Acasă Cărți dragi Singurătatea numerelor prime de Paolo Giordano | Micro recenzie de carte

Singurătatea numerelor prime de Paolo Giordano | Micro recenzie de carte

de andreeachiuaru
0 comentariu

Am aflat despre Singurătatea numerelor prime de la scriitoarea Doina Ruști în articolul cu recomandări de cărți de la autori români. M-a atras descrierea și, o lună și ceva mai târziu, când mi-am ales cărți de la Libris, am pus-o pe listă. Recunosc, nu mă așteptam să ajungă una dintre cele mai bune cărți citite de mine în 2020. Și mi-e cu atât mai dragă cu cât a reprezentat și o surpriză.

De ce se numește Singurătatea numerelor prime?

Dacă ai ajuns aici confuz din pricina titlului, o să-ți redau paragraful în care se explică metafora din titlu. Pe mine m-a cucerit complet această metaforă care vine din matematică și care descrie perfect relația celor doi.

Numerele prime sunt divizibile numai cu unu și cu ele însele. Stau la locul lor în infinita serie de numere naturale, strivite, la fel ca restul, între alte două, dar cu un pas mai încolo față de celelalte. Sunt numere bănuitoare și solitare, de aceea Mattia le găsea minunate. Uneori credea că au ajuns din greșeală în acea secvență, că rămăseseră prinse în capcană ca niște mici perle înșirate pe un colier. Alteori, în schimb, bănuia că și lor le-ar fi plăcut să fie ca restul, numai niște numere oarecare, dar că, pentru un motiv anume, nu erau în stare. (…)

La un curs din primul an, Mattia învățase că, printre numerele prime sunt unele și mai speciale. Matematicienii le numesc numere prime gemene: sunt perechi de numere prime care sunt aproape, de fapt foarte aproape, pentru că între ele este mereu un număr par care le împiedică să se atingă cu adevărat. Numere ca 11 și 13, ca 17 și 19, 41 și 43. (…) Mattia se gândea că el și Alice erau astfel: două numere prime gemene, singure și pierdute, apropiate, dar nu îndeajuns pentru a se putea atinge cu adevărat.

Despre ce e Singurătatea numerelor prime?

Alice și Mattia sunt două numere prime. Doi oameni care seamănă teribil (prin dramele din copilărie și statutul lor de inadaptați ca adolescenți și mai târziu ca adulți). Singurătatea numerelor prime urmărește viața fiecăruia dintre ei, începând din copilărie și până la maturitate. Sunt redate ambele perspective, în capitole scurte. Nu e un roman liniar, în care vezi toată evoluția personajelor, zi după zi. E mai degrabă un roman în care tragi cu ochiul la viața personajelor în diferite momente cheie.

Romanul începe în copilărie. Alice suferă un accident de schi care o lasă cu o problemă la picior care îi va marca adolescența. Mattia este geamănul sclipitor într-o familie în care sora lui suferă de autism și printr-o greșeală a copilăriei se pierde și nu mai este găsită niciodată. Cei doi își poartă vina și, mai târziu, în liceu, tocmai aura lor stranie îi aduce aproape.

Singurătatea numerelor prime nu e un roman de dragoste tipic. Da, e despre relația dintre Mattia și Alice, parcă sortiți să fie despărțiți unul de celălalt. Metafora din titlu devine cu atât mai frumoasă cu cât citești mai mult din carte. Întrebarea vor găsi să găsească o cale să fie împreună? te bântuie pe măsură ce trec anii și fiecare pare că-și construiește propria viață.

Ce mi-a plăcut?

Singurătatea numerelor prime va ajunge în topul celor mai bune cărți citite de mine în 2020. Asta înseamnă că mi-a plăcut tot, de la poveste la construcția personajelor. Un loc aparte îl are și scriitura. Încă de când am descoperit literatura italiană am regăsit în ea o anume muzicalitate. Triste sau vesele, cărțile scriitorilor italieni au pentru mine un farmec aparte.

Vă spuneam în micro recenzia video de pe IGTV că Singurătatea numerelor prime nu e neapărat ce te-ai aștepta la un roman de dragoste. Însă tocmai asta l-a făcut pentru mine romanul de dragoste perfect – realist, tandru, cu o scriitură impecabilă și plin de metafore.

Ca idee, mi s-a părut asemănător prin subiect cu mult mai populara Oameni normali (click pe titlul cărții ca să vezi ce am scris despre ea).

Ce nu mi-a plăcut?

În mod clar Singurătatea numerelor prime nu e o carte pentru oricine. Spun asta pentru că e mai degrabă un roman al stărilor. E un roman care se construiește pe acel ce-ar fi dacă. Nu e un roman cu happy-end sau o carte cozy, de vară. Însă acelea nu sunt genul meu de lecturi.

Fac precizarea asta nu pentru că mi-aș fi dorit mai mult de la cartea asta, ci pentru că am simțit că nu e genul de carte pe care aș recomanda-o oricui m-ar întreba care sunt romanele mele de dragoste preferate.

Cui o recomand?

Dacă ai ajuns până aici, ai citit tot ce am scris și ți-ai dorit să citești Singurătatea numerelor prime probabil că tu ești fix genul de persoană căreia i-aș recomanda-o. Reține totuși că e o carte de mood și păstreaz-o pentru un moment în care îți dorești ceva mai multă introspecție. Deși, recunosc, eu am devorat-o în trei zile nu atât din curiozitate să aflu ce se va întâmpla cu personajele, ci cât din dorința de a mă bucura de scriitură cât de mult pot.

În încheiere – (încă) un citat favorit

Ea era în cealaltă cameră și-l aștepta. Îi separau două rânduri de cărămizi, câteva straturi de tencuială și nouă ani de tăcere.

Dacă te-am făcut curios, găsești cartea la Libris, alături de alte mii de cărți beletristică și non-ficțiune. În luna iunie, ei au 2+1 gratis la toată oferta de carte.
Arată-le și prietenilor:

S-ar putea să-ți placă și:

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. În regulă Află mai multe