3 seriale care s-ar putea să-ți placă dacă iubești să citești

by andreeachiuaru

Din când în când, mă mai uit și la seriale. Recunosc, aproape mereu aleg o oră de lectură în locul unui serial, oricât de captivant ar fi, însă mă mai trezesc prinsă în fața Netflix-ului ore bune. Iar dacă nu prea mai știți la ce să vă uitați, am eu niște sugestii de seriale pentru cititori care s-ar putea să vă placă tocmai pentru că iubiți cărțile.

Gilmore Girls

7 sezoane / 153 episoade (serialul e încheiat)

Gilmore Girls nu e chiar cel mai scurt serial sau cel care să te țină cel mai bine în priză, dar e unul dintre favoritele mele. Îl recomand pentru că, dacă iubești să citești, sigur te vei regăsi în pasiunea lui Rory (una dintre cele două fete Gilmore) pentru lectură. E un serial despre o mamă singură (e o mamă atipică și mega cool, trust me) și fiica ei, Rory. Mă rog, e doar firul principal, pentru că serialul e plin de personaje simpatice.

Are zeci de replici cute, recomandări de lectură, discuții în jurul cărților. Și e, per total, un serial în care urmărești evoluția unor personaje super simpatice și a relațiilor dintre ele. Deși, recunosc, nu a fost 100% relatable nici pentru mine pentru că e un serial despre viața de dinainte de social media, le-am îndrăgit super tare pe Lorelai și Rory.

The Affair

4 sezoane / 42 episoade (sezonul 5 va fi lansat curând)

Primul sezon m-a prins ca un thriller bun. Nu e vorba despre povestea în sine, ci despre cum e ea spusă. The Affair este povestea unui scriitor căsătorit, fără prea mare succes și aflat în criza vârstei de mijloc care se îndrăgostește de o ospătăriță pentru care e gata să riște totul, chiar și propria libertate. La începutul serialul primești indicii despre un accident rutier – nu ți se explică prea bine dacă a fost o crimă sau nu și nici cine a fost vinovatul.

Povestea e relatată din două perspective, mai întâi a celor doi amanți. Treptat, apar și perspectivele altor personaje (nu-mi mai aduc bine aminte dacă din primul sezon sau din următoarele). Fiecare episod e împărțit în două jumătăți și sunt relatate aceleași întâmplări din două perspective diferite. E mega interesant felul în care memoria noastră e atât de subiectivă, mai ales când vine vorba de relațiile amoroase. Mi s-a părut bine construit și chiar m-a prins din prima, deși povestea e construită pornind de la niște clișee.

Ce nu mi-a plăcut e că următoarele sezoane sunt destul de proaste și se pierde suspansul. Practic, din al doilea sezon devine o dramă proastă. Eu m-am oprit după două sezoane și jumătate. Dar, serios, merită să vedeți primul sezon.

You

un sezon / 10 episoade (sezonul 2 a fost confirmat, însă dacă vă grăbiți să aflați ce mai face Joe, citiți cartea)

You l-am devorat, pur și simplu. Am citit cartea în română și nu m-a dat pe spate. Mi se pare o carte bună pentru adolescenți (16+, are un limbaj vulgar și scene explicite), nu neapărat dacă ești în căutarea de cărți serioase. Dar nu despre carte e vorba (despre care am scris aici, apropo), ci despre serial. Deși am auzit și critici de la iubitorii cărții, mie mi s-a părut perfect. L-am terminat într-o singură seară (da, 10 ore de Netflix!). Efectiv m-am pus pe canapea pe la ora 5, într-o vineri, și nu m-am ridicat până nu a fost gata.

În You îl avem pe Joe, un librar sexy care pare a fi visul oricărei tipe. E atent, grijuliu, gata să răspundă oricărei nevoi. E genul de tip pe care-l suni la 2 dimineața și vine să te salveze. Și unde mai pui că și citește? De fapt, deține o librărie. Însă atunci când lucrurile nu ies așa cum își dorește și fata visurilor lui pare să fie mai degrabă atrasă de băiatul rău, Joe se transformă într-un psihopat. De la urmărirea pas cu pas și până la a-i ucide pe cei care-i stau în cale. Subiectul e puțin înfricoșător dacă stai să te gândești că tot ceea ce știe Joe despre Beck (fata visurilor lui) este aflat de pe social media. Și tot de social media se folosește pentru a-și ascunde urmele crimelor. 

Dincolo de asta, deși nu e un serial în care se întâmplă foarte mult lucruri (cartea are aproximativ 250 de pagini, serialul aproape 10 ore) felul în care e urmărită povestea s-ar putea să te țină lipit de canapea.

E rândul vostru acum: ce seriale pentru cititori vă trec prin cap?

Arată-le și prietenilor:
1 comment
1

S-ar putea să-ți placă și:

1 comment

Ce am învățat despre cărți de la Rory Gilmore - Ceainicul.ro 30 septembrie 2019 - 22:48

[…] văzut că Andreea Chiuaru a făcut o listă cu recomandări de seriale pentru iubitori de cărți, și a menționat de asemenea Gilmore […]

Reply

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

despre cărți, viața în București și alte idei

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate. Acceptă Află mai multe