Se poate și fără stres la birou. Despre „It doesn’t have to be crazy at work”

by andreeachiuaru

Să ai stres la birou a devenit noul lucru normal pentru aproape toată lumea. Să aștepți weekend-ul. Să aștepți vacanța. Să nu ai niciodată voie să te deconectezi cu totul. Sunt necesare toate astea pentru a face lucruri mărețe? Nu.

It doesn’t have to be crazy at work este cartea care a dat naștere acestei întrebări pentru mine. Scrisă de fondatorii Basecamp, un serviciu de project & team management, cartea promite să ofere o altă perspectivă asupra lucrurilor. Eu am avut ocazia să lucrez în Basecamp în perioadă în care am lucrat remote ca SEO Content Writer. Aaand I loved it. Atât de mult încât le-am tot propus oamenilor cu care am lucrat să cumpere Basecamp. Nu mi s-a aprobat, firește, însă nici măcar nu cred că a fost vorba de cost. Ci mai degrabă de faptul că aplicația pare să „rezolve” ceva ce mulți dintre managerii români nu vor să rezolve: factorul stres la birou.

Apropo, de carte am aflat prima dată de la Cristina Chipurici. Țin minte că vorbeam despre carte și mi-a spus s-o citesc ca să pot să exclam „Aha! Fix așa a fost și la mine: stres la birou, colegi care vor tot timpul ceva de la tine etc.”

Workaholics aren’t the heroes. The real hero is home because she figured out a faster way to get things done.

5 idei despre stres la birou și nu numai extrase din carte

Am citit It doesn’t have to be crazy at work cu creionul în mână și mi-am notat super multe idei. Pentru că nu vreau însă să scriu un articol kilometric, am comasat totul în 5 idei faine pe care simt să le dau mai departe.

Răspunsul nu stă în mărirea numărului de ore, ci în creșterea eficienței

Pentru mine, perfecționarea e un lucru la care lucrez continuu. Vreau să devin o versiune mai bună a mea. Să mă concentrez mai ușor pe ce am de făcut. Să fiu cu adevărat mai productivă, nu mai ocupată. De aceea ideea găsită în carte a fost cumva o confirmare a faptului că sunt pe drumul cel bun. Că răspunsul nu stă în mai mult de 40 de ore pe săptămână, ci în creșterea eficienței.

Despre alegeri și de ce nu trebuie să faci tu totul

Întotdeauna poți alege, însă când pare mai complicat să explici ceva, s-ar putea să faci chiar tu. La fel ca atunci când un coleg nu se descurcă la ce are de făcut. Un bun lider asta face, nu? Nu! M-am săturat de povestea că un bun lider se sacrifică pentru oamenii lui într-un mod prostesc. Că un bun lider nu are dreptul la vacanțe. Știți ce cred eu că face un bun lider? Inspiră. Însă dacă ce inspiră el este nevoia de a lucra peste program și un stres la birou pe modul repeat, asta nu e influență pozitivă.

În realitate, mare parte din noi nu suntem tot timpul productivi sau necesari, ci ocupați. Și e o diferență de la cer la pământ între a fi nevoie de tine și a fi nevoie de un al doilea om undeva.

Să ai tot timpul ceva de făcut nu înseamnă să fii productiv, ci ocupat

Când am citit prima dată ideea asta în Esențialismul, e ca și cum mi-aș fi dat un reset. Timp de două săptămâni încă m-am întrebat după bifarea fiecărui task dacă fac ceva productiv sau doar mă prefac ocupată. E drept, linia e foarte subțire de multe ori. Cu toții cred că avem task-uri importante și task-uri birocratice. Însă să te cufunzi în task-uri mici și fără însemnătate și să te minți că ești ocupat tot timpul nu va face decât să te determine să  muncești mai mult. Pentru că, ghici ce, task-urile importante trebuie și ele făcute până la urmă.

De fapt, nu ai deloc nevoie de un răspuns imediat

E o greșeală pe care am făcut-o și eu când eram junior. Mi-am dat seama apoi cât de nociv este să-ți întrerupi colegii pentru chestiuni relativ urgente. Când totul e urgent, nu ai cum să prioritizezi. Așa că vor prioritiza alții pentru tine.

De aceea soluția implementată de cei de la Basecamp în sediul lor mi se pare genială. Toți angajații lor au ore de consultanță anunțate și știute dinainte. Ceea ce înseamnă că, dacă ai o problemă marți la ora 2, iar specialistul la care tu vrei să apelezi este deschis doar vineri la ora 4 să-ți răspundă, vei aștepta până vineri la 4.

Cultura asta a lucrurilor non-urgente mi se pare că reduce un procent serios de stres la birou. Și, cu toate că sunt convinsă că nu poate fi aplicată oriunde, să înveți să respecți timpul colegilor și să-ți grupezi întrebările în așa fel încât să nu le fragmentezi fiecare oră de muncă din zi, e cel mai bun lucru pe care-l poți face.

Ideea de bază e că în 99% dintre cazuri, tu nu ai nevoie de un răspuns imediat. Însă faptul că cel pe care-l poți întreba e la un birou distanță, tentanția de a-l întrerupe e atât de mare, încât o să faci. Funcționează și vice-versa, cu manageri care adaugă task-uri peste task-uri. E firesc să ai idei. Însă nu toate ideile merită implementate în următoarea oră. Eu am testat ambele ipostaze și cred sincer că, până ce nu ajungi la nivelul la care ești tratat la fel, nu prea poți învăța să respecți timpul celorlalți.

Fugi de liderii care dau exemplul auto-sacrificiului

Vă spuneam în articolul cu motivele pentru care am plecat eu din piața de carte că am făcut un experiment în ultima lună. Am fost la fiecare interviu și am vorbit despre cât de important e pentru mine să prioritizez împreună cu echipa, nu să mi se adauge task-uri pe lista cu lucruri de făcut. Și, de asemenea, despre faptul că nu accept să răspund la mail-uri în weekend sau după program decât pentru lucruri cu adevărat urgente.

Am și ascultat ce au avut de zis oamenii. Însă abia după ce am citit cartea mi-am dat seama că liderii care spun „aici suntem o adevărată familie” sunt liderii dispuși la sacrificii. Și, cu toate că nimeni nu-ți va spune în față că se așteaptă să răspunzi la telefon și sâmbătă la ora 4, o să-ți ceară asta. Pentru că un om obișnuit să fie disponibil tot timpul va aștepta același lucru și de la cei aflați în subordine. 


Mulțumirile pentru că am reușit să citesc cartea înainte să se traducă la noi merg la Books Express, librăria care îți aduce orice carte din lume. Dacă v-au plăcut ideile extrase de mine, puteți da click pe titlul cărții: It doesn’t have to be crazy at work.

Arată-le și prietenilor:
0 comment
0

S-ar putea să-ți placă și:

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

despre cărți, viața în București și alte idei

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate. Acceptă Află mai multe