Acasă Cărți dragi Toată lumina pe care nu o putem vedea de Anthony Doerr | Micro recenzie de carte

Toată lumina pe care nu o putem vedea de Anthony Doerr | Micro recenzie de carte

de andreeachiuaru
1 comentariu

Mi-am cumpărat Toată lumina pe care nu o putem vedea din Cărturești Carusel, undeva prin vara trecută. Eram acolo pentru a lua un cadou și m-a atras promoția 2+1 gratis la Humanitas Fiction. Nu mai știam bine cine mi-o recomandase și cum de ajunsese la mine pe listă. Dar văzând că a obținut Premiul Pulitzer m-am gândit că e cu siguranță o carte bine scrisă. Și așa a și fost.

Despre ce e Toată lumina pe care nu o putem vedea?

Toată lumina pe care nu o putem vedea e o ficțiune istorică. Acțiunea se petrece în preajma Celui De-al Doilea Război Mondial și urmărește destinul a două personaje. Într-un plan o avem pe Marie Laure, o fată oarbă care locuiește cu tatăl ei la Paris. În cel de-al doilea plan îl avem pe Werner, un puști orfan pasionat de tehnică care ajunge la o școală militară datorită talentului său de a repara orice.

Mare parte din carte acțiunea se desfășoară pe cele două planuri și aproape că nu înțelegi când și unde se vor lega. În afară de saltul în spațiu, cartea mai face și un salt în timp care o face pe alocuri puțin greu de urmărit. Însă felul în care e scrisă cartea e mai presus chiar decât povestea în sine. Presimt că o voi recomanda multă vreme de acum înainte când va veni vorba despre cărți foarte bine scrise.

Ce mi-a plăcut la carte? 

Mi-au plăcut poveștile celor doi copii/adolescenți. Dar și mai mult mi-a plăcut felul în care Anthony Doerr m-a făcut părtașă la ele. Deși m-aș fi așteptat ca trecerea între cele două perspective să fie confuză, felul în care autorul a îmbinat poveștile m-a făcut să mă simt părtașă la poveste, de parcă m-aș fi putut teleporta în spațiu și în timp și i-aș fi putut urmări pe cei doi chiar de la o fereastră.

Ce nu mi-a plăcut?

Cum ziceam puțin mai sus, singurul lucru greoi mi s-a părut saltul în timp pe care-l face autorul. Acțiunea romanului începe într-o seară de august 1944. Într-un alt plan, ne întoarcem cu 10 ani mai târziu ca să înțelegem cum s-a ajuns în punctul de la începutul romanului. Pe parcurs, călătoria asta în timp se tot repetă și uneori e puțin deranjantă. Mai ales atunci când stai cu sufletul la gură să afli ce se întâmplă, iar când dai pagina observi că autorul nu e gata să-ți dezvăluie secretul așa că te poartă cu câțiva ani în trecut sau în viitor.

Cui recomand Toată lumina pe care nu o putem vedea?

Toată lumina pe care nu o putem vedea e o carte pe care aș recomanda-o tuturor iubitorilor de literatură. E greu s-o încadrezi într-un gen. Am ezitat chiar și să-i pun eticheta de „ficțiune istorică” pentru că nu vreau să răpesc cuiva plăcerea de a o descoperi. Eu deja am decis că va ajunge în lista cu cele mai bune cărți citite în 2020. Așa că, dacă te bazezi în general pe recomandările pe care le fac, pune și cartea asta pe listă, nu cred că voi găsi vreun cititor de literatură care să n-o aprecieze.

Găsești cartea în toate librăriile de la noi. Zilele astea, Cărturești are însă o campanie faină de 2+1 gratis în care e inclusă și cartea asta. Sunt aproape 10.000 de cărți în selecție și cea mai bună parte e că poți comanda cărți de la mai multe edituri și totuși să profiți de oferta 2+1. Dacă nu vrei să o cumperi de la Cărturești, o găsești și pe Libris. Pe elefant.ro momentan e disponibilă doar în engleză.

Arată-le și prietenilor:

S-ar putea să-ți placă și:

1 comentariu

Predulete 2 aprilie 2020 - 21:55

Am in gand sa achiziționez cartea aceasta de luni bune, însă tot uit de ea cand pun cate o comanda. 🙁

răspunde

Spune-mi părerea ta:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. În regulă Află mai multe