Printre tonuri cenușii – un roman young adult care mi-a întrecut așteptările

by andreeachiuaru

Printre tonuri cenușii – un roman young adult care mi-a întrecut așteptările

*

V-ați întrebat vreodată cât valorează o viață de om? În dimineața aceea, viața fratelui meu a valorat cât un ceas de buzunar.

*

Deși tratează un subiect sensibil, iar suferința lituanienior nu a fost cu nimic mai prejos decât a evreilor deportați în lagărele austriece, aș minți dacă v-aș spune că este una dintre cărțile care merită citite într-o viață. Pentru mine, cel puțin, nu intră la categoria asta.

Cu toate astea, m-a intrigat suficient de tare încât să-mi doresc să aflu ce au avut de spus și alți oameni despre povestea asta. Astfel, începând de la prieteni care au bloguri de carte și au citit cartea și până la părerile citite pe goodreads, aș spune că e genul de carte care fie te sensibilizează peste măsură, fie îți dă senzația că îi lipsește ceva.

Așa am ajuns la concluzia că, dacă aș fi citit cartea asta înainte să dau peste, de pildă, Bibliotecara de la Auschwitz sau Jurnalul Annei Frank aș fi avut cu totul altă părere. Asta pentru că, Printre tonuri cenușii este totuși un roman YA (young adult), un gen mai degrabă apreciat printre adolescenți. După ce, pot spune, am citit suficient de multe cărți bune, ca să rămân impresionată, am nevoie doar de povești excepțional scrise ca să pot spune: da, aș recomanda cartea asta oricui și în orice moment.

Pe de altă parte, cred că multe dintre așteptările mele au fost influențate de părerile extraordinare pe care le-am citit despre carte înainte să o citesc. De regulă, nu-mi aleg lecturi dintre cărțile YA pentru că știu că nu apreciez felul în care sunt tratate subiectele. Iar Printre tonuși cenușii a fost o excepție de la regula pe care mi-am impus-o. Și, recunosc, e un roman young adult care mi-a întrecut așteptările.

*

Ce mi-a plăcut la Printre tonuși cenușii?

Mi-a plăcut subiectul, poate și pentru că a fost o parte a istoriei neexplorată încă. Știam de suferințele evreilor, despre viața din lagăr și chiar depoartarea lor, însă despre ce au îndurat lituanienii nu aflasem până la cartea asta.

*

Era greu să mori, sau era mai greu să fii un supraviețuitor? Aveam șaisprezece ani, eram o orfană în Siberia, dar știam răspunsul.

*

Mi-a plăcut, la fel de mult, și personajul Lina, care mi s-a părut bine conturat, poate cu mult mai bine conturat decât alte personaje din romane pentru adolescenți pe care le-am citit. E drept, oricât de multe mi-ar trece prin minte când vine vorba de felul în care scrie Ruta Sepetys nu aș putea spune niciodată că nu știe să-și creeze personajele principale.

Ce nu mi-a plăcut la carte?

Vă spuneam la început că nu aș spune despre Printre tonuși cenușii că este una dintre cărțile de citit într-o viață. Nu din perspectiva mea, cel puțin.

O face asta o carte proastă? Nu, nicidecum. Cred că avem nevoie și de lecturi ușoare din când în când. Eu, una, știu că am două preferințe, tare opuse. Una pentru cărțile populare, despre care vorbește toată lumea. Alta pentru cărți excepționale ale literaturii, acele lecturi care te șochează prin poveste și prin calitatea scriiturii.

Și acum, o dată ce am clarificat subiectul ăsta, să vă spun și ce nu mi-a plăcut la Printre tonuri cenușii. Pe de-o parte, a fost scriitura. Am avut momente în care mi-am zis că, dacă mai dau peste vreun Davai! o să renunț la lectură. La fel, descrieriile mi s-au părut destul de sărace. Subiectul, dacă mă întrebați pe mine, merită o execuție mult mai bună de atât.

Nici personajele secundare nu m-au dat pe spate. O avem de pe-o parte pe Lina, care este atent conturată și complexă. Și apoi avem familia ei și celelalte familii depoartate. Care, mi-a dat mie impresia romanul, sunt cumva un fel de modalitate de a accentua suferința celor deportați și cam atât. Cât despre relația dintre personaje, povestea de dragoste mi s-a părut neverosimilă. La fel și dialogurile dintre personaje care au părut oricum, numai naturale nu.

Iar dacă ar fi să vorbim despre final… am avut puternica impresie că autoarea a scris o poveste cu atât de mare greutate încât n-a mai reușit, pur și simplu, să o ducă până la capăt. Moment în care a gândit un final pe cât se putea de optimist, lăsând multe lucruri în aer. Iar asta nu apreciez niciodată la cărți, oricât de mult mi-ar plăcea restul poveștii.

*

Cui recomand Printre tonuri cenușii?

Recomand cartea celor care vor să citească un roman istoric ficționalizat, dar și celor sensibili la atrocitățile celui de-al Doilea Război Mondial. O recomand, mai ales, adolescenților, căci mi se pare genul de lectură care te poate face să-ți pui niște întrebări despre existența umană. La o anumită vârstă, cel puțin.

Nu în ultimul rând, o recomand celor care iubesc romanele pentru adolescenți. Sau celor care, pur și simplu, își doresc o lectură ușoară, care se citește repede, fără să fie superficială.

Iar dacă vi se pare genul vostru de lectură, o găsiți la Libris. Și, mi-am dat seama abia acum că am uitat să menționez, cartea are și o continuare: O mare de lacrimi care, spun prietenii mei cititori, este mult mai bună decât prima carte. Eu am pus-o deja de pe listă.

*

*

sursă foto: @bookworm_sisters

Arată-le și prietenilor:
0 comment
0

S-ar putea să-ți placă și:

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

despre cărți, viața în București și alte idei

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate. Acceptă Află mai multe