Acasă Cărți dragi Zilele abandonului de Elena Ferrante – o carte-strigăt de ajutor

Zilele abandonului de Elena Ferrante – o carte-strigăt de ajutor

de andreeachiuaru
2 comentarii

Zilele abandonului a ajuns la mine în bibliotecă după ce știam deja că o iubesc pe Elena Ferrante. Mai știam și că, probabil, nimic nu-i va egala tetralogia în inima mea. Și am vrut să o citesc chiar dacă, citind descrierea, mi-a venit să nu o fac. Și nu-mi pare rău.

Zilele abandonului e genul de poveste pe care o știm cu toții: el se îndrăgostește de alta, iar ea rămâne în urmă. E povestea pe care am spus-o și eu în Cronica unei despărțiri.

Aceeași poveste, un infinit de comportamente

În Zilele abandonului, Olga este femeia părăsită. Scriitoare ratată care a renunțat la tot ce și-a dorit în viață pentru a avea grijă de familie, Olga se vede pusă în fața unui impas: dacă el a plecat, eu ce fac?

Am povestit impresii la cald, despre carte, pe instagram, și v-am spus că, dacă ar fi să aleg un singur cuvânt ca să o descriu aș spune: intensă.

Olga se comportă așa cum fac, probabil, toate femeile părăsite. E un comportament pe care îl știm mai ales noi, femeile: l-am trăit sau poate l-am văzut la oameni apropiați. E un comportament curios, din punctul meu de vedere. Te aștepți ca suferința să nască monștri, dar nu știi cum se va manifesta de această dată. Pe rând rațională și cuprinsă de nebunie, Olga trece dintr-o stare în alta ca într-un roller-coaster periculos.

Una dintre frazele regăsite în primele pagini ale cărții:

Dacă el iubește o altă femeie, orice vei face nu va folosi la nimic. (…) Trebuie să comprimi durerea, să renunți la posibilitatea gestului, a vocii stridente. (…) Nu face ca sărmana, nu te consuma în lacrimi. Evită să semeni cu femeile zdrobite dintr-o carte celebră din adolescența ta.

Ca mai apoi, suferința să întunece rațiunea:

Timpul s-a dilatat. Am traversat strada cu pași mari și hotărâți. Nu simțeam nicio dorință să plâng sau să țip sau să cer explicații, doar o dorință frenetică și sumbră de distrugere. (…) Eram supărată pe Mario că-i dăduse cerceii aceia. Voiam să i-i smulg de la urechi, să-i sfâșii carnea, să-i neg rolul de moștenitoare a strămoașelor soțului meu.

Cât despre personaje…

Le-am înțeles și le-am privit de pe margine, urându-le. Apoi iar am empatizat cu suferința lor. E o carte plină de suferință. De altfel, tot ce face Elena Ferrante în cartea asta este să pună toată această suferință sub lupă.

Zilele abandonului e un roman-jurnal de atmosferă scris într-un mod magistral. E același stil ca în Tetralogie, însă mult mai încărcat de emoție.

P.S: durerea nu cunoaște limite, iar Olga devine, pe alocuri, vulgară; un motiv să menționez că eu nu aș recomanda-o minorilor.

De ce am numit Zilele abandonului o „carte-strigăt de ajutor”? 

Eu am privit Zilele abandonului ca pe o confesiune. Dar și ca pe un strigăt de ajutor venit din partea Olgăi, personajul principal. Olga se luptă cu neputința, cu responsabilitățile de mamă, cu durerea de a se ști înlocuită. Uneori e orbită de propriile gânduri și, cu toate că la nivel rațional îți vine să o judeci, nu te poți opri din lectură. Apropo de asta, am mai citit și mi-a plăcut, cu un subiect și stil similar și Femeia sfâșiată de Simone de Beauvoir.

O altă particularitate interesantă este oralitatea stilului Elenei Ferrante. Probabil îl cunoașteți dacă i-ați mai citit și alte cărți. Olga, personajul feminin din Zilele abandonului se confesează ca unei prietene dragi. Astfel, locurile străine devin cunoscute, acțiunea e plasată pe străzi ale căror nume le menționează în treacăt, cu o naturalețe specifică unei rețele sociale sau unei discuții cu o prietenă.

Per total, cu toate că mi-au plăcut mult stilul în care este scrisă Zilele abandonuluiPrietena mea genială este cartea pe care insist să o citiți dacă vreți să faceți cunoștință cu Elena Ferrante.

P.S: cartea este acum reeditată la Pandora M și este disponibilă aici; am menționat reeditarea pentru că, acum câțiva ani, a apărut în colecția Cotidianul cu titlul Zilele regăsirii mele (poate dați așa de ea pe la bibliotecă sau pe la un anticariat, în caz că sunteți amatori)

Arată-le și prietenilor:

S-ar putea să-ți placă și:

2 comentarii

Cărți citite de la început de 2019 și până acum și recomandări 7 august 2019 - 19:58

[…] Zilele abandonului – Dacă ar fi să descriu într-un singur cuvânt, aș folosi “intensă”. Ferrante reușește să-și impună stilul inconfundabil în orice poveste. Chiar dacă nu am rezonat cu subiectul care mi s-a părut puțin clișeic (soția părăsită pentru o femeie mai tânără) am savurat fiecare cuvânt. […]

răspunde
anasylvi 10 aprilie 2019 - 13:39

Elena Ferrante scrie cu forta, cu pasiune. Imi place mult. Zilele abandonului este o carte foarte buna, curajoasa, care expune o suferinta dincolo de fatada, o durere exprimata. Olga “sparge buba”, cum se zice, si astfel, porneste pe drumul vindecarii.

răspunde

Spune-mi părerea ta:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. În regulă Află mai multe