Ruta subterană a fost considerată cea mai bună carte de ficțiune a lui 2016. Însă n-a fost neapărat pe lista mea de citit până ce nu am citit o altă carte extraordinară: Drumul spre casă de Yaa Gyasi.…
literatură americană
Culoarea purpurie este una dintre cărțile care au avut o contribuție importantă la literatura americană. Asta și faptul că a fost premiată cu Premiul Pulitzer au fost motivele pentru care am vrut să o citesc.…
Am pus ochii pe Soția aviatorului încă de cum a apărut în librării. Câteva luni mai târziu am găsit-o într-un anticariat și am luat-o acasă. Pentru că m-am trezit într-o seară cu poftă de citit ficțiune, am…
Rețeaua Alice m-a atras ca un magnet, deși niciodată nu m-am considerat o fană a ficțiunii istorice. M-a atras prin poveste, dar și prin ratingul de peste 4 stele de pe Goodreads. M-a prins destul de…
Mi-am dorit Acolo unde cântă racii înainte să știu măcar despre ce e vorba. E una dintre cărțile aflate în top vânzări în afara țării, iar traducerea care s-a întâmplat destul de repede, a fost un plus.…
Dulcele bar a fost pentru mine una dintre acele cărți pe care le cumperi super entuziasmat și care stau apoi pe rafturi cu anii. Am aflat de ea în timpul facultății. Între alții, mi-a fost recomandată…
Sticletele este una dintre cele mai populare cărți ale literaturii contemporane. Recompensat cu Premiul Pulitzer în 2014, Sticletele va fi ecranizat în acest an. Deși mi-am cumpărat cartea în vara lui 2015 și am plănuit să o citesc…