Acasă Cărți dragi Ruta subterană de Colson Whitehead | Micro recenzie de carte

Ruta subterană de Colson Whitehead | Micro recenzie de carte

de andreeachiuaru
0 comentariu

Ruta subterană a fost considerată cea mai bună carte de ficțiune a lui 2016. Însă n-a fost neapărat pe lista mea de citit până ce nu am citit o altă carte extraordinară: Drumul spre casă de Yaa Gyasi. Însă sunt recunoscătoare nevoii de a ști mai mult care m-a împins să citesc Ruta subterană. Vă povestesc mai jos de ce.

Despre ce e Ruta subterană?

Povestea din Ruta subterană începe pe o plantație unde doi sclavi, Cora și Caesar decid să evadeze și să ajungă într-unul dintre statele libere cu ajutorul Rutei subterane, o rețea de trenuri și persoane care au scos eliberarea sclavilor negrii de pe plantații. Aici intervine ficțiunea pentru că această rută subterană a existat doar ca o rețea de persoane interconectate în mai multe state din SUA.

Revenind. Suntem în 1820, iar negri nu sunt considerați oameni, ci proprietăți. Încercările de evadare nu sunt rare, însă puțini reușesc să ajungă prea departe. Cora este fiica uneia dintre cele despre care se crede că a reușit – Mabel. Mabel este singura slavă de pe plantația din Carolina de Sud care nu a fost găsită nicioadă.

Însă Ruta subterană nu e doar un răspuns la întrebarea: va reuși oare Cora să evadeze și să ajungă o persoană liberă? Este o frântură din istoria Americii, o Americă în care albii urăsc negrii și prea puțini sunt de acord cu emanciparea lor. Mai adaugă aici și un vânător pus pe urmele Corei și o să înțelegi de ce prima oprire din călătoria Corei nu este sfârșitul călătoriei, ci începutul ei.

Ce mi-a plăcut la carte?

Am goluri în ceea ce privește istoria universală. Majoritatea le acopăr citind literatură, nu cărți de istorie. Fac asta pentru că, atunci când vine vorba de non-ficțiune, pentru că prefer să citesc cărți mai practice – neuroștiință, psihologie, marketing etc. De aceea astfel de povești cum am găsit în Ruta subterană mă fascinează ca pe un copil pentru că vin la pachet și cu dezvăluirea unor bucăți de istorie pe care nu le cunosc.

Pentru mine o carte bună este o carte care îmi alimentează nevoia să mă opresc și să reflectez la ce am citit.

Mi-a mai plăcut mult și construcția cărții. Începe cu perspectiva bunicii Corei. Apoi aflăm câte ceva despre copilăria Corei. Se fac mici salturi în timp, însă totul rămâne foarte liniar și ușor de urmărit. Ca un side-story vine și povestea (și motivația) vânătorului de sclavi pornit pe urmele Corei.

Puncte în plus a primit Ruta subterană și pentru construcția personajelor care mi s-au părut foarte reale. Cora are emoții contradictorii, știe când i se face o nedreptate, e gata să lupte oricât, însă sunt momente în care se revoltă pe tot și nu înțelege. Se îndrăgostește, însă nu-și arată sentimentele. Nu crede în religie și o spune răspicat.

Mi-ar plăcea ca toată ficțiunea istorică pe care o citesc să fie așa: să-mi ofere context, personaje veridice, să nu se piardă în povești de dragoste neverosimile, să fie atât de bine scrisă. De altfel, cred că ar fi un gen care mi-ar plăcea mult mai mult.

Dacă ați ajuns până aici și nu v-ați dat seama Ruta subterană va fi inclusă în topul favoritele mele de la final de 2020.

Ce nu mi-a plăcut la carte?

Nu există puncte minus. Și chiar am așteptat câteva zile bune până să scriu pe blog. M-am gândit că vor fi aspecte asupra cărora voi simți nevoia să revin. Nu s-a întâmplat, din fericire. Până în acest moment pot spune că Ruta subterană este una dintre cele mai bune cărți de ficțiune istorică citite de mine vreodată.

Cui recomand Ruta subterană?

Cred că Ruta subterană e un must-read pentru pasionații de ficțiuni istorică tocmai pentru că e atât de reală (în ciuda faptului că pornește mai mult sau mai puțin de la un mit). Nu e o poveste scrisă după o rețetă cu alternarea trecut-prezent și nici nu e de un romantism inutil cum am văzut atât de multe cărți incluse în categoria asta.

Citate favorite din Ruta subterană

Sclavia e un păcat când sunt în puși în jug albii, nu și africanii. Toți oamenii au fost creați egali, mai puțin când noi hotărâm că nu ești om.

Să vezi pe altul în lanțuri și să te bucuri că nu sunt ale tale – atâta noroc le era permis celor de culoare, definit prin cât de rău îți putea fi la un moment dat.

Versurile o lăsau rece. Poeziile semănau prea mult cu niște rugăciuni, stârnind pasiuni regretabile. Îl așteptai pe Dumnezeu să te salveze, când salvarea era în puterea ta. Poezia și rugăciunea le vărau oamenilor în cap idei care îi omorau, distrăgându-i de la mecanismele necruțătoare ale lumii.

Făcu o știință a propriului ei trup negrru și acumulă observații. Fiecare lucru avea o valoare și, când valoarea aceasta se schimba, tot restul se schimba o dată cu ea. O tigvă spartă prețuia mai puțin decât una care păstra apa, un cârlig care ținea agățat somnul era mai căutat decât unul care lăsa prada să scape. Tot șpilul în America era că oamenii erau obiecte. (…) O femeie tânără care făta plozi era asemenea unei monetării, bani care zămiliseau bani. Dacă erai obiect – căruță, cal sau sclav – valoarea îți determina posibilitățile. Așa că își știa locul.


Cartea a fost publicată la Humanitas Fiction, în colecția Raftul Denisei și o găsiți pe Libris.ro. Cu puțin noroc puteți prinde reducerea de 20% pe care ei o au frecvent la cărțile acestei edituri.

 

Arată-le și prietenilor:

S-ar putea să-ți placă și:

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. În regulă Află mai multe