Acasă My stories ”22 e vârsta la care…” – scrisoare pentru copilul care am fost

”22 e vârsta la care…” – scrisoare pentru copilul care am fost

de andreeachiuaru
3 comentarii

De acum înainte, de fiecare dată când cineva mă va întreba ce vârstă am voi răspunde „22”. Și îmi dau seama că, parcă ieri spuneam că am 18 ani, apoi 19 și tot așa. Dar copilul meu interior nu s-a gândit niciodată cum va fi la 22 de ani. La 18, da. La 20, da. Și poate și la 25. Dar vârstele astea cumva intermediare nu le-a pus la socoteală.

Scrisoare către copilul care am fost

Copil drag,

Nu te-ai întrebat cum va fi la 22 de ani, dar eu îți voi răspunde. Tu erai preocupat mereu de cifrele astea rotunde care ți se părea ție că spun povești. Iar 22 era așa… o alăturare a lui 2. Vârstă de 2 ani despre care nici măcar tu nu-ți aduci aminte prea multe lucruri.

Dar lasă asta! Și ai răbdare măcar zece minute să citești, să afli, să te bucuri. Promit că o să te bucuri!

22 e vârsta la care ești copil și adult în același timp

22 e vârsta la care, pentru părinții tăi rămâi încă un copil, dar tu știi că a venit timpul să te desprinzi. E vârsta la care vacanțele lungi se transformă în concedii scurte, weekendurile în prelungiri ale săptămânii, mult doritele ore de joacă în mult dorite ore de relaxare. 22 e vârsta la care începi să înțelegi că nu lucrurile pe care le cumperi îți aduc fericirea, ci oamenii de care te înconjori.

22 e vârsta la care nu mai vrei să întâlnești oameni amuzanți, ci oameni inteligenți, de la care să ai ce învăța. 22 e vârsta la care experiențele acumulate se transformă în lecții. 22 e atunci când înveți să renunți uneori la ego și să îți ceri iertare atunci când greșești.

22 e vârsta visurilor și a lui „orice e posibil”. E vârsta la care ai puterea să-ți faci planuri și să te ții de ele. E vârsta la care încă îți dai voie să visezi, dar ai întotdeauna un plan în buzunar. Și un drum pe care ai început să mergi deja și pe care nu-l vei abandona.

22 e la vârsta la care, dacă ai un om al tău, îl iubești nu pentru cum arată, ci pentru cum simte. Și pentru cum (se) simte îmbrățișarea lui. Pentru că, deja până la 22 de ani vei știi că, la finalul zilei și al războaielor, nimic nu vindecă mai rapid și mai frumos decât iubirea reciprocă.

Să-ți spun un secret? Oh da, știu cât îți plac secretele. Am fabulat totul! Nu știu despre ce e acest 22, abia acum îl descopăr. Dar promit să-ți scriu imediat ce aflu. Până atunci ți-am spus doar despre ce aș vrea eu să fie.

*credit foto

Arată-le și prietenilor:

3 comentarii

Nu am de gând să-mi cer iertare pentru ceea ce sunt | Blog de idei 1 martie 2019 - 0:45

[…] dintre oamenii care trec strada ca să nu salute acei oameni care i-au făcut parte din poveste. Până la 22 de ani am învățat două lucruri importante: să nu rămân în locul sau lângă omul care nu-mi oferă tot ce am nevoie în acel moment și […]

răspunde
pickandkeep 22 martie 2017 - 12:27

Un articol superb! Sunt sigură că te vei distra de minune și la 22 și la 23 și tot restul vieții, iar concepțiile ți se vor schimba mereu! Eu am făcut 26 și nu mai sunt nimic din ce eram la 22 și probabil că la anul voi fi altfel decât acum,

răspunde
Andreea Chiuaru 26 martie 2017 - 13:42

Mulțumesc! Tot ce e posibil. Chiar și anii de facultate m-au schimbat foarte mult. Dar îmi place să scriu tocmai pentru a avea unde să mă întorc peste un an, doi, cinci sau poate zece.

răspunde

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. În regulă Află mai multe