Acasă Cărți dragi Scrisori din insula Guersney – cartea perfectă pentru vacanță

Scrisori din insula Guersney – cartea perfectă pentru vacanță

de andreeachiuaru
4 comentarii

Scrisori din insula Guersney – cartea perfectă pentru vacanță

Se întâmplă, când și când, să citesc o carte pe care să-mi vină să o recomand tuturor, fără excepții. Anul trecut această carte a fost Un bărbat pe nume Ove. Anul ăsta e o carte publicată la Editura NemiraScrisori din insula Guersney.

Scrisori din insula Guernsney este povestea înființării unui grup de lectură al membrilor locuitorilor din insula Guersney. Clubul are un nume simpatic și amuzant – „Clubul de lectură și plăcinte din coji de cartofi”. Așa, și? Ați putea să-mi spuneți. Până în acest punct – adică citind pe coperta din spate – cam asta a fost și reacția mea.

Atunci când aparențele înșeală

Mi se întâmplă să dezvolt reticențe față de colecțiile editurilor (sau chiar edituri, dar asta e altă poveste) care mi se pare că nu-s pentru mine. Sunt conștientă că e o greșeală, însă o fac frecvent. Iar când prietenii mei de la Editura Nemira mi-au trimis câteva cărți – între care și Scrisori din insula Guersney – am lăsat cartea de-o parte și am răsfoit cu entuziasm cărțile din colecția Babel. Mirarea vine din faptul că, de regulă, cei de la Nemira îmi trimit cărți care sunt pe placul meu. Și atunci?

A fost nevoie de câteva postări pe instagram de la oameni pe care îi știu cu gusturi de lectură similare ca să mă gândesc serios să dau o șansă cărții. De altfel, am fost suficient de sceptică încât să-mi iau cartea abia când am plecat într-un weekend la Brașov, pe tren. Am obiceiul să citesc în tren și o fac orice carte aș avea la mine – fie că e sau nu pe gustul meu.

O poveste despre puterea lecturii de a uni oamenii

Însă n-a fost nevoie de niciuna dintre măsurile astea pentru că romanul m-a cucerit încă de la prima pagină. Prima scrisoare anunță din start pasiunea pentru lectură și felul în care aceasta reușește să aducă laolaltă oamenii. Apoi mai avem, nu neapărat în ordinea importanței, o Londra devastată după Război, o comunitate misterioasă de pe insula Guesney (da, același club de care vă povesteam mai sus) și o scriitoare care își caută inspirația pentru roman.

Ce e magic la clubul de lectură din insula Guersney este că e unul extrem de pestriț. Dincolo de asta, nu pasiunea pentru lectură i-a adus aproape pe acei oameni, ci o minciună spusă pentru a scăpa de întrebările insistente ale soldaților aflați pe insulă în timpul ocupației din Al Doilea Război Mondial.

Parcă pornind de la ideea că nu există oameni cărora nu le place să citească, ci doar oameni care nu au descoperit cartea potrivită încă, locuitorii din insula Guersney încep să citească mai întâi pentru că își doresc un pretext pentru a ajunge laolaltă și apoi pentru că găsesc în lectură o alinare la ororile războiului, răspuns la probleme personale sau povești care să le permită să se bucure din când în când.

Povestea din spatele scrierii romanului

Cam atât despre acțiune, pentru că n-aș vrea să vă dezvălui prea mult. Frumusețea acestui roman nu stă însă doar în poveste, ci mai ales în scriitură. Este genul de lectură care te captivează, dar îți oferă totodată o senzație de căldură și care te apropie de personaje. Totodată, se citește tare ușor.

Ce aș mai vrea să vă povestesc despre scriitură este chiar ce s-a întâmplat de romanul are două autoare. Așa cum am aflat din pagina de mulțumiri, Mary Ann Shaffer, autoarea care a început să scrie povestea clubului de carte din insula Guersney s-a îmbolnăvit înainte ca romanul să fie gata. Ștacheta a fost preluată de nepota ei, Annie Barrows, care, sub îndrumarea editorului, a scris un final al cărții. Din păcate, Mary Ann a decedat înainte de publicarea romanului. Însă, vă asigur, dacă nu v-aș fi spus povestea asta, nu ați fi sesizat niciun fel de discrepanță în scriitură.

 

Găsiți romanul aici sau aici. Iar dacă sunteți în căutare de alte recomandări de cărți de vacanță, vă invit să citiți articolul de aici.

 

Arată-le și prietenilor:

S-ar putea să-ți placă și:

4 comentarii

Editura Nemira | Top cărți preferate citite până acum | Blog de idei 21 iulie 2020 - 21:23

[…] Despre ce e vorba în carte (super pe scurt): dacă ești curios despre ce e cartea și de ce mi-a plăcut așa de mult, citește o recenzie pentru Scrisori de pe insula Guersney. […]

răspunde
Cele mai bune cărți citite în 2018 | Blog de idei 4 ianuarie 2019 - 11:17

[…] Scrisori din insula Guersney – un roman alcătuit în totalitate din scrisori despre puterea lecturii de a apropia oamenii și a le da un motiv pentru care să supraviețuiască chiar și celor mai cumplite orori. Recenzia cărții e aici. […]

răspunde
Bookish 24 iulie 2018 - 10:18

Și eu am reticențe față de anumite edituri. Colecția Babel, de exemplu, nu-mi place din cauza formatului. Mi se pare prea lungă și îngustă cartea și nu-mi place cum se deschide. Ar trebui să le spună cineva să renunțe la formatul ăsta :)) știu mai multe persoane care au aceeași problemă.

răspunde
andreeachiuaru 24 iulie 2018 - 20:10

Haha! Nici mie nu-mi plăcea, apoi am început să adun ceva cărți din colecție și am prins drag de ele, nu dau rău în bibliotecă. Dincolo de superficialitățile astea, însă, în Babel sunt titluri chiar faine.

răspunde

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. În regulă Află mai multe