Acasă Cărți dragi Tatăl celuilalt copil de Parinoush Saniee | Micro recenzie de carte

Tatăl celuilalt copil de Parinoush Saniee | Micro recenzie de carte

de andreeachiuaru
0 comentariu

Tatăl celuilalt copil este al doilea roman al lui Parinoush Saniee, autoare născută în Teheran. E una dintre cărțile de pe lista de lecturi interzise în țara ei, precum și în alte țări islamice. Eu am făcut cunoștință cu autoarea prin intermediul primei sale cărți, Cel care mă așteaptă, care, la vremea la care am citit-o, mi s-a părut una dintre cele mai bune cărți citite. De aceea am pornit cu niște așteptări foarte mari de la Tatăl celuilalt copil: mă așteptam să descopăr o carte mare a literaturii.

Despre ce e Tatăl celuilalt copil?

Tatăl celuilalt copil este povestea copilăriei lui Shababab, văzută atât prin ochii lui, cât și prin ochii mamei sale. Până la vârsta de 4 ani, Shabab nu scoate niciun cuvânt, ceea ce îi face pe toți cei din jur să-l considerere retard. Singura care pare să creadă în inteligența copilului este mama lui. E drept, Shabab e un copil cu probleme, însă un copil de o inteligență sclipitoare. Unul care, însă, nu poate înțelege lumea înconjurătoare și care se teme să vorbească. Astfel, toate conversațiile pe care le poartă sunt cu prietenii lui imaginari, două variante de alter-ego ale sale.

Pentru că tatăl lui Shabab îl respinge în repetate rânduri, dar și pentru că întreaga sa atenție îi este acordată fratelui mai mare, Arash, un copil obligat de perfecționismului tatălui să fie cel mai bun în tot ceea ce face, Shabab ajunge, să-l numească pe tatăl său, în discuțiile sale interioare, tatăl lui Arash. Cartea este, de fapt, o rememorare a copilăriei văzută de Shabab, acum la 20 de ani.

Ce mi-a plăcut la carte?

Mi-a plăcut povestea, care m-a apropiat de personaje tare mult. În plus, se citește foarte repede. Am citit aproape jumătate într-o singură zi în care am stat acasă. Îmi plac, de regulă, poveștile istorisite prin ochii personajelor-copii. Au o sensibilitate și o inocență aparte. Mi-a plăcut și construcția, per total, pentru că, începutul romanului este, de fapt, sfârșitul poveștii, iar întreaga poveste este o rememorare a copilăriei.

Ce nu mi-a plăcut la carte?

Cred că aveam totuși așteptări puțin cam mari. Nu am înțeles rolul perspectivei mamei în toată povestea. La fel cum nu am înțeles niște aglomerări de acțiuni care au deschis planuri noi, fără prea mult sens în poveste. Deși e una dintre cele mai vândute cărți ale ultimilor ani, mie mi s-a părut doar o carte ușurică, de vacanță, nu una care-ți schimbă viața în vreun fel. Posibil ca aceeași impresia s-o fi avut dacă citeam acum Cel care mă așteaptă. În primul an de facultate, când am citit-o, am trăit parcă prin intermediul personajelor.

Cui recomand cartea?

Recomand Tatăl celuilalt copil celor care iubesc poveștile sensibile, însă vor o carte ușor de parcurs și care să nu te distrugă emoțional (vezi O viață măruntă, cea mai bună carte de ficțiune pe care am citit-o în 2018). E o carte care se citește în câteva ore, cu o poveste care te ține în priză și care te poate face să te revolți pe alocuri pe nedreptatea celor din jur. Uneori, îți vei dori să treci prin paginile cărții ca să-l îmbrățișezi pe micul Shabab. Dar nu, e din punctul meu de vedere, o carte pe care trebuie s-o citești într-o viață de om.

Vrei să cumperi Tatăl celuilalt copil? Încearcă aici:

Cartepedia | Libris | Elefant


Micro recenzie de carte este o rubrică în care scriu, (foarte) pe scurt despre cărțile citite. Dacă ai ratat o micro-recenzie sau ai nevoie de inspirație pentru lecturi viitoare, găsești cărțile cu micro recenzii de pe blog, aici.

Arată-le și prietenilor:

S-ar putea să-ți placă și:

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. În regulă Află mai multe