doresc că terapia să te ajute să fii (mai) blândă cu tine. 🙂

răspunde

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. În regulă Află mai multe