Sfîrșitul nopții de Petronela Rotar – cea mai bună carte a lui 2016

by andreeachiuaru

Sfîrșitul nopții a fost prima mea întâlnire cu proza Petronelei Rotar. De fapt, am avut o încercare de a citi Alive (pe care, între timp, am uitat-o acasă, la părinți, când mi-au picat privirile pe Memoriile unei fete cuminți de Simone de Beauvoir) și am răsfoit puțin și O să mă știi de undeva (carte dăruită iubitului meu acum vreo doi ani, de altfel, mare fan al Petronelei), dar nu le pot considera cărți citite. 

Cea mai bună carte a anului 2016?

Cartea nu mi-a atras atenția până să fi fost votată cea mai bună carte a anului 2016. De altfel, sunt perfectă conștientă că-i o chestie de popularitate și nu are o relevanță pentru adevărata valoare a unei cărți. Însă, da, trebuie să recunosc, acesta a fost motivul pentru care am vrut să citesc cartea.

Am prostul obicei să analizez un volum de proză scurtă nu ca pe un tot, ci ca pe o colecție în care sunt adunate mai multe povestiri. De altfel, sunt fană declarată a romanelor, deși consider că un autor foarte bun este cel care stăpânește proza scurtă (mi se pare mult mai greu să îți concentrezi scriitura în câteva pagini și să reușești să transmiți ceva). 

Despre carte luată ca un tot și despre fiecare proză în parte

Luate separat, unele dintre povestiri mi s-au părut foarte bune, altele bune și câteva nu mi-au trezit prea multe sentimente. De altfel, mi-ar fi plăcut un volum mai închegat, unde prozele să aibă o continuitate sau măcar aceeași tematică. Poate asta este frumusețea cărții Petronelei, m-ar putea contrazice cei care au apreciat cartea. Nu zic că nu-i așa. 

Ce pot să spun este că am citit cărți mai bune publicate în 2016, dar și cărți mai bune de proză scurtă (ale autorilor români sau străini, irelevant). Adevăratul plus al volumului Sfîrșitul nopții este felul în care Petronela Rotar scrie. Nu pot să nu apreciez asta. Însă, pentru mine, cartea aceasta nu este cea mai bună a anului 2016. Votul mi se pare strict influențat de popularitate, cum spuneam și mai sus.

Un alt plus al acestei cărți este felul în care Petronela reușește să transpună realitatea și să utilizeze diferite voci narative. Acesta a fost singurul moment în care nu mi-a părut rău că volumul este un mozaic de stări și întâmplări.

Concluzii despre Sfîrșitul nopții

Da, mi-a plăcut cartea. Însă, evaluată după un rating personal i-aș acorda doar 3.5/5. De ce? Pentru că pot enumera cel puțin trei cărți de proză scurtă care mi-au plăcut mai mult de atât. Totuși, cred că a fost o întâlnire reușită și aștept cu nerăbdare să trec pe acasă și să pun mâna pe Alive.

(P) Găsiți cartea Sfîrșitul nopții de Petronela Rotar, alături de alte cărți de beletristică, la librăria online Libris.

Arată-le și prietenilor:
3 comments
0

S-ar putea să-ți placă și:

3 comments

7 scriitoare contemporane din România pe care le recomand cu drag 21 iunie 2018 - 9:06

[…] am povestit deja pe blog mai multe despre Sfîrșitul nopții și despre Orbi. Dar până ajungem la recenzii, vreau să vă las și un citat drag din […]

Reply
5 cărți noi de căutat la Gaudeamus 2017 | Blog de idei 4 martie 2018 - 14:32

[…] Știți că Orbi a fost cea mai vândută carte de Black Fridat pe Libris.ro? Nu e ăsta motivul pentru care vreau s-o cumpăr, oricum. Sau poate că e. Dar, oricum, rămâne doar unul dintre motive. Dorința de a citi cartea asta vine din curiozitatea de a vedea cum sună un roman scris de Petronela Rotar. Nu-i autoare mea preferată, o spun de-acum, dar cumva îmi place suficient de tare încât să vreau să citesc Orbi. Dacă vreți să mergeți totuși la sigur, vă recomand Sfîrșitul nopții – abia după ce citiți recenzia. […]

Reply
Bookhaul de casă nouă – blog de idei 26 mai 2017 - 17:54

[…] Despre Sfîrșitul nopții v-am povestit deja. Așa cum probabil era de așteptat, m-a atras faptul că a fost nominalizată cea mai bună carte a anului 2016. Impresii despre ea citiți, pe larg, în articolul dedicat. […]

Reply

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

despre cărți, viața în București și alte idei

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate. Acceptă Află mai multe